fragment din „Corupţia marilor puteri. Strategii şi minciuni în politica mondială”
Imediat, poliţia italiană a început să facă investigaţii, atentatele fiind atribuite unor grupări anarhiste. Multe dintre sediile acestora au fost verificate şi, în cele din urmă, sub presiunea presei şi a autorităţilor care voiau să afle vinovaţii asupra cărora să îşi reverse toată ura acumulată în zilele anterioare, au fost arestaţi câţiva membrii ai celulelor anarhiste 22 Martie şi Bakunin. Totuşi, vinovăţia lor nu a fost niciodată demonstrată şi, ceea ce este şi mai grav, atentatele au continuat să se producă. Cel mai sângeros atentat din această perioadă plină de convulsii din istoria Italiei a avut loc în luna august a anului 1980. Numeroasele explozii din gara oraşului Bologna au provocat optzeci şi cinci de morţi.
Tot în acest an, investigatorii poliţiei şi câţiva ziarişti şi-au dat seama că aceste episoade sălbatice corespundeau mereu unor momente-cheie în investigaţiile poliţiei italiene şi erau folosite ca scuză pentru refacerea forţelor de poliţie sau pentru a face ca ştirile despre corupţie şi scandaluri politice destabilizatoare să treacă pe un plan secund.
La sfârşitul anilor ’80, magistratura italiană descoperă o amplă reţea de influenţă şi corupţie în care erau implicaţi mai mulţi generali şi membri ai lojei masonice Propaganda 2 (P-2). Liderul acestei loje era „venerabilul maestru” Licio Gelli, unul dintre oamenii cei mai puternici din Italia, graţie imperiului său financiar. Doi ani mai târziu, pe numele lui erau emise opt ordine de arestare, el fiind acuzat de o mulţime de delicte, printre care şi acela de a fi finanţat atentatele care devastaseră Italia în perioada anilor ’70.
Anchetele judecătorilor italieni cu privire la atentatul din Bologna şi la altele anterioare au condus magistraţii la o serie de nume care tot reapăreau: Gianadelio Malett, Antonio Labruna şi Stefano Viezzer, toţi membri ai SID, serviciul italian de informaţii secrete şi ai P-2.
În luna martie a anului 1981, poliţia percheziţionează Villa Wanda, reşedinţa lui Licio Gelli din Arezzo, unde este găsită o listă cu 900 persoane înscrise în P-2. Printre nume figura şi cel al unuia dintre cei mai buni prieteni ai lui Gelli: Andreotti, şeful guvernului şi ministru de mai multe ori în diverse guverne. Pe listă apăreau şi membri importanţi ai Ministerului de Justiţie, inclusiv cel al ministrului Adolfo Sarti, mai mulţi foşti prim-miniştri, 43 de membri ai parlamentului, 183 de înalţi oficiali din armată – inclusiv 30 de generali, 19 judecători, directori de ziare şi medii de comunicare, lideri ai mai multor partide politice de dreapta sau de stânga, directorii celor trei servicii secrete principale din Italia… şi cel care pe atunci era doar un necunoscut cu numele de Silvio Berlusconi, actualul şef al guvernului italian. Potrivit documentelor obţinute, toţi aceşti oameni îi juraseră credinţă oarbă lui Gelli.
În luna iulie a anului 1990, magistratura italiană i-a reţinut un dosar lui Ennio Remondino, jurnalist la televiziunea publică italiană (RAI). În documente figurau declaraţiile unui agent CIA, Richard Brenneke. Raportul conţinea probe referitoare la legăturile dintre CIA şi P-2 şi explica felul în care agenţia de spionaj americană finanţa P-2, obţinând în schimb acces la reţeaua de contacte a lojei din Europa, pe care CIA a folosit-o pentru trafic de droguri în scopul finanţării „operaţiunilor ei negre”. În dosar se vorbea despre scandalul Iran-Contras mult înainte ca acesta să apară în presa din întrega lume. La puţine luni după „afacerea Remondino”, un alt agent CIA, Ibrahim Razim, a confirmat faptul că prim-ministrul suedez Olof Palme a fost asasinat pentru că ştia despre aceste lucruri precum şi despre alte fapte compromiţătoare legate de tandemul Bush-Regan. Razim a afirmat că Gelli, liderul P-2, a trimis o telegramă din Brazilia la sfârşitul anului 1986 prin care anunţa moartea lui Palme. Era adresată unui grup de la cel mai înalt nivel din Partidul Republican, apropiat lui Bush, şi spunea să îi comunice „prietenului nostru” că „a trebuit să tai arborele suedez”. Asta se întâmpla la trei zile după asasinarea lui Palme. În acest sens, judecătorul Francesco Monastero a stabilit că CIA a transferat în conturile P-2 zece milioane de dolari pe lună timp de ani de zile.
Brenneke, agentul CIA ale cărui declaraţii au apărut în dosarul reţinut de jurnalistul RAI, a mărturisit în faţa judecătorului că „ne-am folosit de P-2 pentru a crea situaţii favorabile izbucnirii terorismului în Italia şi în alte ţări europene la începutul anilor ’70. P-2 este încă vie şi continuă să fie angajată în aceleaşi scopuri cărora le-a servit în anii ’70.”
În data de 14 mai 1995, au fost arestaţi doi foşti agenţi ai SID, serviciul secret italian, acuzaţi că au comis sperjur în procesul asasinării lui Mino Pecorelli, director al săptămânalului Osservatore Politico. Pecorelli făcuse parte din P-2 şi revista lui era finanţată de SID. La un moment dat a hotărât să facă publice informaţii scandaloase pe care le cunoştea datorită calităţii sale de fost membru al P-2. Însă foştii lui colegi din lojă nu aveau să permită acest lucru, iar ziaristul a fost asasinat cu un foc de armă în data de 20 martie 1979. Conform procuraturii din Roma, crima a fost comandată de către Andreotti, prim-ministru italian şi membru marcant în P-2 şi în mafie. „Acţiunea” a fost executată de plătiţi ai mafiei, după cum a mărturisit Tommasso Busceta, un mafiot care regreta cele întâmplate.
Ziaristul Ernesto Milà a avut în anii ’70 legături cu mediile politice şi de presă ţinând de cele mai diverse interese, ceea ce i-a permis să aibă acces la elementele cheie ale celor întâmplate în Italia în timpul acelor ani plini de convulsii. Milà scrie următoarele: „În acel an (1973) am fost însărcinat de o organizaţie din care făceam parte pe atunci să iau un prieten de la aeroportul din Barcelona. Era vorba despre Maurizio Giorgi, pentru care în ţara lui fusese emis un ordin de arestare din motive politice. Giorgi era însoţit de un personaj ciudat care îi procurase un paşaport fals. I-am dus pe Giorgi şi pe misteriosul lui însoţitor la hotelul Avenida Palace şi a doua zi i-m condus la etajul unde a avut loc întâlnirea cu Stefano della Chiae, conducător politic italian aflat în exil. În timpul conversaţiei – care a fost înregistrată – misteriosul personaj a propus realizarea unei serii de operaţiuni ilegale în Italia care vor fi acoperite de Serviciul de Informaţii pentru apărare (SID). În propunerile sale, el făcea referire la diferite mijloace de destabilizare de natură teroristă; aceste propuneri au fost respinse. Nu l-am mai văzut niciodată pe acest personaj, despre care am aflat după aceea că era căpitanul Antonio Labruna, membru al SID şi al P-2.
Interesant , ai putea scrie si despre operatiile negre ale CIA din anii '60-'80 ?
RăspundețiȘtergerePESTE PUTIN TIMP SI IN ROMANIA CORUPTII SI SISTEMUL MAFIOT SE VOR LUA LA INTREBARI
RăspundețiȘtergere