Cineva care are chiar şi cea mai vagă idee despre tehnicile de manipulare va sesiza cu uşurinţă că permanent suntem bombardaţi de mass-media cu informaţii abil prezentate care, deloc întâmplător, mistifică realitatea şi o transformă după cum se doreşte într-o pseudo-realitate. Uneori această prezentare falsificată are numai rolul de a atrage cât mai mulţi cititori sau telespectatori şi aceasta se petrece adeseori atunci când jurnaliştii de la diferite posturi TV sau ziare vor să inventeze ştiri atractive. Ei nu se simt deloc vinovaţi dacă adaugă unele elemente care să „condimenteze” sau să „coloreze” unele ştiri (sau non-ştiri) altfel banale şi se folosesc pentru asta de tot felul de mijloace.
„UN CUTREMUR PUTERNIC VA LOVI ROMÂNIA”, titrează cu majuscule realitatea.net, adăugând apoi cu litere mici „Care este realitatea?”.
Dacă cineva va avea răbdare să parcurgă ştirea, va descoperi un
material plicticos care nu spune nimic interesant şi categoric
contrazice ideea lansată în titlu. Altfel spus, după ce ne-au
înspăimântat cu titlul respectiv, jurnaliştii ne liniştesc şi ne asigură
că nu va fi niciun cutremur – conform specialiştilor. „Vedeta ..., la un pas de moarte”
este titlul unei ştiri care ne povesteşte că o vedetă a mers pe
autostradă cam în aceeaşi perioadă în care s-a produs un accident în
care o persoană a murit (fiind anonimă, nimănui nu-i pasă de adevărata
victimă a accidentului). Iată în ce mod penibil este speculată o
tragedie (anonimă) pentru a face o „ştire” din ea, căci o vedetă trecea
pe acolo!
Toate acestea sunt însă nişte fleacuri
în comparaţie cu marile acţiuni de dezinformare la care am asistat cu
toţii în ultima perioadă. Cazul „Izvoarele” este bulversant prin
indiferenţa pe care o denotă din partea politicienilor, în ceea ce
priveşte problemele românilor. Reprezentanţii oficiali încearcă să ne
convingă că este vorba doar de efectul inundaţiilor şi că toate
cutremurele succesive care îi înspâimântă pe locuitorii din Izvoarele şi
le distrug casele n-au nicio legătură cu exploatările firmei Chevron.

Să ne
amintim şi isteria gripei aviare din 2005, care a falimentat aproape
toţi micii producători în domeniul avicol şi care a fost doar o
manipulare mediatică. Criminală şi ea la modul cel mai propriu, ca şi
cazul „eutanasierii”, căci au fost omorâte zeci de mii de păsări (se
folosea atunci termenul de „sacrificare”). Uneori dezinformarea are
rolul de a-i favoriza pe cei puternici şi corupţi, aşa cum s-a încercat
în cazul lui Adrian Năstase, a cărui „sinucidere” televizată nu a reuşit
să-l scape definitiv de puşcărie. Alteori, ea este pur divertisment:
cam asta a fost telenovela „jurnaliştilor răpiţi în Irak”, o poveste
cusută cu aţă albă care s-a terminat cu bine, dar a lăsat multe semne de
întrebare şi a fabricat nişte „eroi” care de altfel nu merită deloc
admiraţia sau recunoştinţa publicului. Mai există desigur şi cazul MISA,
pe care încep să-l descifreze tot mai mulţi oameni, mai ales dintre
aceia care s-au lămurit deja cum se practică dezinformarea şi
manipularea mediatică în România. Şi foarte mulţi încep să înţeleagă
aceste lucruri analizând ceea ce se petrece acum legat de proiectul
minier dezastruos de la Roşia Montană.
Având în
vedere „miza” cazului Roşia Montană s-a pus în mişcare un întreg arsenal
de metode de dezinformare: propaganda în favoarea exploatării miniere,
ignorarea protestelor populare de către majoritatea mass-media,
argumente manipulatoare de diferite categorii (ştiinţifice, politice,
financiare, toate false), intimidarea şi discreditarea oponenţilor
proiectului, ascunderea rapoartelor ştiinţifice concludente etc. Lipsa
de conştiinţă civică, inconştienţa cu care majoritatea presei române
participă la acest proiect dezastruos pentru România, din care vor avea
de câştigat doar politicienii corupţi (şi firmele străine) este de-a
dreptul revoltătoare. Dar este în toate acestea şi o parte bună: din ce
în ce mai mulţi români se trezesc şi îşi dau seama că mass-media este
folosită ca un instrument de manipulare în înteresele celor aflaţi la
putere.

Pentru că România contemporană nu este doar teatrul unor manipulări, ci şi produsul unor mari manipulări, iar la punerea lor în scenă au contribuit în mare măsură şi jurnaliştii. Iar asta îi face, în mare măsură, vinovaţi de sărăcirea acestei ţări, de corupţia clasei politice şi de înşelarea continuă a oamenilor, pentru favorizarea intereselor celor care conduc din umbră destinele acestei ţări şi care ne promit un viitor din ce în ce mai sumbru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu