Castelul Peleş, este un castel din Sinaia, România, construit între 1873 şi 1914. Este considerat unul dintre cele mai frumoase din România şi din Europa. Castelul Peleş, din Sinaia,
reşedinţa de vară a regilor României, a fost construit la dorinţa regelui Carol I al României (1866 - 1914), după planurile arhitecţilor Johannes Schultz şi Karel Liman, şi a fost decorat de celebrii decoratori J.D. Heymann din Hamburg, August Bembe din Mainz şi Berhard Ludwig din Viena.
Chiar după inaugurarea sa din 1883, Peleşul va mai suferi modificări, extinzandu-se mereu.
La forma actuală se ajunge abia în 1914 (anul morţii regelui Carol I). Castelul are
160 de camere şi mai multe intrări şi scări interioare.
Turnul central măsoară nu mai puţin de 66 de metri înălţime. Pe lângă Peleşul propriu-zis, în zonă au mai fost înălţate încă două construcţii mai mici,
Pelisorul şi
Foişorul.
Peleşul are şi o sală de teatru, cu o mică scenă şi 60 de locuri, plus loja regală. Castelul avea dotări foarte moderne pentru epoca în care a fost construit. De exemplu, plafonul de sticlă al holului de onoare este mobil, putând fi acţionat de un motor electric.
Încă din 1883, castelul are încălzire centrală.

Pe terenul cumpărat de rege au fost construite pe lângă castel: Pelisorul, Corpul de Gardă, Economatul, Casa de Vânătoare Foişor, Grajdurile, Uzina Electrică, şi Vila Şipot. Până la terminarea castelului (1883), Regele Carol I şi Regina Elisabeta, au locuit la casa de vânătoare, terminată înaintea castelului.
Datorită uzinei electrice proprie
Peleşul a fost primul castel electrificat din Europa.
Peleşul a avut o importantă deosebită pentru istoria ţării noastre.
Aici s-a născut, în 1893, viitorul rege Carol al II-lea (1930 - 1940), primul rege al dinastiei născut pe pământ românesc şi al doilea botezat în religia ortodoxă. În 1921, la Foişor, s-a născut fiul sau, regele Mihai I.
În 1921, are loc la Peleş,nunta principesei Ileana, una dintre surorile lui Carol al II-lea, la care participă o mulţime de personalităţi ale vremii, inclusiv primul ministru de atunci, Nicolae Iorga.
Castelul a fost declarat muzeu în 1953.
Cele mai importante săli de vizitat sunt: (dati click pe descrierea de sub poze pentru a o mari)
 |
Armura pentru cal si calaret,unica in Romania |
|
|
|
|
|
|
 |
Sala mare de arme |
|
 |
Holul de Onoare este grandios, cu lambriuri din lemn de nuc, tapetate cu basoreliefuri si stauiete. Plafonul mobil din sticla, actionat cu ajutorul unui motor electric sau printr-un sistem manual, era un element de surpriza pentru vizitatorii regelui, care puteau sa admire seninul cerului in noptile de vara. A fost finalizat complet abia în 1911, sub îndrumarea lui Karel Liman. Acest plafon reprezinta o minunatie a tehnicii din acea perioada. |
 |
Sala de muzica a devenit salon de serate muzicale la dorinta reginei Elisabeta. Mobilierul de aici a fost primit in dar de la maharajahul de Kapurtala. |
|
 |
Foisorul |
 |
Tabachera Regelui Carol I |
PROGRAM DE IARNĂ: 15 septembrie 2010 – 15 mai 2011 (CASTELELE PELEŞ ŞI PELIŞOR)
miercuri – 11:00 – 17:00
joi – duminică – 9:00 – 17:00
luni – marţi – ÎNCHIS
PROGRAM DE VARĂ : 17 mai 2011 – 14 septembrie 2011 (CASTELUL PELEŞ)
marţi – 11:00 – 17:00
miercuri - duminică – 9:00 – 17:00
Luni – ÎNCHIS
Avem o tara frumoasa!
chiar ramai impresionat de ce vezi in interior ... la un moment dat te intrebi dak nu visezi cumva ...
RăspundețiȘtergereavem o tara frumoasa dar pacat ca-i populata .
RăspundețiȘtergere