
Despre anestezierea morţilor cerebrali
În
contextul donării de organe s-a petrecut tot mai des să se observe
aşa-zisele „reflexe spinale”, adică mişcări spontane ale morţilor
cerebrali, care evident deranjează procedura de recoltare a organelor
acelor persoane. Aşa s-a început cu anestezierea „morţilor” sau cu
administrarea unor medicamente care să ducă la relaxarea completă a
muşchilor! Totuşi, întrucât un pacient nu are voie să mai aibă nicio
urmă de medicament în sânge, DSO (Asociaţia Germană pentru
Transplantare) recomandă „pentru evitarea reacţiilor autonome
administrarea de substanţe relaxante (de ex. Pancuronium 0,15-
0,20mg/kg/greutate corporală). Creşterea indusă vegetativ a tensiunii şi
a frecvenţei cardiace poate fi evitată prin administrarea, de ex., de
Fentanyl 0, l-0,3mg/kg/greutate corporală”. Ce este creşterea indusă a tensiunii şi ce este Fentanyl-ul? O creştere indusă vegetativ a tensiunii apare când „ne sare inima în gât”,
când începem brusc să transpirăm, când tragem o spaimă soră cu moartea,
atunci se vede reacţia sistemului nervos vegetativ. Creşterea tensiunii
vine de la producţia accelerată de adrenalină. Adrenalina apare în
situaţii de frică, durere sau stres îngrozitor. Fentanyl-ul nu este un
simplu medicament, este un opiat şi un anestezic de vreo 120 de ori mai
putemic decât opiumul!! Aici este momentul în care trebuie să ne
întrebam: DE CE oare se consideră că „mortul” ar putea trece prin
asemenea stări de frică, durere sau stres îngrozitor încât să aibă nevoie de asemenea anestezice??
Vă las să judecaţi cu propriul vostru discernământ.

Alte detalii despre donarea de organe
Cetăţenii primesc informaţii distorsionate,
cu toate că Ministerul Sănătăţii şi alte organisme competente sunt
responsabile cu elucidarea „actului de transplantare”. Suntem practic
dezinformaţi atunci când semnăm: „Sunt de acord cu înscrierea mea ca donator voluntar post-mortem...” din moment ce organele sunt extrase dintr-un corp cu metabolism activ, deci viu!!
• „Când informăm societatea despre prelevarea de organe, nu mai obţinem organe”. Prof. Pichlmair
• Drepturile individuale şi de confidenţialitate a datelor pacienţilor sunt anulate: medicii sunt obligaţi să anunţe la cel mai apropiat centru de transplantare orice potenţial donator de organe. Această informare se face fără înştiinţarea şi acordul aparţinătorilor. De asemenea, tot mai multe spitale au coordonatori de transplant proprii.
•
Potenţalii donatori sunt tipizaţi deja înainte de constatarea morţii
cerebrale. Ei primesc uneori preventiv şi antibiotice, în interesul
primitorilor de organe.
• Din
100 de pacienţi susceptibili de a deveni donatori, 94 nu deţin card de
donator şi nu şi-au dat niciodată personal consimţământul pentru a li se
recolta organele.
• Activitatea echipelor mobile de diagnosticare a morţii cerebrale, care sunt trimise de centrele de transplant în „clinicile donatoare”, încalcă legea transplantului. Această lege stabileşte că moartea cerebrală ireversibilă trebuie confirmată de doi anestezişti reanimatori, cu experienţă în terapie intensivă, sau de un anestezist reanimator şi un neurolog sau un neurochirurg. Independenţa însă nu este garantată atunci când cel care pune diagnosticul vine de la centrul de transplant. Legea stabileşte clar separarea strictă între confirmarea morţii cerebrale şi prelevarea de organe.
• Anesteziştii
reanimatori sunt obligaţi să confirme moartea cerebrală – în scopul
prelevării de organe – de două ori la interval de mai multe ore. Durata
de aşteptare se poate reduce însă la zero prin analize suplimentare cu
diverse aparate. Există, de asemenea, multe diagnostice eronate.
• Se exercită presiune financiară asupra clinicilor şi asupra medicilor din spitale, pentru a participa la prelevarea de organe. Medicii şi spitalele obţin în prezent recompense financiare de la asigurările medicale şi subvenţii publice.
• Medicii din spitale implicaţi în diagnosticarea morţii cerebrale şi în prelevarea de organe obţin sume fixe de decontare.
•
Clinicile de donare primesc diferite sume fixe. În Germania, de
exemplu, pentru scoaterea unui organ se plătesc 2.090 euro, la
multi-prelevare 3.370 euro, la întreruperea în timpul prelevării 2.090
euro. În Croaţia multi-prelevarea se plăteşte cu 7.000 de euro, în
Spania cu 6.000 de euro.
•
„Plăţile” efectuate ulterior de primitorii de organe se ridică la
nivelul sutelor de mii de euro, iar costurile tratamentelor cu
imunosupresive pentru împiedicarea respingerii organelor transplantate
aduc industriei farmaceutice câştiguri de miliarde în fiecare an!
Sursa: Convenţia
pentru prevederile de decontare în conformitate cu Legea Transplantului
din 01.03.2004 („Compensarea faţă de spitale în cazul donării
post-mortem”)
Aparţinătorii
Aparţinătorii

• luaţi prin surprindere
• în stare de şoc
• neinformaţi
• presaţi de timp
• manipulaţi de medici
În
condiţiile de mai sus, mulţi aparţinători se declară de acord să doneze
organele celor dragi, semnând pe textul declaraţiei: „Declar că înţeleg gestul meu ca fiind un act profund umanitar”!
Totuşi, când încep să-i bântuie coşmarurile, ei conştientizează faptul
că speranţa lor că din ceva rău a ieşit ceva bun nu s-a împlinit, pentru
că nu are cum să se împlinească.
Urmarea este de multe ori o traumă enormă:
• remuşcări că l-au lăsat singur pe cel drag în ultimele clipe de viaţă;
• groază, după ce s-au informat mai exact asupra procesului de recoltare a organelor;
• furie pentru că – într-o clipă de mare restrişte personală – li se impune practic asumarea răspunderii pentru moartea cuiva.
Toate acestea sunt trecute sub tăcere pentru public.
În
SUA, de exemplu, un ordin federal emis în 1998 le interzice medicilor,
asistentelor, preoţilor din spitale şi altor lucrători din domeniul
sanitar să vorbească cu familia unui potenţial donator fără obţinerea în
prealabil a aprobării din partea sistemului regional de prelevare de
organe! Dacă există potenţial pentru transplant, un „solicitant
desemnat”, cu pregătire specială, vizitează mai întâi familia
pacientului, inclusiv familiile care se opun categoric donării de
organe. Dacă cineva din spital vorbeşte mai întâi cu familia
pacientului, spitalul îşi riscă acreditarea şi posibil finanţările
federale. De ce? Dr. Paul Byrne explică: „Pentru că «solicitantul
special» are pregătire în marketingul transplantării, ştie să «vândă»
conceptul de donare de organe, folosind anumite expresii cu greutate
emoţională, cum ar fi «să oferi darul vieţii», «inima omului pe care-l
iubiţi va bate în altcineva» şi alte asemenea platitudini, toate lipsite
de o semnificaţie autentică. Nu uitaţi că industria de transplant şi
donare este o afacere de multe miliarde de dolari.”
Cu
alte cuvinte, haideţi semnaţi aici că doriţi să nu mai bată inima în
corpul omului pe care-l iubiţi, care devine astfel un aşa-zis donator-cadavru cu inima bătândă (heart beating cadaver donor), lăsaţi-ne
să-i scoatem inima când încă bate şi s-o transplantăm la altcineva,
care ne plăteşte nouă nişte sute de mii de dolari pentru acest „dar al
vieţii”.
Oare un om diagnosticat cu
moarte cerebrală este doar un mort al cărui organism simulează viaţa?
Sau este un om viu care a intrat în procesul morţii, dar a cărui viaţă
încă nu s-a sfârşit şi de aceea trebuie respectată?
Alte detalii relevante despre prelevarea organelor
•
Când
este incizat corpul donatorului de la gât până la simfiza pubiană, apar
creşteri de tensiune, de frecvenţă cardiacă şi de adrenalină. De
asemenea, pot apărea înroşiri ale pielii şi semne de transpiraţie. La
operaţii „normale”, asemenea semne sunt considerate reacţii la durere,
dar nu şi la pacienţii „morţi cerebral”.

• Toracele se deschide cu un fierăstrău special. Iar apoi se desface peretele abdominal şi se fixează.
• Organele sunt „eliberate” în timp ce inima continuă să bată, apoi sunt pregătite pentru recoltare.
•
Conservarea organelor este foarte importantă. În acest scop, ele sunt
„clătite” cu un lichid răcit (soluţie de perfuzie 4°C). Pentru aceasta,
medicii montează catetere speciale, tuburi micuţe şi subţiri.
•
Când în corpul încă viu pătrunde lichidul rece care urmează să elimine
sângele, uneori cresc tensiunea sau frecvenţa cardiacă sau se observă
spasme.
•
Concomitent, asistenţii ţin lobii peretelui abdominal deschişi pentru ca
operatorii să toarne rapid căni întregi de apă cu gheaţă pentru răcirea
organelor şi apoi să aspire apa respectivă. Sângele trebuie de asemenea
aspirat cât se poate de complet la această procedură.
• Abia prin recoltarea organelor, la pacientul aflat în „moarte cerebrală” se instalează decesul.
•
Echipele de prelevatori recoltează unul câte unul toate organele,
verificând calitatea acestora pe mesele de preparare, după care părăsesc
sala de operaţie cu recipientul frigorific în care se află organele
respective. Adesea, în final rămân doar asistenţii în sala de operaţie,
cu sarcina de a umple cu vată sau cu tifon cadavrul măcelărit şi de a
coase la loc tăieturile imense.
•
O moarte paşnică şi decentă alături de aparţinători sau prieteni nu
este posibilă în cazul recoltării de organe. Cine îşi dă acordul pentru
donare de organe trebuie să ştie că va muri în atmosfera sterilă a unei
săli de operaţii, printre medici şi asistenţi, cu anestezie sau fără (şi
nimeni nu ştie până în ziua de azi ce simte donatorul când i se
recoltează organele!).
•
Putem oare să înlocuim aşa uşor imaginea omului ca „trup, suflet şi
spirit” cu modelul mecanicist al medicinei de transplantare? Conştiinţa
omului, subconştientul nu pot fi măsurate ştiinţific, de aceea nu se
poate cunoaşte clipa când sufletul părăseşte trupul!
Pentru credincioşi
Poziţia
BOR în această controversă este de o ambivalenţă atroce! BOR este în
principiu de acord cu ciopârţirea celor care se află în nou definita
„moarte”, dar... „Moartea, ca despărţire a sufletului de trup, nu
justifică ideea considerării trupului ca un obiect, care să poată fi
folosit după bunul plac al unor terţe persoane.”
Sau: [Transplantul] „să respecte viaţa şi chiar moartea persoanei umane” – păi CUM, când persoana nu este moartă nici după criterii biologice şi nici după criterii bisericeşti??????
Apoi se mai precizează: „Moartea, în calitate de separare a sufletului de trup, ramâne o taină. Nimeni nu va putea spune cu precizie că separarea aceasta coincide cu moartea cerebrală; poate să coincidă, poate să preceadă sau poate să urmeze morţii cerebrale.” – se poate mai ambivalent decât atât?
Dar mai târziu avem... „Biserica binecuvântează orice practică medicală în vederea reducerii suferinţei din lume, prin urmare şi transplantul efectuat cu respect faţă de primitor şi de donator, viu sau mort. Trupul omenesc neînsufleţit trebuie să aibă parte de tot respectul nostru.” – din nou abureală fără niciun fel de substanţă!
Sau: [Transplantul] „să respecte viaţa şi chiar moartea persoanei umane” – păi CUM, când persoana nu este moartă nici după criterii biologice şi nici după criterii bisericeşti??????
Apoi se mai precizează: „Moartea, în calitate de separare a sufletului de trup, ramâne o taină. Nimeni nu va putea spune cu precizie că separarea aceasta coincide cu moartea cerebrală; poate să coincidă, poate să preceadă sau poate să urmeze morţii cerebrale.” – se poate mai ambivalent decât atât?
Dar mai târziu avem... „Biserica binecuvântează orice practică medicală în vederea reducerii suferinţei din lume, prin urmare şi transplantul efectuat cu respect faţă de primitor şi de donator, viu sau mort. Trupul omenesc neînsufleţit trebuie să aibă parte de tot respectul nostru.” – din nou abureală fără niciun fel de substanţă!
În schimb, Papa loan Paul al II-lea a declarat într-o scrisoare din februarie 2005 adresată Academiei Ştiinţifice Papale: „Există
confirmări medicale şi ştiinţifice copleşitoare pentru faptul că
încheierea totală şi ireversibilă a oricărei activităţi a creierului nu
reprezintă o dovadă a morţii. Dispariţia totală a oricărei activităţi
cerebrale este imposibil de constatat. Ireversibilitatea este o prognoză
şi nu un fapt constatabil medical. În ziua de astăzi, mulţi pacienţi
care cu ani în urmă ar fi fost consideraţi cazuri fără speranţă pot fi
trataţi cu succes.[...] Un diagnostic al morţii pus exclusiv pe baza
criteriilor neurologice este teorie, nu este un fapt ştiinţific. Nicio
lege nu ar trebui să încerce să legalizeze un act care este prin el
însusi o fărădelege.[...] Repet: o prevedere legală care aduce
prejudicii dreptului natural la viaţă al unui om nevinovat este
nedreaptă şi ca atare nu poate avea nicio valoare de lege. De aceea
apelez din nou cu toată puterea la toţi politicienii, să nu emită legi
care să ameninţe din rădăcină viaţa cetăţenilor prin ignorarea
demnităţii persoanei.[...] A pune capăt unei vieţi nevinovate în
încercarea de a salva altă viaţă, cum se petrece în cazul transplantării
de organe vitale, nu atenuează cu nimic fărădelegea prin care i se ia
viaţa unui om nevinovat. Nu se poate face un rău pentru ca din el să
iasă ceva bun.”
Asociaţia Profesională a Cadrelor Sanitare din Germania: „Demnitatea
omului şi respectul faţă de moarte trece pe planul al doilea în faţa
intereselor transplanturilor medicale şi a intereselor economice.” (Roberto Rotondo, broşura Donarea de organe, 2002)
Turistul ca depozit de piese de schimb

În Bulgaria, de exemplu, se merge în mod agresiv pe ideea de consimţământ implicit, deci dacă se apucă băieţii să vă lipească eticheta cu moartea cerebrală şi nu aveţi declaraţie oficială şi nu sunteţi înregistraţi în registrul oficial împotriva donării de organe, riscaţi să deveniţi automat donatori de organe, chiar dacă aparţinătorii voştri se opun, deoarece este mare nevoie de organe!!!
Din literatura găsită de mine, reiese că în 1990 Danemarca era singura ţară din Europa al cărei Consiliu de Etică nu a acceptat moartea cerebrală ca şi criteriu al morţii. Nu am găsit date mai noi.
Iată
un tabel despre cum se efectuează testele pentru constatarea morţii
cerebrale în diverse ţări din Europa, ca să vedeţi cam care sunt
criteriile „ştiinţifice” de obţinere a paşaportului spre moarte.
Ministerul Social şi al Sănătăţii din Spania are un aşa-numit Ghid practic pentru procesul donării de organe (Good Practice Guidelines in the Process of Organ Donation). Am să vă comentez câteva pasaje şi vă las să judecaţi singuri despre ce este vorba. „Moderatorii [în discuţiile cu aparţinătorii muribunzilor] trebuie să procedeze în mod deschis faţă de orice rezultat al discuţiilor şi să facă eforturi pentru a obţine întotdeauna permisiunea de donare de organe [ăsta e deja un paradox care arată adevăratele intenţii!]. Foarte importantă este crearea unei relaţii profesionale, de susţinere, pentru ca aparţinătorii să poată câştiga încrederea necesară pentru acceptarea unei donări de organe [lupul în piele de oaie!]. Astfel, moderatorul trebuie să cunoască şi să utilizeze strategiile de comunicare necesare [deci manipulare profesionistă]. Discuţia cu aparţinătorii este structurată şi decurge în mai multe faze: deschiderea discuţiei, comunicarea morţii, rugămintea de a dona organe şi încheierea discuţiei. Această ordine trebuie întotdeauna respectată, este extrem de important ca aparţinătorii să înţeleagă mai înainte de orice că persoana dragă este moartă, înainte de a fi exprimată rugămintea de a dona organele [evident, aparţinătorii nu au voie să fie informaţi că „mort cerebral” nu este acelaşi lucru ca şi „mort”]. Rugămintea de a dona organele trebuie exprimată direct, clar şi în cuvinte simple. Coordonatorul de transplant poate menţiona că donarea de organe este o posibilitate, un drept, un privilegiu sau o şansă de a ajuta alţi oameni. Rugămintea poate fi formulată numai după ce membrii familiei au înţeles că persoana respectivă este moartă [adică cineva trebuie să le explice aparţinătorilor că acea persoană este moartă, lucru care altfel nu corespunde cu ceea ce văd aceştia!!]. Dacă aparţinătorii refuză să doneze organele, se pot face încercări de a determina schimbarea părerii [deci a se insista!!]. Coordonatorii trebuie să ia parte la cursuri speciale pentru a modera discuţiile cu aparţinătorii [deci toată treaba se face sistematic!!].”
În aceste condiţii, nu ne mai miră că Spania este fruntaşă în Europa la numărul de organe „donate”!!
În Austria se aplică „regula dezacordului”, adică dacă vrei să eviţi spintecarea de viu trebuie să te înscrii în registrul central naţional de refuz al donării de organe.
Având în vedere că petrecem aproape în fiecare an o perioadă din
vacanţă în Austria, noi deja am completat şi am trimis prin poştă
formularele! [n.a.]
Ce e de făcut dacă nu vrem să donăm organe
În România, din fericire, încă se aplică „regula consimţământului”.
Dacă până la acest punct al articolului aţi realizat că NU doriţi să vi
se extragă organele (pe baza unor criterii controversate) în timp ce
inima vă bate, atunci puteţi să vă înscrieţi în Registrul naţional al donatorilor de organe, ţesuturi şi celule, completând următoarea declaraţie pe care apoi o legalizaţi la notar:
DECLARAŢIE
Subsemnatul
[...], domiciliat în localitatea [...], ţara [...], născut la data de
[...], în localitatea [...], judeţul [...], ţara [...], cu CNP [...],
fiul lui [...] şi al [...], informat(ă) şi conştient(ă) asupra
riscurilor şi beneficiului transplantului de organe, ţesuturi şi celule
umane, în concordanţă cu dispoziţiile legale în vigoare referitoare la
prelevarea şi transplantul de organe, ţesuturi şi celule umane, declar
că NU sunt de acord cu înscrierea mea ca donator voluntar post-mortem
pentru organe, ţesuturi şi celule. De asemenea, NU sunt de acord ca în
cazul unei traume cerebrale să se facă asupra mea teste de diagnosticare
a morţii cerebrale!
Potrivit
legii, asupra hotărârii mele pot reveni oricând, cu condiţia ca actul
scris de revenire să fie semnat şi de doi martori.
Data ..................................
Semnătura .........................
Notar ….............................
Recoltarea de organe împiedică o moarte demnă
Notar ….............................
Recoltarea de organe împiedică o moarte demnă

După
cum arată experimentele făcute la Institutul HeartMath, inima comunică
nu numai cu creierul, ci şi într-un mod biofizic – prin undele de
presiune ale sângelui – cu toate celulele, glandele şi organele
corpului. De asemenea, inima posedă cel mai puternic câmp
electromagnetic al organismului, se consideră că este cam de 5000 de ori
mai puternic decât cel al creierului. Când vorbim despre energia
tainică a iubirii şi despre sentimente de iubire care ne definesc,
întotdeauna facem referire la inimă („inimioara mea”, „mi-a frânt
inima”, „mi-a furat inima”, „te port în inimă mereu”). Ca atare, DE CE
să acceptăm să fim declaraţi morţi şi spintecaţi de vii doar fiindcă
creierul nu mai functionează după criteriile stabilite arbitrar de
cartelul medico-farmaceutic?
N-a vrut să moară: Povestea INCREDIBILĂ a fetei care s-a trezit din comă când medicii se pregăteau să-i preleveze organele
În timp ce medicii de la spitalul Aarhus, Franta, îndepărtau aparatele care o ţineau în viaţă pe Carina, pregătind operaţiunile de prelevare a organelor pentru transplant, adolescenta a deschis ochii şi a început să-şi mişte picioarele, scrie Daily Mail.
În prezent, Carina se recuperează, poate să meargă, să vorbească şi chiar să călărească. Familia fetei a anunţat însă că vrea să dea în judecată spitalul acuzând faptul că medicii s-au grăbit în intenţia lor de a preleva organele fetei. “Aceşti tâlhari în halate albe au abandonat-o prea repede pentru că aveau nevoie de un donator de organe”, a declarat tatăl fetei.
Carina Melchior, acum în vârstă de 20 de ani, a fost implicată într-un accident rutier în octombrie, anul trecut. Tânăra s-a aflat timp de trei zile la Terapie Intensivă, însă medicii au constatat semne ale încetării activităţii cerebrale şi au cerut acceptul familiei pentru a-i preleva organele, considerând decesul inevitabil.
Într-un documentar care se numeşte “Fata care n-a vrut să moară”, Carina spune că este convinsă de faptul că se va recupera complet şi speră să se mute în propriul apartament. Cazul Carinei a provocat puternice controverse în Franta, numeroşi donatori de organe retrăgându-se de pe liste de teamă că, în cazul în care vor ajunge în situaţia adolescentei, medicii se vor grăbi să le recolteze organele.
Va urma!
Trist dar adevarat.Exista o mafie internationala ce se ocupa de organe...
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergereNeadevaruri, cum ne-ai obisniut de ani de zile....
RăspundețiȘtergerece ai face tu daca erai pe lista de asteptare pentru un rinichi sa zicem ?
Habar nu ai de ce se adninistraza acele medicamente, vi cu presupuneri....
Un medic
Corpul pina nu intra in putrefactie nu e Mort cu adevarat.Nu gases etic sa imi fie extras un organ pina nu corpul nu ajunge in putrfactie.
ȘtergereCine nu citeste cite ceva sa faca el pe donatorul de orgame.
Chiar in lumea medicala parerile stunt impartite.
Cititi,cititi.
mars ba macelarule.kktule...
ȘtergereDe dragul unor sume materiale medicii se vor grabii de multe ori sa puna diagnosticul gresit pentru a se putea face transplantul. Prin America parca citisem ca au fost cazuri in care oameni ai strazii au disparut fara urma.....
RăspundețiȘtergere