
Tot
mai mulţi psihologi şi medici afirmă în ultima vreme că folosirea fără
discernământ a noilor mijloace media afectează în mod nefast memoria,
logica şi mentalitatea tinerilor. Pentru numeroşi cercetători, acest
fapt este cert, fiind bazat pe statistici, iar urmările sale sunt
îngrijorătoare. Astfel, în opinia criticului Nicolas Carr, motorul de
căutare Google are un efect de prostire a tinerilor, care au
tendinţa de a se baza în materie de informaţie numai pe ceea ce găsesc
în mod facil pe internet, fără a analiza critic datele, ci copiindu-le
pur şi simplu. După părerea cercetătorului Michel Desmurget, televizorul
are la rândul său efectul unei „lobotomii“ asupra celor care ajung să
petreacă foarte mult timp în faţa lui.
În
cealaltă tabără se află partizanii părerii că mijloacele media nu numai
că nu conduc la diminuarea capacităţii intelectuale, ci dimpotrivă,
chiar o amplifică. Argumentele lor însă şchioapătă. Tot ce este rău este bun pentru voi
este sinistrul titlu al unei cărţi publicate de un jurnalist al
stablimentului, Steven Berlin Johnson, care apără nu numai internetul şi
jocurile video, ci şi serialele de televiziune şi chiar aşa-numitele reality shows!
După părerea lui, pretinsa creştere a coeficientului intelectual IQ în
ultimul secol este datorată exploziei mijloacelor media. Ceea ce uită el
să pomenească este că testele de tip SAT, care sunt folosite intensiv
în SUA pentru evaluarea capacităţii de gândire critică, precum şi a
abilităţilor de citire şi de exprimare ale candidaţilor la colegiu în
SUA, fiind astfel o măsură a gradului de cultură şi de inteligenţă a
tinerilor, nu au înregistrat nicio creştere în ultima perioadă.
Ca
întotdeauna în acest tip de probleme, patronii mijloacelor media
încearcă prin angajaţii lor să ducă în
derizoriu problema pericolului folosirii fără discernământ a mijloacelor media, ridiculizându-i pe critici şi etichetându-i în mod ironic ca „moralişti“. Pe canalele media este ridiculizată orice încercare de a pune problema în termenii binelui şi răului, care, vezi, Doamne, conduce la adoptarea unor „atitudini simpliste“ şi la „ridicarea de false probleme“. Tocmai pentru că nimic nu este a priori bun sau rău, este firesc să determinăm mai întâi impactul real al mijloacelor media asupra sistemului nervos și asupra funcțiilor cognitive ale fiinţelor umane, iar pentru aceasta sunt necesare experimente imparţiale şi serioase, nu false studii cu efect propagandistic, făcute la comanda potentaţilor din media. Cu siguranţă că internetul, televizorul şi mass-media au ajuns să aibă un impact major asupra noastră a tuturor, aproape la fel ca apa fluorurată sau clorizată, care se distribuie în reţelele de uz casnic, ca glutamatul monosodic cu care ni se „condimentează“ mâncărurile sau ca ceaiul la plic (contrafăcut), pe care îl bem, de exemplu, în timp ce citim aceste rânduri. Întrebarea care se pune este dacă există o influenţă profundă, de durată, a mijloacelor media asupra noastră, care să ne schimbe în mod radical şi nefast capacităţile cognitive.
derizoriu problema pericolului folosirii fără discernământ a mijloacelor media, ridiculizându-i pe critici şi etichetându-i în mod ironic ca „moralişti“. Pe canalele media este ridiculizată orice încercare de a pune problema în termenii binelui şi răului, care, vezi, Doamne, conduce la adoptarea unor „atitudini simpliste“ şi la „ridicarea de false probleme“. Tocmai pentru că nimic nu este a priori bun sau rău, este firesc să determinăm mai întâi impactul real al mijloacelor media asupra sistemului nervos și asupra funcțiilor cognitive ale fiinţelor umane, iar pentru aceasta sunt necesare experimente imparţiale şi serioase, nu false studii cu efect propagandistic, făcute la comanda potentaţilor din media. Cu siguranţă că internetul, televizorul şi mass-media au ajuns să aibă un impact major asupra noastră a tuturor, aproape la fel ca apa fluorurată sau clorizată, care se distribuie în reţelele de uz casnic, ca glutamatul monosodic cu care ni se „condimentează“ mâncărurile sau ca ceaiul la plic (contrafăcut), pe care îl bem, de exemplu, în timp ce citim aceste rânduri. Întrebarea care se pune este dacă există o influenţă profundă, de durată, a mijloacelor media asupra noastră, care să ne schimbe în mod radical şi nefast capacităţile cognitive.
Televizorul, un pericol pentru sănătatea mentală publică

Televizorul
este, bineînţeles, în centrul acuzaţiilor cu privire la impactul nefast
al noilor mijloace media. În acest sens, ca și cinematograful,
televizorul poate fi privit ca un dispozitiv înalt hipnotic care induce o
stare de conştiinţă foarte diminuată, făcând din spectator o fiinţă în
acelaşi timp sugestibilă, iraţională și halucinată. Spectatorul sau
telespectatorul este redus adeseori la o funcţionare automată, mimetică,
hipersenzitivă şi iresponsabilă. Îngrijorarea vizează în special
puterea de sugestie a filmelor asupra subiecţilor aşa-zis „precari“
(copii, adolescenţi, femei, bolnavi mintal).
M. Desmurget a acuzat televiziunea în cartea sa TV lobotomie,
apărută relativ recent (Max Milo, 2011). El susţine că, în general,
micul ecran este responsabil pentru înăbuşirea inteligenţei tinerilor:
de exemplu, s-a stabilit statistic că un copil care îşi petrece întreaga
zi în faţa televizorului nu aude decât aproximativ 10.000 de cuvinte,
în timp ce altul, care intră în contact direct cu mediul său fizic, aude
în jur de 14.000. Televizorul reprezintă un pericol pentru sănătatea
publică, în esenţă prin încurajarea obezităţii, a tabagismului, a
consumului de alcool şi, în fine, prin amplificarea tendinţei spre
violenţă. M. Desmurget se sprijină pe numeroase studii ştiinţifice, pe
care le indică în notele de subsol, dintre care unele sunt accesibile pe
internet.
Pe de altă parte, S. Berlin Johnson,
unul dintre susţinătorii beneficiilor pe care le aduc mijloacele media
oficiale americane, încearcă – aşa cum îl trădează şi sugestia malefică
din titlul cărţii sale, Tot ce este rău este bun pentru voi (Everything bad is good for you,
Privé, 2009), – să manipuleze opinia publică şi să creeze un curent de
opinie favorabil mass-media, care este acuzată de alţii pentru
îndobitocirea populaţiei. Un loc important ocupă televiziunea, şi mai
ales producţia sa cea mai încetăţenită, serialul.
S.
Johnson susţine pur şi simplu în mod repetat că serialele actuale tind
să amplifice capacităţile intelectuale ale spectatorilor, argumentând în
mod pueril că intriga filmelor a devenit din ce în ce mai complexă şi
mai labirintică. În acest scop, el compară scenariul unei producţii din
anii ’80, Dallas, cu cel al mai recentei 24 de ore. Structura
narativă a primei producţii este foarte simplă: în general, fiecare
episod este independent de celelalte. Ea nu are decât un singur fir
narativ, şi numai câteva elemente din viaţa şi caracteristicile
principalelor personaje se regăsesc în episoadele următoare. Argumentul
lui Johnson că serialele cresc gradul de inteligenţă al spectatorilor
este că o producţie precum 24 de ore conţine mai multe
subintrigi, dintre care unele sunt o continuare a episoadelor
precedente. Adevărul este că acest gen de intrigi pot cel mult să-i ţină
mai captivaţi şi mai dependenţi pe spectatori. Cât despre creşterea
inteligenţei, să fim serioşi! În schimb, s-a demonstrat că vizionarea
fără discernământ a programelor TV produce multiple efecte dezastruoase,
pe care Virgiliu Gheorghe le enumeră în lucrarea sa, Efectele televiziunii asupra minţii umane:
I. Efectele televiziunii asupra structurii şi funcţiilor cerebrale
Efectul hipnotic
Pentru
înţelegerea modului în care mijloacele de comunicare video-audio
influenţează fiinţa umană, să luăm în primul rând în considerare un
element esenţial, şi anume, efectul hipnotic al acestora.
Neuropsihologii au demonstrat că televiziunea, indiferent de emisiunea
vizionată, are ca prim efect inducerea unei stări semi-hipnotice (unde
cerebrale predominant alfa) telespectatorului. În anul 1971, Herbert
Krugman, un cunoscut cercetător din domeniul neuropsihologiei, a
analizat mişcările oculare şi electroencefalogramele realizate pe un
grup de tineri, comparând activitatea neurologică a subiecţilor din
timpul lecturii unei cărţi cu aceea care se înregistrează pe parcursul
vizionării TV. Krugman a constatat că, la persoanele care citeau o
carte, în momentul în care a fost deschis televizorul, frecvenţa undelor
cerebrale s-a modificat considerabil. În mai puţin de două minute,
subiecții se aflau predominant în starea alfa – relaxat, pasiv,
neconcentrat. Dacă adăugăm că, în această stare, fiinţa umană este cea
mai receptivă la sugestii, putem înţelege mai bine puterea pe care o au
asupra noastră cei care produc programele TV. Nu atât televiziunea în
sine, cât mai ales mesajele predominant nefaste pe care ea le transmite
şi sugestiile malefice pe care le inoculează și le induce – printr-o
mulțime de emisiuni de un nivel gregar, care propagă violența, gândirea
distructivă, spiritul mercantil, sexualitatea perversă – sunt
periculoase.
Dependenţa de televizor și de jocurile pe calculator
Corelat
cu efectul hipnotic, apare şi comportamentul de dependenţă. Psihologii
americani R. Kubey şi M. Csikszentmihalyi au dovedit că atât
televiziunea, cât şi jocurile video şi internetul au capacitatea de a
genera o puternică legătură de dependenţă, privarea la un moment dat de
aceste mijloace de evadare din realitate producându-le celor la care s-a
instalat dependenţa aceleaşi simptome ca şi în cazul drogurilor.
Probleme legate de atenţie şi de hiperactivitate

În
ceea ce priveşte dezvoltarea structurală a creierului, cercetătorii
neuropsihologi au descoperit că, în funcţie de timpul acordat vizionării
şi de vârsta de la care debutează aceasta, televiziunea şi calculatorul
pot aduce grave prejudicii dezvoltării corticale. Vizionarea, se arată
în aceste studii, inhibă dezvoltarea cortexului prefrontal, a emisferei
cerebrale stângi şi a comunicării interemisferice, realizate prin puntea
corpului calos.
Afecţiunile produse cortexului
prefrontal în urma vizionării excesive a emisiunilor televizate au ca
rezultat apariţia a ceea ce a fost numit sindromul ADHD
(„Attention Deficit with or without Hyperactivity Disorder”), adică
slăbirea până la nivelul patologic a unor capacităţi cognitive
fundamentale: concentrarea atenţiei, memoria de scurtă durată,
imaginaţia creativă, motivaţia de a întreprinde o acţiune care cere
efort.
De mici, copiii, obişnuindu-se cu astfel
de experienţe care le seduc atenţia prin şoc şi agresiune, când sunt
puşi în faţa unei realităţi (a diferitelor activităţi zilnice) care nu
şochează în nici un fel, nu-şi mai pot concentra corespunzător atenţia.
De exemplu, la şcoală ei se aşteaptă ca prezentarea profesorului să
surprindă, având forma unui spectacol cu efecte puternice. Aşteptarea
nefiindu-le satisfăcută, atenţia le este dezactivată şi încep să se
gândească la cu totul altceva. Un simptom al acestei tendinţe este
faptul că ei nu mai găsesc nimic interesant în ceea ce presupune efort,
totul îi plictiseşte.
Deşi televiziunea
generează o atitudine mentală pasivă, o întârziere în procesarea
informaţiei, în gândire, în mod paradoxal vizionarea TV este un factor
principal în inducerea hiperactivităţii. Agitaţia extremă, incapacitatea
de „a sta locului“, impulsivitatea excesivă sunt stări ce apar în urma
vizionării repetate și fără control a emisiunilot TV. Neuropsihologii au
demonstrat că, proporţional cu creşterea timpului dedicat vizionării,
hiperactivitatea creşte.
Incapacităţi de învăţare
Problemele de învăţare – LD
(„Learning disabilities”) –, sindrom de care suferă în multe dintre
statele occidentale peste 50% dintre copii, sunt determinate în bună
măsură de vizionarea TV şi de jocurile pe calculator. Cu o motivaţie
scăzută pentru învăţarea de noi cunoştinţe, incapabili să se concentreze
cu atenţie şi agitaţi permanent din cauza unei hiperactivităţi
excesive, copiii răspund în general tot mai greu cerinţelor şcolare. În
completarea tabloului simptomatologic al deficienţelor de învăţare
observate la copiii de astăzi, un rol esenţial îl joacă dezechilibrele
pe care vizionarea le induce în funcţionarea emisferei cerebrale stângi,
aceea care guvernează gândirea logică şi analitică, construirea
sintaxei şi discursivitatea. Prin urmare, dificultăţile în deprinderea
limbii, în dezvoltarea capacităţii de citire şi în stăpânirea
raţionamentului matematic sunt determinate, în principal, de lipsa
dezvoltării normale a reţelelor neuronale din emisfera stângă, sisteme a
căror activitate este subminată pe parcursul vizionării.
Iată
cum arată tabloul simptomatologic întâlnit la elevii care, de-a lungul
anilor, au acumulat prea multe ore în faţa micului ecran:
1.
Slăbirea capacităţii de a asculta, incapacitatea de a-şi menţine
atenţia, de a înţelege şi de a-şi aminti un material prezentat oral;
2. Abilitate scăzută de a reda într-o formă coerentă, în vorbire şi în scris, faptele şi ideile;
3. Scăderea cunoştinţelor de vocabular sub nivelul clasei a patra;
4. Proliferarea ticurilor verbale, a cuvintelor de umplutură care nu spun nimic;
5. Inabilitatea de a distinge diferenţele dintre sunetele ce alcătuiesc cuvintele şi de a le percepe în ordinea rostirii, fapt care se reflectă şi în dificultatea de a pronunţa cuvinte lungi şi a le silabisi;
6. Înţelegerea nesigură, confuză a lecturii cu un grad crescut de dificultate;
7. Dificultatea de a înţelege frazele mai lungi, propoziţiile intercalate şi structurile gramaticale mai complexe;
8. Dificultatea de a trece de la limbajul colocvial la forma scrisă.
2. Abilitate scăzută de a reda într-o formă coerentă, în vorbire şi în scris, faptele şi ideile;
3. Scăderea cunoştinţelor de vocabular sub nivelul clasei a patra;
4. Proliferarea ticurilor verbale, a cuvintelor de umplutură care nu spun nimic;
5. Inabilitatea de a distinge diferenţele dintre sunetele ce alcătuiesc cuvintele şi de a le percepe în ordinea rostirii, fapt care se reflectă şi în dificultatea de a pronunţa cuvinte lungi şi a le silabisi;
6. Înţelegerea nesigură, confuză a lecturii cu un grad crescut de dificultate;
7. Dificultatea de a înţelege frazele mai lungi, propoziţiile intercalate şi structurile gramaticale mai complexe;
8. Dificultatea de a trece de la limbajul colocvial la forma scrisă.
Preşcolarii,
în comparaţie cu cei de acum câteva generaţii, întâmpină dificultăţi
mari în a sta liniştiţi şi a asculta povestiri sau scurte discuţii.
Problemele pe care le pot sesiza părinţii, încă de pe acum, la micii
telespectatori, sunt stările de hiperactivitate, de neatenţie şi chiar
de irascibilitate care-i caracterizează. Problemele de înţelegere şi de
folosire a limbii devin tot mai evidente, cu cât copiii avansează de la o
clasă la alta, când, în mod firesc, li se solicită un nivel mai ridicat
al capacităţii de gândire şi de organizare, înţelegerea cărţilor mai
dificile şi un volum sporit de scriere. Pentru începutul ciclului
gimnazial, îngrijorează tot mai mult capacitatea scăzută de concentrare,
cunoştinţele reduse de vocabular, diminuarea capacităţii de înţelegere a
lecturii şi lipsa abilităţii de a folosi limba, de a exprima efectiv
idei, de a se exprima corect în scris.
În
liceu, dificultăţile de limbă continuă să se arate în chestiuni subtile,
precum: planificarea, succesiunea şi organizarea ideilor, clasificarea,
diferenţierea nuanţată a conceptelor, înţelegerea raporturilor dintre
cauză şi efect, raţionamentul matematic şi ştiinţific, înţelegerea
relaţiilor dintre idei în timpul citirii, exprimarea directă şi cu
acurateţe a ideilor, reflecţia interioară etc.
Diminuarea
comunicării interemisferice, realizate prin puntea corpului calos, are
ca urmare principală, după mai mulţi ani de vizionare excesivă, o
slăbire a capacităţii de procesare rapidă a informaţiei şi, în
consecinţă, a performanţelor intelectuale.
II.
Efectele distructive ale predominanţei pe micul ecran a violenţei şi a
unui erotism degradant asupra mentalităţilor şi a comportamentelor

Referitor
la înrâurirea televiziunii de a modela mentalităţile şi
comportamentele, prin activarea mecanismelor psihologice de imitare a
unor modele nefaste şi prin impunerea lor în mentalul individual şi în
cel colectiv, studiile evidenţiază un efect de cultivare şi de
condiţionare a unor comportamente care sunt dintre cele mai nesănătoase.
În mai multe cercetări se demonstrează că predominanţa pe micul ecran a
mesajului de violenţă şi de erotism deşănţat, impunerea unei atitudini
rebele şi a ipostazei de consumator lipsit de discernământ au efecte
deosebit de puternice, de deformare a conştiinţei şi a comportamentului
tinerilor.
Violenţa virtuală naşte violenţă reală
Toate studiile sociologice dovedesc că violenţa de pe micul ecran naşte violenţă în lumea reală.
1. Oamenii ajung să supraestimeze prezenţa violenţei în lumea reală. Sporeşte sentimentul fricii, al insecurităţii în faţa unui pericolul imaginar, văzut ca iminent.
2. Trăind permanent sentimentul unei agresiuni potenţiale, oamenii nu numai că devin mai stresaţi, mai irascibili, dar se şi pregătesc să răspundă cu violenţă, în legitimă apărare, la un eventual atac. Prin aceasta, comportamentul violent se insinuează în imaginaţia individului, care se îndreptăţeşte să-l folosească pentru a preîntâmpina riscul.
3. Indivizii, într-o măsură tot mai mare, percep această violenţă ca pe o componentă legitimă şi implicită a instituţiilor sociale. Iar dacă lumea în care trăim este una violentă, violenţa devine mijloc şi necesitate.
4. Apare o desensibilizare a oamenilor în faţa violenţei, a durerii şi suferinţei; violenţa devine tot mai mult un mijloc dezirabil pentru rezolvarea problemelor şi impunerea intereselor, pentru dobândirea plăcerii sau a confortului dorit.
5. Tinerii devin tot mai impulsivi, mai puţin capabili să-şi controleze impulsurile violente. De la joacă până la obsesie, comportamentul violent devine o constantă a comportamentului generaţiilor crescute cu televizorul.
Efectele nefaste ale erotismului pervers promovat la TV
1. Oamenii ajung să supraestimeze prezenţa violenţei în lumea reală. Sporeşte sentimentul fricii, al insecurităţii în faţa unui pericolul imaginar, văzut ca iminent.
2. Trăind permanent sentimentul unei agresiuni potenţiale, oamenii nu numai că devin mai stresaţi, mai irascibili, dar se şi pregătesc să răspundă cu violenţă, în legitimă apărare, la un eventual atac. Prin aceasta, comportamentul violent se insinuează în imaginaţia individului, care se îndreptăţeşte să-l folosească pentru a preîntâmpina riscul.
3. Indivizii, într-o măsură tot mai mare, percep această violenţă ca pe o componentă legitimă şi implicită a instituţiilor sociale. Iar dacă lumea în care trăim este una violentă, violenţa devine mijloc şi necesitate.
4. Apare o desensibilizare a oamenilor în faţa violenţei, a durerii şi suferinţei; violenţa devine tot mai mult un mijloc dezirabil pentru rezolvarea problemelor şi impunerea intereselor, pentru dobândirea plăcerii sau a confortului dorit.
5. Tinerii devin tot mai impulsivi, mai puţin capabili să-şi controleze impulsurile violente. De la joacă până la obsesie, comportamentul violent devine o constantă a comportamentului generaţiilor crescute cu televizorul.
Efectele nefaste ale erotismului pervers promovat la TV
Mesajul
erotic incită imaginaţia copiilor şi contribuie la o maturizare precoce
din punct de vedere sexual. Cercetările constată apariţia unor grave
tulburări din punct de vedere psihologic şi comportamental la copiii şi
tinerii care s-au obişnuit cu vizionarea unor emisiuni erotice.
1. Materialele erotice creează dependenţă, în sensul că induc tendinţa unui consum sporit.
2. Se formează o imagine falsă referitor la ceea ce înseamnă dragostea, la ceea ce putem aştepta de la celălalt şi, mai cu seamă, la ceea ce trebuie să dăruim noi înşine.
3. Scade vârsta primelor relaţii sexuale.
4. Se naşte obişnuinţa de a considera relaţiile sexuale ca pe un sport ce poate fi practicat cu oricine şi prin orice oportunitate, şi de a-l trata pe celălalt ca pe un obiect de satisfacere a plăcerilor egoiste.
5. Scade dorinţa de a întemeia o familie şi de a avea copii.
6. Pentru mulţi apare sentimentul frustrării că nu pot atinge standardele de frumuseţe şi de seducţie propuse de cei de pe micul ecran sau cine ştie ce performanţă erotică.
7. Sporeşte violenţa îndreptată împotriva femeilor.
2. Se formează o imagine falsă referitor la ceea ce înseamnă dragostea, la ceea ce putem aştepta de la celălalt şi, mai cu seamă, la ceea ce trebuie să dăruim noi înşine.
3. Scade vârsta primelor relaţii sexuale.
4. Se naşte obişnuinţa de a considera relaţiile sexuale ca pe un sport ce poate fi practicat cu oricine şi prin orice oportunitate, şi de a-l trata pe celălalt ca pe un obiect de satisfacere a plăcerilor egoiste.
5. Scade dorinţa de a întemeia o familie şi de a avea copii.
6. Pentru mulţi apare sentimentul frustrării că nu pot atinge standardele de frumuseţe şi de seducţie propuse de cei de pe micul ecran sau cine ştie ce performanţă erotică.
7. Sporeşte violenţa îndreptată împotriva femeilor.
Comportamentul
răzvrătit şi tiranic, atitudinea batjocoritoare şi limbajul impertinent
promovate pe micul ecran contribuie la formarea unor tineri egoişti şi
individualişti, incapabili să socializeze normal. Mesajul publicitar
repetat la infinit multiplică dorinţele, generează stări de frustrare
şi, ca urmare, se constituie într-un factor de stres extrem de nociv
pentru dezvoltarea personalităţii copiilor.
Internetul - Programează sau vei fi programat

Apărut într-un număr al revistei The Atlantic,
un articol al lui Nicholas Carr prezintă câteva dintre criticile aduse
în general reţelei internet. După părerea lui, datorită faptului că
prezintă informaţii în continuă schimbare, sub forma unui flux perpetuu,
internetul împiedică „lectura aprofundată“, condiţie fundamentală a
„gândirii profunde“. Cu alte cuvinte, ne obişnuieşte să ne concentrăm
mai puţin asupra textelor şi să le abordăm mai superficial.
Articolul
lui Carr este interesant din mai multe puncte de vedere. În primul
rând, departe de a fi un tehnofob refractar la orice inovaţie
tehnologică, N. Carr este chiar el un internaut activ şi afirmă că a
experimentat el însuși această scădere a capacităţii de concentrare
datorată internetului. Carr afirmă că, deși internetul promite prin
alternativa la informaţia tipărită pe care o oferă beneficii
nemaipomenite şi nemaiauzite, trebuie totuşi să devenim conştienţi de
faptul că „în spaţiile senine, deschise, pe care ni le conferă
lectura susţinută şi fără distragere a unei cărţi sau un alt act de
contemplare, putem face în mod liber propriile noastre asociaţii, putem
să ne construim propriile inferenţe şi analogii, putem să ne hrănim
propriile noastre idei.“
Natura aparent prietenoasă a mediului digital poate să ne înşele. Douglas Rushkoff, în cartea sa, Programează sau vei fi programat. Cele zece porunci ale erei digitale (OR Books,
2010), ne explică faptul că revoluţiile mediatice au avut şi au, toate,
o perioadă de întârziere. Astăzi, internetul, cu mijloacele sale facile
de publicare, ar putea, teoretic, să facă din noi toţi nişte scriitori,
doar că acum este prea târziu pentru majoritatea. Pentru Rushkoff nu
există nicio îndoială: pentru a înţelege corect lumea contemporană şi
acţiunile subversive de control al societăţii, ar trebui să putem trece
în tabăra cealaltă, să devenim „programatori“, pentru că alternativa pe
care o avem este foarte clară: „fie îi programăm pe ceilalţi, fie suntem
programaţi“. Până atunci, utilizatorii obișnuiți ai internetului, care
nu au deprinderi de programatori și nici nu știu să realizeze căutări cu
multă abilitate, nu pot fi decât receptori ai informațiilor care le
sunt accesibile prin citirea unor site-uri cunoscute și folosirea
motoarelor de căutare oficiale. Va fi nevoie de o adevărată revoluţie
spirituală pentru ca toţi oamenii să recupereze avansul tehnologic pe
care îl au față de ei cei care deţin monopolul banilor şi al tehnologiei
pe această planetă. Numai astfel se va echilibra ecuaţia internetului.
Jocurile pe calculator provoacă în timp dependențe nefaste
Jocurile pe calculator provoacă în timp dependențe nefaste
Deși
este deja tot mai evident pentru toată lumea că jocurile pe calculator
provoacă dependenţă și peste tot în lume au început să apară chiar
specialiști și clinici pentru decondiționarea de aceste jocuri,
mass-media continuă să dezinformeze populația, publicând articole care
caută să demonstreze cu dinadinsul cât de mult bine fac jocurile video.
De exemplu, un studiu realizat la centrul medical Beth Israel
din New York a arătat că medicii chirurgi care jucau jocuri video mai
mult de trei ore pe săptămână erau cu 27% mai rapizi în sala de
operaţie, comiteau cu 37% mai puţine erori la celioscopie şi erau
capabili să sutureze cu 33% mai repede decât cei care nu jucau jocuri
video. Concluziile acestui studiu nu se pot generaliza însă, pentru că
el pornește de la premise false. Din ansamblul jucătorilor la scară
mondială, cei mai mulți sunt tinerii în formare, nu specialiștii deja
structurați în planul personalității, care pot să își controleze
comportamentul și care chiar pot să-și îmbunătățească abilitatea manuală
și coordonarea mișcărilor jucând. Este din capul locului adevărat că,
prin observarea izolată a comportamentului unor eşantioane
nesemnificative de populaţie, nu putem decât să cădem în capcana
confuziei dintre corelaţie şi cauzalitate. Tocmai acesta este cazul
studiului de mai sus, care a folosit un eșantion de populație irelevant
în ansamblul jucătorilor de jocuri video, intervievând numai chirurgi,
care erau, în plus, dintr-un singur spital.
Revenind la realitate, Beijing Times
a publicat știrea că patru milioane de tineri chinezi suferă de maladia
dependenței de internet și de jocurile video „nesănătoase“. Li Jianguo,
vicepreședinte al unui comitet al Congresului Popular Național, este
citat cu afirmația că tinerii dependenți de intenet însumează 10% din
totalul utilizatorilor de internet sub 18 ani din China. În numele
comitetului, Li Juanguo îndemna la monitorizarea strictă a jocurilor cu
conținut ilegal sau inadecvat. Termenul de „nesănătos“ se referea,
printre altele, la violența extremă și la jocurile cu conținut sexual.
Un studiu realizat în 2005, de Entertainment Software Association, a descoperit că „abuzul de jocuri video“ era mai frecvent printre jucătorii jocurilor de tip MMORPG (Massively multiplayer online role-playing game).
Într-un interviu din 2005, dr. Maressa Orzack, de la spitalul McLean
din Belmont, Massachusetts, a estimat că 40% din cei 8,5 milioane de
jucători ai jocului de tip MMORPG, numit World of Warcraft, sunt dependenți, în conformitate cu un sondaj realizat de Nick Yee de la Proiectul Daedalus.

Conform agenției Reuters, a apărut o maladie nouă, numită Wiitis
– o afecțiune care apare datorită jucatului ore în șir a unor jocuri în
care sunt simulate mișcări reale. Remediul recomandat pentru această
afecțiune este abținerea pentru cel puțin o perioadă de o săptămână de
la joc și tratament cu Ibuprofen.
Specialiștii în tulburări mintale afirmă că lumea internetului, ca și cea oferită de jocurile pe calculator sunt lumi virtuale, dar cu toate acestea ele pot deveni cauza unor manifestări adictive foarte reale care distrug căsătorii și cariere și în cazuri extreme provoacă moartea, așa cum s-a petrecut în cazul sud-coreeanului Lee Seung Seop, care a murit de epuizare după ce a jucat neîntrerupt timp de 50 de ore Starcraft.
Specialiștii în tulburări mintale afirmă că lumea internetului, ca și cea oferită de jocurile pe calculator sunt lumi virtuale, dar cu toate acestea ele pot deveni cauza unor manifestări adictive foarte reale care distrug căsătorii și cariere și în cazuri extreme provoacă moartea, așa cum s-a petrecut în cazul sud-coreeanului Lee Seung Seop, care a murit de epuizare după ce a jucat neîntrerupt timp de 50 de ore Starcraft.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu