16 februarie 2011

Protocoalele inteleptilor sionului (partea a II a)

Al XIII-lea protocol secret francmasonic

Nevoia pâinii zilnice îi dresează gradat pe oameni. Chestiunile politice care apar. Chestiunile industriale. Petrecerile ca mijloc de deviere. Casele poporului. Adevărul este unul. Marile probleme care survin.

Nevoia pâinii zilnice îi face pe creştini să tacă şi să fie servitorii noştri umili. Agenţii noştri din presă vor discuta, la porunca noastră, măsurile şi schimbările pe care ne-ar fi cam greu să le dăm publicităţii dintr-odată, pe neşteptate. Noi, în acest timp,folosindu-ne de zgomotul pricinuit de aceste discuţii, vom înfăptui măsurile dorite şi le vom prezenta publicului ca pe un fapt împlinit. Nimeni nu va avea îndrăzneala să ceară nimicirea celor hotărâte, mai ales că vor fi prezentate ca fiind un real progres. De altfel, presa va face atunci un joc util nouă şi va atrage îndată atenţia publicului spre chestiuni senzaţionale noi (căci, după cum ştiţi, noi am obişnit oamenii de a căuta totdeauna ceva nou şi schimbător). Câţiva neghiobi, închipuindu-şi că sunt uneltele sorţii, se vor năpusti asupra acestor noi chestiuni fără a şti că ei nu înţeleg nimic din ceea ce noi vrem în realitate să se discute. Chestiunile politicii nu sunt deschise nimănui, în afară de aceia care i-au dat naştere, încă înainte cu multe veacuri şi care o conduc chiar şi acum în taină.Din toate acestea puteţi vedea că, prefăcându-ne uneori că cerem părerea mulţimii, noi nu facem altceva decât să ne uşurăm înfăptuirea planurilor noastre. De asemenea puteţi observa că noi căutăm totdeauna aprobarea nu a faptelor, ci a cuvintelor noastre rostite la cutare prilej. Noi trebuie să spunem pretutindeni şi totdeauna că, în toate măsurile noastre ne ghidăm după speranţa unită cu siguranţa de a fi folositori binelui tuturor.Pentru a abate cu abilitate atenţia oamenilor prea îngrijoraţi de problemele politice, vom scoate la iveală problemele economice senzaţionale înainte de aşa zisele probleme politice noi. Îi vom lăsa atunci pe toţi să-şi descarce furiile lor asupra acestui subiect. Gloatele se vor învoi să rămână liniştite, să se odihnească după închipuita lor activitate politică (cu care i-am obişnuit noi înşine, pentru ca să putem lupta prin mijlocirea lor cu guvernele creştine), cu condiţia de a avea noi distracţii şi ocupaţii. În aceste noi distracţii şi ocupaţii îi vom îndrepta apoi aproape pe aceleaşi căi politice. Vom face aceasta pentru ca aceste gloate ale poporului să nu ajungă la nimic profund prin cugetare. Eventual îi vom opri eficient de la gândire prin petreceri şi sport, prin jocuri, prin desfătări vicioase, prin înlănţuiri de patimi şi prin case de toleranţă publice. Îndată vom pune apoi prin presă concursuri banale de arte şi tot felul de sporturi. Aceste preocupări de masă vor îndepărta pentru totdeauna spiritele de la chestiunile elevate unde am avea mult de luptat cu ele. Oamenii, dezobişnuindu-se din ce în ce mai mult să gândească spontan şi independent numai prin ei înşişi vor ajunge să vorbească datorită propagandei noastre tocmai aşa cum gândim noi. Datorită superficialităţii şi a lenii lor de a gândi noi vom fi singurii care vom da impulsuri şi îndrumări cugetării mai ales prin intermediul anumitor persoane care, bineînţeles, nu vor fi deloc bănuite de a avea legături strânse cu noi.Rolul utopiştilor liberali va fi pentru totdeauna sfârşit, atunci când va fi recunoscut regimul nostru francmasonic planetar. Până atunci vor aduce multe foloase nouă. De aceea, adeseori îi vom îndemna mult mai mult pe oameni să născocească tot felul de teorii complet ireale şi fantastice, considerate noi, sau aşa zise progresiste, căci astfel vom suci cu o mare uşurinţă capetele acestor creştini, cu ajutorul cuvântului PROGRES. Nu găsiţi aproape nici unul printre ei care să înţeleagă că sub acest cuvânt se ascunde o greşeală, afară de cazurile când este vorba de descoperiri materiale, deoarece adevărul este numai unul singur şi neschimbat, şi nu poate prin urmare să progreseze. Progresul, ca o idee greşită, serveşte la întunecarea adevărului, pentru ca nimeni să nu-l cunoască, în afară de noi aleşii care suntem păzitorii lui.Când domnia noastră planetară va fi sosit, oratorii noştri vor vorbi cu patos poporului despre marile probleme misterioase care au frământat omenirea pentru a o duce, în sfârşit, la regimul nostru mântuitor. Nimeni nu va bănui atunci că toate aceste probleme au fost născocite de către noi, după un plan politic pe care nimeni nu l-a ghicit în tot cursul lungilor veacuri.

Al XIV-lea protocol secret francmasonic

Religia cea nouă a viitorului. Sclavia viitorului. Imposibilitatea de a cunoaşte misterele religiei francmasonice a viitorului. Pornografia necesară şi viitorul cuvântului tipărit atunci când francmasonii vor avea complet puterea.

Când va fi sosit domnia noastră planetară, nu vom recunoaşte nici o altă religie afară de aceea a noastră, care este unică şi de care ne este legat destinul, deoarece noi francmasonii suntem aleşii prin care acest destin este unit cu soarta lumii. Din acest motiv va trebui să nimicim toate credinţele. Faptul că prin această nimicire a credinţei se sporeşte numărul ateilor din zilele noastre, nu ne va stânjeni străduinţele, ci din contră va servi drept pildă generaţiilor care vor asculta predicile noastre asupra religiei, al cărei sistem stoic conceput de noi va izbuti să cucerească toate popoarele. Vom spune atunci tuturor că în aceasta constă adevărul ei mistic, în care zace toată forţa ei educatoare. Atunci vom publica la toate prilejurile articole în care vom asemăna regimul nostru mântuitor cu cele ale trecutului. Binefacerile unei odihne câştigate după veacuri de frământări vor scoate la iveală însuşirile plăcute ale stăpânirii noastre. Greşelile administratorilor creştini vor fi zugrăvite de noi în culorile cele mai vii. Vom da naştere la o aşa de mare scârbă faţă de aceste administraţii, încât popoarele vor prefera odihna robiei în locul drepturilor mult trâmbiţatei libertăţi care i-a zăpăcit atât de mult şi care le-a răpit mijloacele de trai făcându-i să fie exploataţi de către o ceată de aventurieri, neştiutori de ceea ce fac. Nefolositoarele schimbări de guvern, la care îi îndemnăm noi pe creştini atunci când voim să săpăm temeliile lor de guvernământ, vor obosi în această vreme atât de mult popoarele, încât ele vor prefera să îndure orice din partea noastră, numai să scape de noi frământări. Vom arăta atunci cu stăruinţă greşelile istorice ale guvernelor creştine care, în lipsa adevăratului bine, au ameţit omenirea în cursul atâtor veacuri, urmărind un bine social iluzoriu, fără a-şi da seama că planurile lor înrăutăţesc, în loc să îmbunătăţească, condiţiile vieţii omeneşti pe această planetă.Filozofii noştri vor discuta toate greşelile credinţelor creştine, dar nimeni niciodată nu va discuta religia noastră sub adevărata ei înfăţişare, deoarece nimeni nu o va cunoaşte cu adevărat, afară de cei ai noştri, care nu vor îndrăzni niciodată să-i descopere tainele.

În ţările zise înaintate, am dat deja naştere unei literaturi nebune, murdare, mârşave. Aceasta o vom răspândi câtva timp, chiar şi după ce am ajuns la putere, pentru a scoate mai mult la iveală deosebirea dintre discursurile, dintre programele noastre şi aceste nemernicii ale creştinilor. Iniţiaţii noştri francmasoni, crescuţi pentru a conduce pe creştini, vor alcătui discursuri, planuri, memorii, articole care ne vor da înrâurirea deplină asupra acestor oameni şi ne vor îngădui să-i îndreptăm către ideile şi cunoştinţele pe care vom voi atunci ca ei să le însuşească.

Al XV-lea protocol secret francmasonic

Secretul loviturii de stat mondiale ce va dura o zi. Condamnările la moarte ce vor fi pronunţate atunci. Soarta viitoare a tuturor francmasonilor creştini. Caracterul legendar şi mistic al puterii francmasonilor. Înmulţirea rapidă a lojilor francmasonice. Administraţia centrală a Marilor maeştri francmasoni. Tainica afacere Azeff. Francmasoneria este călăuza esenţială a tuturor societăţilor secrete. Importanţa tainică a succesului public. Colectivismul inerent. Victimele eventuale. Condamnarea ulterioară la moarte a francmasonilor. Prăbuşirea planetară a prestigiului legilor şi al autorităţii. Prealegerea francmasonilor. Scurtimea şi limpezimea exemplară a legilor care vor fi promulgate în timpul domniei viitoare a francmasonilor. Supunere totală şi necondiţionată faţă de autoritate. Măsuri dure contra abuzurilor de putere. Cruzimea neobişnuită a pedepselor. Limita vârstei pentru cei care vor fi judecători. Liberalismul judecătorilor şi al puterii vor dispare. Banul mondial al Statului Planetar Unic. Absolutismul fără precedent al francmasoneriei. Dreptul de casaţie. "Aspectul" patriarhal al viitorului "guvern" Planetar. Zeificarea obligatorie a guvernului. Dreptul celui mai tare în calitatea sa de drept unic. Regele Statului Unic Planetar este considerat a fi patriarhul lumii.

Când în sfârşit vom începe a domni peste tot globul – cu ajutorul loviturilor de Stat (pregătite în aceeaşi zi) – şi după ce vom fi hotărât desfiinţarea tuturor guvernelor în fiinţă (chiar dacă până atunci va mai trece o oarecare vreme), vom căuta să împiedicăm uneltirile şi comploturile împotriva noastră. În acest scop, vom osândi la moarte pe toţi aceia care vor întâmpina venirea noastră la putere cu armele în mâini. De asemenea orice înfiinţare de noi societăţi secrete, ce nu va servi scopurile noastre, va fi atunci pedepsită cu moartea. Atât societăţile secrete care există în zilele noastre şi care ne sunt cunoscute, ori care ne-au servit şi ne servesc încă, cât şi cele care nu ne sunt cunoscute, vor fi după aceea desfiinţate, iar membrii lor vor fi trimişi în continente depărtate, în afara Europei. La fel vom proceda cu toţi cei care ştiu prea multe despre noi (chiar din rândurile noastre, din Francmasoneria exterioară, care au ajuns să ştie prea multe lucruri secrete). Aceia pe care îi vom cruţa pentru un motiv oarecare, vor trăi sub o veşnică ameninţare a surghiunului.De îndată ce vom avea puterea vom publica legi aspre prin care vom sili pe toţi foştii membri ai societăţilor secrete, care ne sunt sau care ne-au fost rivale, să părăsească Europa, care va deveni centrul stăpânirii noastre. (Aici apare destul de clar că, în final, Europa va fi centrul sau, cu alte cuvinte, Comandamentul Francmasoneriei Mondiale).În societatea umană în care, gradat noi am semănat din plin seminţele dezbinării, nemulţumirii, şi a prins rădăcini neînţelegerea (cum este de exemplu protestantismul), nu se va mai putea restabili după aceea ordinea decât prin măsuri dure, rapide şi nemiloase, care vor dovedi o putere de neclintit; este evident inutil să se dea vreo atenţie victimelor căzute pentru binele nostru viitor. Rolul fiecărui guvern care recunoaşte că există, nu este numai de a culege roadele privilegiilor sale, ci şi de a-şi îndeplini datoriile, pentru a ajunge la înfăptuirea anumitor scopuri, fie chiar cu preţul celor mai mari jertfe. Pentru ca un guvern să ajungă să fie neclintit, trebuie să-şi mărească la maximum aureola puterii sale, iar această aureolă nu se câştigă decât printr-o fascinantă inflexibilitate a puterii, care trebuie să poarte semnele unei atotputernicii oculte. Aşa era, până în vremurile din urmă, autocraţia care tocmai de aceea rămâne singurul nostru duşman serios din întreaga lume, alături de Papalitate. Aduceţi-vă în această direcţie aminte de pilda Italiei înecate în sânge, care totuşi nu s-a atins de nici un fir de păr al lui Sylla, cel care a vărsat acest sânge. Sylla, prin puterea sa uluitoare, s-a ridicat până la cea mai înaltă treaptă în ochii poporului chinuit şi jertfit chiar de către el, iar întoarcerea lui îndrăzneaţă în Italia, l-a făcut şi mai inviolabil. Poporul nu se atinge niciodată de acela care-l hipnotizează prin îndrăzneală şi tăria voinţei lui.Aşteptând însă venirea momentului victoriei, cât şi pentru a grăbi clipa triumfului nostru, vom înfiinţa şi vom înmulţi lojile masonice în toate ţările din lume. În aceste loji francmasonice, care pentru cei naivi vor părea opuse şi diferite, îi vom coopta şi îi vom atrage să intre în ele pe toţi aceia care sunt sau pot fi nişte eminenţi agenţi. Aceste grupări, aceste "loji" vor reprezenta totodată centrul nostru principal de informaţii şi manipulare a maselor ignorante, fiindcă ele vor rămâne mijlocul cel mai eficient al activităţii noastre. Vom conduce centralizat, în mod strict, toate aceste societăţi francmasonice (în mod aparent diferite) printr-o administraţie cunoscută numai de noi – cei care suntem şi vom rămâne total necunoscuţi, pentru a putea acţiona cât mai eficient din umbră – şi care va fi compusă şi condusă în totalitate numai de cei mai inteligenţi oameni ai noştri. Lojile noastre francmasonice vor avea fiecare câte un reprezentant numit de noi, iar acesta va fi cel care va da cuvântul de ordine şi programul pe care noi îl vom decide; în dosul acestui reprezentant se va ascunde nebănuită administraţia despre care am vorbit. Vom forma şi vom întreţine în cadrul acestor loji francmasonice focarul tuturor mişcărilor anarhice-revoluţionare şi liberale, care vor servi scopurilor noastre. Aceste loji vor fi alcătuite din oameni cât mai docili şi maleabili, care vor proveni pe cât posibil din toate straturile societăţii, dar mai ales dintre cei bogaţi. Planurile politice cele mai secrete ne vor fi astfel aduse nouă totdeauna la cunoştinţă şi vor cădea în mâna noastră şi, în cazul în care vom fi de acord cu conţinutul lor, ele vor intra imediat sub autoritatea noastră din prima zi a apariţiei lor. Printre membrii acestor loji vor trebui neapărat să fie cuprinşi aproape toţi agenţii poliţiei naţionale şi internaţionale, deoarece serviciile lor sunt de neînlocuit pentru noi, având în vedere că poliţia poate nu numai să ia măsuri rapide împotriva nesupuşilor şi recalcintranţilor, dar să şi acopere ori să muşamalizeze complet toate acţiunile noastre rele sau să găsească pretexte avantajoase pentru noi atunci când apar nemulţumiri şi când am putea fi descoperiţi. Aceia care intră cel mai uşor în societăţile secrete sunt de obicei nişte ambiţioşi sau aventurieri şi sunt în general oameni uşurateci, cu care nu ne va fi greu să ne înţelegem pentru înfăptuirea planurilor noastre.Dacă se vor naşte la un moment dat dezordini într-un Stat, aceasta va însemna că am avut chiar noi nevoie să generăm tulburări pentru a nimici o solidaritate prea mare. Dacă se va pune la cale un complot în sânul său, conducătorul acestei uneltiri va fi unul dintre cei mai credincioşi servitori ai noştri.Este absolut firesc ca noi, cei puţini care facem parte din Ierarhia Francmasonică Secretă, şi nimeni altcineva, să fim cei care coordonează, nebănuiţi de nimeni – din umbră – acţiunea Francmasoneriei exterioare, pentru că numai noi ştim cu adevărat unde vrem să ajungem; noi, numai noi cei ce facem parte din elită trebuie să cunoaştem scopul final al fiecărei acţiuni, în timp ce toţi ceilalţi membri ai lojilor nu trebuie să ştie mai nimic. Pentru membrii Francmasoneriei exterioare, scopul respectivei acţiuni va fi prezentat ca fiind altul şi astfel ei nici măcar nu vor bănui ceea ce urmărim noi atunci. Ei se mulţumesc de obicei cu un succes momentan, care le satisface amorul propriu în înfăptuirea planurilor lor, fără a observa că acest plan nu porneşte totdeauna din iniţiativa lor ci le este sugerat de către noi.Oamenii se înscriu cel mai adesea în loji din curiozitate sau fiind animaţi de speranţa deşartă de a-şi satisface ambiţiile politice cu ajutorul lor; alţii vor să profite de relaţiile oferite de noi iar unii numai pentru a-şi expune înaintea unui public visurile lor irealizabile, care în realitate nu se sprijină pe nimic. De cele mai multe ori acestor oameni naivi le este sete de emoţia succesului şi a aplauzelor, manifestări cu care noi nu suntem niciodată zgârciţi. Noi le oferim întotdeauna acest succes pentru a ne folosi ulterior de mulţumirea de sine care este legată de el şi datorită căreia oamenii primesc foarte uşor sugestiile noastre fără a băga de seamă, fiind în acelaşi timp cu totul convinşi că exprimă fără greş ideile proprii şi că ei nici nu ar putea fi în stare să şi le însuşească pe ale altora. Nici nu vă puteţi închipui cât de uşor şi cum pot cădea chiar şi cei mai inteligenţi oameni care se află şi rămân într-o stare de naivitate plină de inconştienţă, cu condiţia de a-i face să fie cât mai mulţumiţi de ei înşişi. În acelaşi timp doar noi ştim cât este de uşor să-i descurajezi prin cel mai mic insucces, fie chiar numai prin încetarea aplauzelor, şi astfel să-i robeşti unei supuneri slugarnice numai pentru a putea obţine mai mereu noi succese.În măsura în care marii noştri Maeştri Francmasoni dispreţuiesc gloria, numai spre a face să reuşească pe deplin şi cât mai repede proiectele lor, în aceeaşi măsură oamenii obişnuiţi care au mintea unor copii sunt în stare să-şi jertfească toate ţelurile lor numai şi numai pentru a obţine cât mai multă glorie. Acest fel tipic de a vedea al lor ne uşurează foarte mult sarcina de a-i influenţa şi de a-i conduce. Aceşti tigri la înfăţişare au în realitate sufletul unei turme de oi, iar capetele lor, cu rare excepţii, sunt cu desăvârşire goale şi tocmai aceasta explică de ce ei pot fi influenţaţi şi manipulaţi atât de uşor. Le-am dat acum drept cal de bătaie, aşa cum dai unui copil o jucările, visul absorbirii complete a individualităţii omeneşti de către unitatea simbolică a colectivismului. Încă n-au ajuns să înţeleagă şi nici nu vor înţelege curând că această jucărie le-a absorbit deocamdată cu totul atenţia. Este aici o încălcare făţişă a celei mai importante legi a naturii care, din prima zi a Creaţiei, a făcut pe fiecare fiinţă deosebită de cealaltă, tocmai pentru a-şi afirma în mod creator individualitatea.Faptul că noi am fost în stare să-i aducem, iar actualmente să-i menţinem în această stare nebunească, nu ne dovedeşte oare cu o limpezime orbitoare, cât de puţin dezvoltată este mintea lor faţă de mintea noastră? Acest aspect este cea mai importantă garanţie a succesului nostru. Cât de clarvăzători erau MAEŞTRII noştri francmasoni care au spus că pentru a atinge un scop mare nu trebuie niciodată să te opreşti în faţa mijloacelor şi nu trebuie să-ţi precupeţeşti numărul victimelor jertfite! Noi n-am numărat victimele din rândurile noastre şi cu toate că la nevoie am sacrificat pe unii dintre ai noştri, procedând astfel, am dat Ierarhiei noastre francmasonice secrete o putere pe care altfel nu am fi dobândit-o poate niciodată. Victimele dintre cei ai noştri, relativ puţine ca număr, ne-au apărat totdeauna la momentul potrivit de distrugerea totală.Moartea este sfârşitul de neînlăturat al fiecăruia. Mai util este să grăbim moartea acelora care, plini de fermitate, pun piedici operei noastre, decât să murim noi, MAEŞTRII FRANCMASONI care am dat naştere acestei opere gigantice. Noi va trebui să-i osândim la moarte şi să-i executăm pe francmasonii trădători, astfel încât nimeni, afară de fraţii lor să nu poată să bănuiască ceva, nici chiar victimele condamnării noastre. Ei mor toţi, când trebuie, în conformitate cu planurile noastre, ÎN APARENŢĂ de moarte naturală.Aceste măsuri drastice au înlăturat din sânul francmasoneriei (ordinare) orice urmă de împotrivire şi de nesupunere. Tot predicând creştinilor liberalismul, noi menţinem totodată şi pe agenţii noştri agitatori într-o supunere desăvârşită.

Al XVI-lea protocol secret francmasonic

Modul secret în care universităţile pot fi făcute să devină nevătămătoare. Clasicismul va fi pe deplin înlocuit. Educaţia în Statul Planetar Unic şi alte profesiuni. Reclama obligatorie a autorităţii "Stăpânitorului" cel nou în şcoli. Desfiinţarea completă a învăţământului liber. Noile teorii ale Statului Planetar Unic. Independenţa gândirii va fi reprimată. Învăţătura în Statul Planetar Unic se va face mai ales prin imagine.

În scopul de a nimici cât mai repede şi definitiv toate forţele colective care nu sunt ale noastre, vom întemeia noi altele, care vor acţiona într-un spirit nou aşa cum vrem noi (Universităţi). Rectorii şi profesorii vor fi pregătiţi în taină pentru munca lor, în spiritul nostru francmasonic, prin programe de acţiuni strict secrete şi amănunţite, de la care ei nu se vor putea abate absolut deloc. Ei vor fi atunci numiţi numai după ce vor fi verificaţi cu mare grijă şi vor depinde de guvern. Atunci când vom prelua puterea şi vom conduce printr-un Guvern Unic întreaga planetă, vom exclude complet din programele de studii dreptul cetăţenesc şi tot ceea ce priveşte aspectul tainic care se referă la problemele politice. Aceste mari secrete, care permit să fie manipulate masele, vor fi predate numai câtorva zeci de persoane alese chiar de noi prin testare pentru însuşirile lor speciale. Când vom fi în final la putere, vom scoate complet din programele de studii toate acele materii care înainte erau studiate şi care pot pricinui tulburări şi îi vom face pe tineri să fie ascultători şi să îi iubească până la idolatrizare (cultul personalităţii!) pe cei care îi vor conduce. Vom şterge apoi din memoria umanităţii toate informaţiile referitoare la faptele secolelor trecute care nu ne avantajează. Tot atunci vom face astfel încât vom desfiinţa în întregime orice formă de învăţământ liber. Sistemul de reprimare sistematică a gândirii binefăcătoare, creatoare, libere este de pe acum în vigoare în cadrul sistemului educaţional bazat din ce în ce mai mult pe folosirea persuasivă a imaginilor care va trebui să transforme cât mai repede oamenii în nişte animale supuse, care vor aştepta inerţi să li se înfăţişeze toate lucrurile prin imagini modificate conform intenţiilor noastre pentru a înţelege totul aşa cum vrem noi. În Franţa, unul dintre agenţii noştri cei mai eficienţi şi anume Bourgeois, a început deja să promoveze noul program de educaţie cu ajutorul imaginilor.

Al XVII-lea protocol secret francmasonic

Baroul va fi restructurat. Influenţa preoţilor creştini va trebui să scadă tot mai mult. Libertatea conştiinţei se va urmări să fie diminuată. Regele Statului Planetar Unic al Francmasonilor va fi simultan şi Patriarh şi Papă. Mijloacele secrete de luptă ale francmasoneriei cu bisericile existente. Problemele curente ale presei contemporane aşa cum sunt ele privite de francmasoni. Organizarea cea nouă a poliţiei. Poliţia voluntară. Spionajul şi turnătoria după modelul grupărilor francmasonice secrete. Abuzurile de putere vor fi curent muşamalizate.

Baroul îi face cel mai adesea pe oameni să devină reci, cruzi, îndărătnici, totodată aceasta îi face să fie obişnuiţi să vadă totul în folosul apărării a nu contează ce şi nu pentru a susţine binele social. Prin aceasta ei demoralizează aproape în întregime tribunalul. Noi vom face din aceşti oameni împietriţi la suflet şi foarte servili funcţionari executivi. Avocaţii şi judecătorii vor fi lipsiţi atunci de dreptul de a comunica cu inculpaţii; ei vor primi numai procesele de la tribunal şi apoi îşi vor apăra clienţii după interogatoriul luat de tribunal, o dată ce faptele le vor fi astfel cunoscute. Ei vor primi în toate cazurile onorarii care vor fi independente de calitatea apărării. Aceasta va duce în scurt timp la suprimarea, printre altele, a corupţiei care există actualmente în aparatul judecătoresc, căci la ora actuală acesta nu mai consimte să dea câştig de cauză decât numai celui care plăteşte. Am luat de asemenea măsuri pentru a discredita complet clasa preoţilor creştini, şi numai câţiva ani ne mai despart de desfiinţarea religiei creştine (CONSPIRAŢIA FRANCMASONICĂ MONDIALĂ CARE VIZEAZĂ SUBMINAREA ŞI DISTRUGEREA CREŞTINISMULUI). În general, presa noastră contemporană va demasca numai afacerile corupţiei de stat, religiile, incapacitatea flagrantă şi prostia actualilor conducători şi toate acestea vor fi făcute în termenii cei mai înjositori, pentru a-i ponegri şi calomnia mai ales pe cei buni şi destoinici în toate modurile, aşa cum numai noi ştim să facem cu genialitatea noastră diabolică. În timpul guvernării noastre planetare, fiecare al treilea om va supraveghea aproape permanent pe ceilalţi. Atunci nu va mai fi deloc ruşinos să fii spion, cutră şi denunţător. Agenţii noştri, care vor fi cozile noastre de topor în multe situaţii vor fi racolaţi atât din înalta societate, cât şi din clasele de jos şi chiar din cele de mijloc, dintre editori, tipografi, librari, comercianţi, muncitori, birjari, lachei etc. Verificarea depoziţiilor şi a tuturor arestărilor vor depinde atunci de un grup de controlori. Acela care nu va da cât mai detaliat raportul asupra a tot ceea ce a văzut şi a auzit în materie de politică, va fi considerat vinovat de tăinuire şi complicitate, fiind tratat după aceea ca şi când s-ar fi dovedit că a făcut aceste două lucruri. În regatul nostru universal, care va cuprinde toate ţările ce vor fi atunci fără graniţă, va fi obligatoriu pentru toţi oamenii noştri devotaţi şi fideli să servească statul în felul acesta.

Al XVIII-lea protocol secret francmasonic

Măsurile suplimentare de siguranţă care vor fi luate de francmasoni. Supravegherea foarte atentă şi totală a conspiratorilor. O gardă numeroasă care îl păzeşte la vedere pe Preşedintele Statului indică ruina puterii. Garda regelui Statului Planetar al francmasonilor. Prestigiul mistic şi totalitar al puterii. Arestarea rapidă şi cercetarea abuzivă va fi realizată la prima bănuială atunci.

Când vom considera că este stringent necesar să întărim măsurile de protecţie politică, vom declanşa imediat dezordine şi manifestări de nemulţumire, care vor fi amorsate şi exprimate de oratori buni. Persoane nutrind aceleaşi sentimente se vor uni cu ei. Aceasta ne va servi atunci drept motiv pentru a autoriza tot felul de percheziţii şi supravegheri care se vor putea face chiar cu ajutorul poliţiei.Nu trebuie să se uite că aproape totdeauna prestigiul puterii scade dacă se descoperă periodic că există comploturi împotriva sa. Noi am distrus nu o dată prestigiul conducătorilor buni prin desele atentate organizate de agenţii noştri, care pentru noi nu sunt altceva decât nişte miei orbi ai turmei pe care o conducem. Vom sili astfel pe guvernanţi să-şi recunoască neputinţa prin măsurile făţişe de siguranţă pe care ei vor fi nevoiţi să le ia şi astfel vom ruina complet până la urmă prestigiul puterii.A păzi tot timpul, pe faţă un mare conducător înseamnă a recunoaşte slăbiciunea guvernului. Conducătorul Suprem ales de noi, când va apare în sânul mulţimii va fi totdeauna înconjurat de o mulţime de bărbaţi şi de femei care vor fi luaţi de cei naivi drept curioşi. Noi considerăm că o dată cu instituirea gărzii oficiale dispare prestigiul mistic al puterii.Noi îi vom aresta imediat pe criminali la prima bănuială. Teama că ne-am putea înşela nu trebuie să fie un motiv care să dea posibilitatea de fugă ori de sustragere unor indivizi bănuiţi de un delict sau de o crimă politică, situaţie pentru care noi ne vom arăta a fi neîndurători. Datorită prostiei lor şi a naivităţii conducătorilor de state, la ora actuală, guvernele nu sunt în stare să înţeleagă ce este în realitate politica şi care sunt tainele ei.

Al XIX-lea protocol secret francmasonic

Dreptul de a prezenta jalbe şi proiecte va fi speculat la maxim de francmasoni. Răzvrătirile şi rostul acestora. Crimele politice vor fi altfel judecate de tribunale. Reclama pentru crimele politice va trebui să înceteze pentru totdeauna.

Cu toate că noi nu vom îngădui ca fiecare să se ocupe în mod direct de politică, vom încuraja în schimb orice raport, orice cerere care va solicita guvernul să îmbunătăţească starea poporului: aceasta ne va permite să vedem cât mai clar şi la momentul potrivit toate lipsurile şi doleanţele supuşilor noştri, cărora le vom răspunde fie cu îndeplinirea cererilor făcute, dacă evident acestea nu ne lezează interesele, fie cu o respingere abil argumentată, care va urmări totodată să dovedească greşeala de judecată a celor ce le-au alcătuit. Uneltirile revoluţionare cel mai adesea nu sunt altceva decât lătratul unui căţeluş împotriva unui elefant. Pentru un guvern care este organizat, aşa cum trebuie, nu atât din punct de vedere poliţienesc, ci social, lătratul acestui căţeluş n-are însemnătate şi se produce numai pentru că dobitocul nu-şi cunoaşte de fapt nici locul şi nici însemnătatea lui. Va fi de-ajuns să se dovedească, printr-un exemplu sugestiv, atât importanţa unuia cât şi a celuilalt, pentru ca aceşti căţei să înceteze de a mai lătra şi să înceapă să dea bucuroşi din coadă de îndată ce zăresc elefantul. Pentru a răpi crimei politice faima ei de faptă vitejească, vom avea grijă să o punem înaintea judecătorilor pe aceeaşi treaptă cu furtul, omorul şi împreună cu orice altă nelegiuire mârşavă şi josnică. Atunci opinia publică va confunda destul de uşor în gândul ei această categorie de crime cu ruşinea tuturor celorlalte, şi va sfârşi prin a le privi cu acelaşi dispreţ. Noi ne-am propus de asemeni şi într-o anumită măsură credem că deja am izbutit să-i împiedicăm pe creştini să mai lupte împotriva uneltirilor noastre revoluţionare. În acest scop, atât prin presă, cât şi prin cuvântările noastre sau articolele publicate, în manualele de istorie care au fost şi vor fi în mod viclean alcătuite de noi, am făcut o abilă reclamă pentru aşa zisa jertfă totală de sine care a fost sau este făcută de către cei răzvrătiţi chipurile în vederea binelui obştesc. Această reclamă a mărit considerabil numărul liberalilor şi a aruncat totodată mii de creştini naivi în rândurile turmei noastre făcându-i să devină nişte supuşi francmasoni de duzină care ne servesc cu devotament interesele.

Al XX-lea protocol secret francmasonic

Noul program financiar. Impozitul va fi mărit în mod progresiv. Perceperea progresivă şi insidioasă a impozitului prin aşa zisele timbre. Casă de fond de titluri şi modul în care va fi evitată stagnarea banilor. Curtea de conturi. Desfiinţarea reprezentării. Stagnarea posibilă a capitalurilor. Emisiunea de bani noi. Schimbul aurului. Schimbarea cea nouă de cost a muncii. Bugetul. Împrumuturile statului şi modul în care vor fi ele realizate. Seria hârtiilor cu 1% dobândă. Hârtiile industriale. Conducătorii creştinilor: favoriţii şi totodată agenţii eficienţi ai francmasonilor.

Vom vorbi acum succint despre programul nostru financiar pe care special l-am păstrat pentru sfârşit, ca fiind punctul cel mai greu care totodată este culminant şi hotărâtor al planurilor noastre de acaparare a puterii asupra întregului pământ. Începând acum să vă vorbesc despre el, vă voi aduce mai întâi aminte ceea ce v-am mai spus odată, sub formă de aluzie, şi anume că, la noi, suma actelor noastre se rezolvă printr-o banală chestiune de cifre.Când vom pune mâna pe putere şi vom domni nestingheriţi asupra întregii planete, guvernul nostru unic şi absolut se va feri în interesul său propriu de a încărca prea mult poporul cu dări; el nu va uita atunci să pozeze cu multă abilitate în rolul său de părinte şi apărător. Dar cum noi ştim dintotdeauna că organizaţia guvernamentală costă scump, va trebui totuşi să găsim din timp mijloace de întreţinere a ei. Iată de ce noi credem că trebuie pregătit un anumit echilibru financiar cu o deosebită grijă.În timpul guvernării noastre planetare, unice, Regele ales de noi va avea şi va lansa cu ablitate ideea fictivă a legalităţii însuşirii şi proprietăţii asupra a tot ceea ce se găseşte în Statul său (acest lucru va fi destul de uşor de înfăptuit), el va putea tocmai de aceea recurge la confiscarea promptă şi aparent legală a tuturor sumelor de bani pe care el va crede că sunt necesare pentru a regla circulaţia monetară a Statului nostru planetar unic.În felul acesta, atunci impozitele vor fi percepute fără sfială, dar progresiv şi ele vor asigura în realitate un venit cu mult mai mare decât cel dat de impozitul proporţional de astăzi. Conducătorul unic al statului nostru planetar nu va avea deloc nevoie de proprietăţi personale deoarece atunci tot ce este în stat este de fapt al lui, pentru că noi ştim că în cazul în care acesta ar avea averile sale personale acestea ar anula drepturile sale ABSOLUTE de proprietate asupra bunurilor şi a posesiunilor tuturor. Cumpărarea unei proprietăţi, sau primirea unei moşteniri, se vor face numai plătind o taxă de timbru progresivă. Calculaţi vă rog cât de mult vor depăşi aceste impozite care ne vor reveni doar nouă actualele venituri ale statelor de pe tot pământul.Singurul individ care nu va mai avea atunci interesul să fure din banii statului este proprietarul lor unic, adică şeful statului nostru planetar. Tocmai din această cauză, controlul său direct interesat va face imposibile pierderile şi risipa. Puterea sa nu va fi niciodată la discreţia favoriţilor care-l înconjoară pentru a-i da strălucire şi măreţie, pentru că noi ştim că aceştia nu urmăresc în majoritatea cazurilor decât interesele lor şi nu pe acelea ale statului nostru planetar unic.Crizele economice au fost şi vor fi deseori provocate cu abilitate chiar de noi cu scopul de a retrage bani din circulaţie. Capitaluri enorme rămâneau astfel fără să fie folosite, sustrăgându-se în acest fel banii statului, care era până la urmă obligat să se adreseze acestor capitaluri pentru a avea bani. Aceste împrumuturi măresc în final cu foarte mult datoriile statului prin plata ulterioară a dobânzilor. Concentrarea aproape de neimaginat în trecut a industriei în mâinile capitaliştilor, care au distrus şi vor distruge complet mica industrie, a absorbit nu numai toate forţele poporului ci şi pe acelea ale statelor actuale.Orice împrumut pe care îl solicită dovedeşte din plin slăbiciunea statului respectiv şi neînţelegerea drepturilor sale. În viziunea noastră împrumuturile stau permanent deasupra capetelor guvernanţilor precum o sabie a lui Damocles, iar aceştia, în loc să ia de la popor banii de care au nevoie, printr-un impozit temporar, vin cu mâna întinsă precum milogii ca să cerşească de la acele capitaluri uriaşe care au fost şi sunt ale noastre. Împrumuturile externe sunt întocmai ca nişte lipitori care nu se mai pot desface de pe trupul statului decât atunci când cad singure sau atunci când statul le aruncă deoparte cu hotărâre. Totuşi statele din cauza prostiei lor fără margini nu numai că cel mai adesea nu le desfac, ci chiar continuă să şi le aplice, astfel că până la urmă multe dintre aceste state trebuie să piardă în urma acestor masive şi abile "luări de sânge" benevole.Atâta timp cât împrumuturile sunt doar interne, aceasta nu face decât să mute banii din buzunarul săracului în acela al bogatului. Dar atunci când noi am cumpărat prin corupţie şi viclenie persoanele cele mai influente care ne trebuiau, urmărind astfel strămutarea cât mai grabnică a împrumuturilor la extern, aproape toate bogăţiile statelor au început să curgă ca nişte fluvii spre tezaurele noastre şi în urma acestui tratament aproape toţi oamenii au început să ne plătească un bir de robi. Dacă nesăbuinţa atât de evidentă pentru noi a conducătorilor de stat, în ceea ce priveşte afacerile statului şi prostia crasă persoanelor cu funcţii importante de conducere precum şi coruptibilitatea miniştrilor au încărcat ţările lor de datorii uriaşe pe care cel mai adesea acestea nu le pot restitui, trebuie să ştiţi că toate acestea ne-au costat bani şi au implicat eforturi. Hârtiile industriale (acţiunile) vor fi apoi cumpărate chiar de guvern care, din simplu tributar de impozite – cum este acum -, se va transforma mai târziu în împrumutător din calcul. O astfel de măsură abilă va face totdeauna să înceteze stagnarea banilor şi parazitismul şi va sugruma gradat presa, fiindcă trebuie să aveţi în vedere că aceste lucruri ne sunt foarte de folos atât timp cât noi nu avem puterea la nivel planetar; dar reţineţi că ele nu vor mai fi deloc de dorit atunci când o vom dobândi. Calculele pe care le vom prezenta atunci vor fi clare la momentul oportun şi ele vor pune astfel capăt abuzurilor de care la ora actuală noi ne folosim cu abilitate şi îndrăzneală pentru a dobândi puterea, fiindcă trebuie să vă fie clar că toate acestea nu vor fi tolerate sub conducerea noastră planetară unică. Conducătorii pe care chiar noi îi povăţuiam altădată să se distreze cât mai mult şi cât mai des pe banii statului prin recepţii, etichetă, serbări, cadouri nu erau decât un paravan al nostru. Dările de seamă prezentate periodic de favoriţii lor erau în realitate făcute de agenţii noştri şi ele făceau promisiuni mincinoase şi îmbucurătoare asupra viitorului cum că acesta va aduce importante economii şi mari ameliorări… Economii de ce anume? De noi împrumuturi?… Aşa ar fi putut cei lucizi şi inteligenţi să-i întrebe dacă ar fi fost astfel, dar nefiind, ei nu-i întrebau pe aceia care le citeau dările de seamă şi proiectele care veneau şi vin în continuare de la noi…

Al XXI-lea protocol secret francmasonic

Împrumuturile interne. Pasivul şi impozitele. Conversiile. Casele de Economii şi renta. Suprimarea completă a bursei fondurilor publice. Taxarea modificată a valorilor industriale.

Noi am profitat totdeauna din plin de corupţia administratorilor şi de neglijenţa crasă a tuturor conducătorilor pentru a primi ulterior înapoi prin intermediul dobânzilor sume duble, triple şi uneori chiar şi mai mari, în urma acordării unor împrumuturi uriaşe care nu erau aproape deloc necesare statelor respective.Când vom dobândi puterea absolută asupra întregului pământ, vom suprima în scurt timp toate Bursele de fonduri publice, deoarece nu vom mai admite ca prestigiul puterii noastre care va trebui să fie legendară să ajungă ştirbit datorită unor variaţii de preţuri. Aceste preţuri vor fi instituite atunci prin lege la valoarea lor reală. Vom înlocui astfel complet atunci bursele cu mari stabilimente de credit special a căror destinaţie va fi să taxeze valorile industriale în strânsă legătură cu valorile noastre guvernamentale. Aceste stabilimente vor fi atunci capabile să arunce pe piaţă, chiar într-o singură zi, peste cinci milioane de valori industriale. În felul acesta, toate intreprinderile industriale fără excepţie vor depinde de noi. Vă puteţi lesne închipui, sper, ce putere uriaşă vom dobândi în acest mod.

Al XXII-lea protocol secret francmasonic

Secretul viitorului trebuie să fie ascuns cu grijă. Răul secular este singura bază a binelui viitor. Aureola puterii absolute şi adorarea ei mistică de către masele ignorante.

V-am arătat anterior secretul legăturilor noastre cu actualele guverne şi operaţiunile financiare pe care noi le coordonăm permanent din umbră.Să ştiţi că toate acestea se vor împlini pentru că noi avem în mână cea mai mare forţă modernă: AURUL. Cu ajutorul lui (al aurului) mai trebuie oare să demonstrăm că Ierarhia noastră este în mod evident predestinată să aibă şi să păstreze puterea absolută? Puterea noastră va fi mereu glorioasă atât pentru că ea va fi imensă, cât şi pentru că ea va guverna şi va conduce independent de poziţia liderilor politici şi a oratorilor ce strigă cuvinte nebuneşti pe care ei le numesc principii mari şi care în realitate nu sunt decît utopii.

Al XXIII-lea protocol secret francmasonic

Reducerea drastică a producţiei obiectelor de lux. Mica industrie şi rolul ei. Şomajul reprezintă un mare pericol în cadrul Statului Planetar Unic. Interzicerea completă a beţiei. Condamnarea definitivă la moarte a vechii societăţi şi învierea sa fără o nouă formă. Regele Statului Planetar Unic al francmasonilor va fi considerat în unanimitate ca fiind alesul lui Dumnezeu.

Pentru ca popoarele să se obişnuiască cu supunerea, atunci când noi vom avea puterea deplină asupra întregului pământ, trebuie să fie obişnuite la un moment dat cu modestia şi tocmai pentru aceasta trebuie să fie micşorată atunci producţia de bunuri de consum.Noi vom restabili apoi noua industrie, care va da lovitura capitalurilor particulare ale diverşilor fabricanţi, pentru că marii fabricanţi îndreaptă de multe ori, fără să ştie, avântul maselor împotriva guvernului. Noi ştim de asemeni că un popor care se ocupă aşa cum trebuie de mica industrie nu cunoaşte şomajul. Şomajul este de altfel lucrul cel mai periculos atât pentru conducere cât şi pentru noi.Guvernul Mondial al nostru, care va lua atunci locul guvernelor actuale – guverne care deocamdată conduc popoarele deja demoralizate şi slăbite de noi, care au ajuns să tăgăduiască chiar şi puterea lui Dumnezeu – va fi nevoit să condamne la moarte astfel de societăţi muribunde şi chiar să le înnece în propriul lor sânge stricat, pentru a ridica pe ruinele lor viitoare Republica Mondială Planetară care va fi guvernată numai de noi.

Al XXIV-lea protocol secret francmasonic

Întărirea rădăcinilor regelui Statului Planetar Unic al Francmasonilor. Pregătirea atentă şi iniţierea secretă a regelui. Îndepărtarea moştenitorilor săi direcţi. Regele Statului Planetar Unic şi cei trei iniţiatori ai săi. Regele Statului Planetar Unic va avea un destin aparte. Ireproşabilitatea totală a moravurilor externe ale regelui.

Mai mulţi dintre Maeştrii noştri francmasoni îi vor pregăti la momentul oportun atât pe conducătorii Republicii cât şi pe succesorii acestora, alegându-i nu după criteriul eredităţii, ci după aptitudinile lor, pe care noi le considerăm esenţiale şi îi vor iniţia în tainele ezoterice ale politicii. Urmaşii direcţi ai conducătorilor vor fi îndepărtaţi prompt dacă în timpul studiilor vor da dovadă fie de uşurinţă fie de alte însuşiri care în viziunea noastră nu le sunt folositoare pentru a conduce.Numai cei care sunt totdeauna capabili de a conduce cu o mare viclenie şi fermitate fiind neînduplecaţi până la cruzime, vor primi în final după unele verificări dure frânele puterii din mâinile Marilor maeştri francmasoni. În caz că vreo boală – sau orice altceva – îi va slăbi voinţa şi inteligenţa, acel conducător va trebui să cedeze în scurt timp locul altuia care este mai capabil.Singur Conducătorul Suprem şi cei trei Mari Maeştri Francmasoni care vor fi iniţiatorii săi vor cunoaşte cu adevărat ce se urmăreşte să se finalizeze în viitor. Nimeni altcineva nu va şti unde doreşte de fapt să ajungă Conducătorul şi tocmai de aceea nimeni printre ceilalţi nu va îndrăzni să se împotrivească la tot ceea ce el cunoaşte.Conducătorul Suprem al Guvernului Mondial nu trebuie să fie dominat de pasiuni ci el trebuie totdeauna să-şi domine pasiunile. Stâlpul de atunci al umanităţii, în persoana Conducătorului Suprem ales de noi numai dintre ai noştri, trebuie să ne sacrifice doar nouă toate dorinţele sale personale.

Un comentariu: