10 februarie 2012

Serviciile secrete britanice: “Basarabia este romaneasca”

.
Pe 12 august 1918, Political Intelligence Department din cadrul Ministerului de Externe de la Londra alcatuia o ampla analiza asupra Unirii Basarabiei cu Romania, petrecuta pe 27 martie 1918. Documentul, intitulat “Memorandum legat de problema basarabeana si actul de unire cu Romania” prezinta la cald evenimentele, asa cum s-au petrecut ele. Istoriografia sovietica avea sa mutileze si trunchieze evenimentele istorice pentru a-si motiva rapturile teritoriale. Schilodirea istoriei este prezenta in continuare in spatiul public: tema “ocuparii Basarabiei de armata romana” fiind reluata aproape obsesiv. Documentul pe care il reproducem in randurile urmatoare – o sinteza a unui departament de informatii britanic – prin originea sa si prin momentul in care a fost alcatuit constituie o prezentare precisa a evenimentelor din 1918, destinata risipirii indoielilor create artificial.

Problema de importanta internationala
Pentru prima data in ultimii patruzeci de ani problema basarabeana a devenit una de importanta internationala. Faptul ca, recunoscuta sau nu in teorie, unirea despre care s-a vorbit dintre Basarabia si Romania este un fapt implinit, considerata astfel atat de Puterile Centrale cat si de majoritatea romanilor, inseamna ca Marile Puteri vor trebuie sa se ocupe la modul cel mai serios de aceasta chestiune, atat de importanta pentru relatiile dintre Rusia si Romania dar si pentru statele vecine, la Conferinta de Pace, sau chiar inainte de aceasta. Din acest motiv a devenit importanta strangerea de informatii cu privire la unirea Basarabiei cu Romania, precum si circumstantele de dinainte si de dupa aceasta.


Istoricul problemei basarabene
.
Basarabia romanilor este o parte integranta a mostenirii istorice a acestora. Basarabia de Sud a fost, in sens larg, legata cu Valahia la sfarsitul secolului al XIII-lea si inceputul secolului al XIV-lea, impartind cu aceasta numele care la ora actuala ii este atribuit exclusiv Basarabiei, tara principilor Basarab, care conduceau atunci Valahia. In secolul al XIV-lea, aceasta a trecut treptat sub stapanirea Moldovei, elementele preponderente fiind in principal moldovenesti, adica origini, dialect si istorie. Ocuparea de catre turci a Basarabiei de Sud la inceputul secolului XVI, pe care au impartit-o in cele doua districte (Sanjaks), Cetatea Alba si Bugeac, a reprezentat primul pas in procesu de deromanizare a a cestei parti din provincie – de la aparitia Bugeacului – care in secolele ce au urmat a fost ravasit de invaziile cazacilor, turcilor si rusilor, si colonizata in cateva randuri de refugiati religiosi din Rusia, refugiati politici din Bulgaria, si elemente germane si evreiesti stabilite aici in timpul secolului al XIX-lea. Totusi, restul Basarabiei, cu exceptia nordului extrem, si-a pastrat caracterul preponderent romanesc. In 1812, prin Tratatul de la Bucuresti, tarul Alexandru I a reusit sa anexeze Basarabia la Rusia, aceasta ramanand in cea mai mare parte sub stapanire rusa timp de 105 ani. Singura modificare adusa tratatului a fost realizata prin Tratatul de la Paris din 1856, impus Rusiei de aliatii victoriosi. 

Articolul 20 asigura cedarea in favoarea Moldovei a celei mai mari parti din Bugeac – paradoxal cea mai putin romanesca parte a provinciei – incluzand in linii mari toate teritoriile de la sudul liniei trasata de la Cetatea Alba la Bolgrad si de la Bolgrad la Catamori, pe Prut. Dar cele trei raioane basarabene formate au fost totusi pierdute de Romania 22 de ani mai tarziu, prin Tratatul de la Berlin, cand guvernul rus a reusit sa convinga Puterile sa cedeze acest teritoriu Rusiei. Faptul ca Romania a primit in compensatie Dobrogea, regiune pustie si slab dezvoltata, nu i-a facut pe romani sa uite acest act de jefuire, incurajandu-i in opozitia fata de Rusia, acestea fiind bazele tratamentului autocratic aplicat de Rusia Romaniei inaite si dupa confiscarea Basarabiei in 1812. Chestiunea Basarabiei nu a fost uitata de nici un roman, iar aceasta nedreptate a fost exploatata foarte inteligent de propagandistii germani care incercau sa intoarca Romania impotriva Rusiei.

Situatia etnica si politica din Basarabia
Astfel, din punct de vedere istoric, Basarabia este romaneasca. De fapt, nu exista practic nici o diferenta intre romanii basarabeni si polulatiile vecine din Moldova, iar basarabenii nu au nici o alta denumire pentru ei decat “moldoveni”. Statisticile legate de elementele etnice ale populatiei – estimate in 1913 la 2.588.400 de locuitori – lipsesc din pacate. Sub vechiul regim, propagandistii rusi estimau adesea procentul populatiei romanesti ca fiind de 48%. Acest procent este contestat vehement de romani. In 1891, noile statistici ruse spuneau ca exista 1.089.995 moldoveni dintr-o populatie de 1.641.559 – adica, un procent de aproximativ 66%. Urmatoarele nationalitati ca numar, ucrainienii si evreii, erau cotati ca reprezentand 13,6%, respectiv 9% din populatia respectiva. Atunci, presupunand ca aceste proporti au fost mentinute, numarul romanilor si ucrainienilor in 1913 ar fi trebuit sa fie 1.725.600, respectiv 349.380. In zona centrala a provinciei, proportia romanilor trebuie sa fie mult mai mare, avand in vedere ca ucrainienii sunt intalniti mai cu seama in nordul zonei Khotin, unde traiesc in grupuri compacte, si sunt imprastiati prin Bugeac. Mai mult, romanii basarabeni sunt in mare majoritate tarani, si ca urmare nu fac subiectul unor emigrari, fata de populatia oraselor care fluctueaza mai mult.

Prin Tratatul din 1812, Rusia a asigurat provincia ca se va bucura de conditii speciale. (…) Aceste privilegii au fost curand retrase, si pentru un secol autoritatile ruse au adoptat o politica de rusificare a provinciei. Limba romana a fost interzisa in administratie, Biserica, presa si scoli, iar singura posibilitate a populatiei de a avansa era studiul in Rusia. Aceasta politica a avut un succes partial in randul proprietarilor de terenuri, boierii, multi invatand sa se identifice cu reactionarii rusi din aceasi clasa, dar majoritea taranilor au ramas complet neatinsi. Fiind incapabili sa scrie sau sa citeasca, fara sa aiba legaturi cu administratia sau comertul, acestia si-au continuat viata in vechiul stil, conservandu-si limba si obiceiurile nationale. Guvernul nu avea nici un interes sa interactioneze in mod activ cu acestia, atentia sa fiind indreptata in directia suprimarii oricarei miscari cu caracter national in randul intelectualitatii. Din 1905 s-a observat o usoara relaxare a regimului de opresiune, fiind permisa aparitia unor ziare in limba romana, numai in alfabetul chirilic insa. Miscarile de agitatie nationalista s-au restrans la un numar mic de intelectuali, cum ar fi Constatnin Stere, care a fost asociat cu Revolutia din 1905, exilat ulterior in Siberia, de unde a reusit sa scape dupa cativa ani, iar odata intors in Romania, a nutrit cele mai dure sentimente de opozitie fata de guvernul rus.

Evenimentele din 1917
Libertatea de exprimare si actiunea pe care Revolutia din Martie 1917 a adus-o tuturor cetateniulor din Imperiu, rusi si nu numai, a fost simtita curand si in Basarabia. Pana la sfarsitul lunii mai a fost infiintat Comitetul National Moldovenesc, fiind organizat un congres la Chisinau, care a decis sa ceara autonomie si recunoasterea oficiala a limbii moldovenesti. Initial, programul Comitetului Moldovenesc a fost unul moderat. La inceputul verii, acestia s-au multumit sa ceara autonomie administrativa si ecleziastica; folosirea limbii romane; o distributie mai echitabila a terenurilor in randul taranilor moldoveni; dreptul basarabenilor de a stisface stagiul militar in Basarabia si posibilitaea de a forma unitati militare locale; existenta unui buget al provinciei; si asigurarea unor drepturi religioase, politice si economice reciproce pentru basarabenii din afara Basarabiei, similare cu cele ale populatiilor care nu sunt de origine moldoveana, din Basarabia. La acea data, Comitetul nu a aratat nici un fel de inclinatii in vederea unirii cu Romania. Parlamentul Romaniei nu a luat masuri complete in vederea reformei agrare si electorale pe care a adopta-o in iulie, iar reformatorii basarabeni au considerat la acea data ca dezvoltarea libera a regiunii se poate realiza mai bine ca parte a Republicii Federale Rusia si nu parte a unei Romanii nedemocratice. (…)

La inceputul lunii august a aparut o disputa teritoriala cu Ucraina. Parlamentul Ucrainei a declarat ca Basarabia intra in granitele noului stat ucrainean. Indignat, Comitetul basarabean a protestat si a trimis o delegatie la Kiev pentru a sublinia faptul ca cererile Ucrainei incalca principiul autodeterminarii. In cele din urma Parlamentul a cedat, acceptand faptul ca Basarabia nu intra pe teritoriul Ucrainei – punct de vedere confirmat ulterior, pe 15 ianuarie 1918, accentuand acest lucru si in zilele urmatoare.

Pasi spre independenta
Speranta Comitetului Moldovenesc de a se incadra cat mai bine intr-un Stat Federal Rus reorganizat s-a naruit odata cu venirea la putere a bolsevicilor. Ulterior acestia s-au aratat chiar mai intransigenti la adresa Comitetului decat au fost fata de alte guverne nationale din Imperiul Rus. Ei au negat ca acest Comitet ar reprezenta adevaratii basarabeni sau proletariatul oprimat. Avand in vedere aceste masuri, Comitetul a fost nevoit sa faca o serie de pasi importanti. Pe 3 noiembrie, 500 de reprezentanti ai populatiei basarabene s-au reunit la Chisinau si s-au declarat in favoarea autonomiei Basarabiei. Pe 8 decembrie s-a intrunit la Chisinau “Sfatul Tarii”, format din reprezrntati ai tuturor claselor, din toate provinciile. Se pare ca au fost prezenti aproximativ 147 de delegati; dintre acestia, 105 erau moldoveni, 15 ucrainieini, 13 evrei, 5 bulgari si restul erau de diferite nationalitati. Personalitatea si onestitatea delegatilor trebuie discutata ulterior, dar studiul numelor acestora arata ca marea lor majoritate chiar sunt ceea ce pretind a fi, adica soldati si tarani. Conducerea, organizarea si administrarea organismului a fost asigurata de cativa intelectuali, printre care moldoveanul Inculet, profesor la Universitatea din Petrograd, Ioan Pelivan si Octavian Ghibu. Dl. Stere, o personalitate si mai importanta, nu era prezenta, preferand sa plece la Bucuresti in momentul ocupatiei militare germane. Pe 15 decembrie “Sfatul Tarii”a proclamat Republica Democratica Moldoveneasca, dar chiar si asa, nu s-a ajuns la o desprindere definitiva de Rusia, avand in vedere faptul ca intr-o sedinta a “Sfatului” din 19 decembrie, a fost citit un mesaj din partea guvernului sovietic care spunea: “…saluta formarea Republicii Moldovenesti si a Sfatului Tarii… in care vede bazele unei Republici Federale”.
Totusi, a deveni din ce in ce mai clar pentru basarabeni ca in mijlocul haosului care domnea in Rusia si in special in Ucraina, era nevoie ca ei sa preia administrarea provinciei in mainile lor. “Sfatul Tarii” si-a ales pe 29 decembrie propriul cabinet, Dl. Erhan ocupand functia de presedinte, avand si opt directori generali, cei mai importanti fiind Pelivan (mentionat mai sus) pentru Afacerile Externe si Ioncu pentru Finante. Programul de guvernare al noii republici era in totalitate de natura democratica. (…)

Razboiul romano-bolsevic
Totusi, noua Republica Moldoveneasca nu a fost lasata sa se organizeze pe cont propriu. La inceputul lunii ianuarie, autoritatea “Sfatului” a fost pusa sub semnul intrebarii si subminata prin raspandirea unor idei bolsevice sau anarhiste. Micile trupe aflate sub controlul “Sfatului” nu puteau face fata acestor manipulari, puse la cale de guvernul bolsevic, al carui punct de vedere era ca “Sfatul” avea un caracter nationalist si burghez. Guvernul bolsevic de la Petrograd, prin asa-zis-ul “Collegium”, al carui presedinte era cunoscutul agitator bolsevic Rakovski, a facut tot posibilul sa ajute la victoria revolutiei bolsevice in Basarabia. Armatele ruse care se retrageau dezorganizat de pe frontul romanesc inconjurau regiunea, existand pericolul real ca hambarele pe care guvernul roman le amplasase in zona, sa fie confiscate si jefuite. In aceste circumstante, “Sfatul Tarii” a apelat la guvernul roman, cerandu-i sa trimita trupe in provincie care sa asigure ordinea. Dl. Bratianu, cu prudenta caracteristica, a ezitat pana acum sa faca asta, dar acum, avand aprobarea Puterilor Aliate, a trimis cateva divizii in Basarabia, cu intentia declarata de a proteja populatia si proprietatile. Acest fapt a intors guvernul bolsevic si mai mult impotriva Romaniei, iar pe 29 ianuarie a declarat razboi Romaniei, returnand pasapoartele ministrului roman de la Petrograd. Cu toate acestea, declaratia de razboi a ramas una pe hartie, din moment ce pe 9 februarie, la Brest-Litovsk, reprezentantii Parlamentului au semnat pacea dintre Ucraina si Puterile Centrale, care in curand au trimis trupe in Ucraina, separand astfel Basarabia si Romania de Marea Rusie. Acest fapt a plasat guvernul basarabean intr-o pozitie radical schimbata pe plan international, el fiind nevoit sa se decida asupra viitorei sale orientari.

Unirea cu Romania
.
Sinteza serviciului de informatii britanica descrie Unirea Basarabiei cu Romania astfel: “Pe 5 martie, la Buftea, delegatii romani au semnat tratatul de pace preliminar cu Puterile Centrale, fiind, in principiu, de acord cu viitoarele conditii impuse prin Tratatul de la Bucuresti, cel definitiv, semnat pe 7 mai. Prin clauza cinci a tratatului preliminar, guvernului roman i se permitea sa mentina trupe in Basarabia, care sa asigure securitatea granitelor ruso-romane. Toate aceste trupe numarau aproximativ 20.000 de militari. Nici in tratatul preliminar, nici in cel incheiat la Bucuresti nu a fost facuta nici o precizare cu privire la statutul Basarabiei fata de Romania. Totusi, este putin probabil ca acest subiect sa nu fi fost discutat, chiar si in cadrul unei intalniri informale dintre guvernul roman si cel german, si este putin probabil ca generalul Averescu (care dupa ce a ocupat functia timp de o luna, a fost inlocuit de dl. Marghiloman, pe 14 martie) si dl. Marghiloman sa nu fi primit nici un fel de garantie ca in baza sprijinului acordat, Romania va putea obtine in cele din urma Basarabia. Obiectivele germanilor erau atat convingerea autoritatilor romane sa accepte o pace dura, promitandu-i compensatii in alte zone, cat si, evident, indepartarea Romaniei de Rusia. Mai mult, germanii sperau ca asigurand chiar si prin forta unirea Basarabiei cu Romania, vor determina guvernul roman sa permita Germaniei sa utilizeze regiunea in avantajul sau. Cu duplicitatea caracteristica, acestia i-au incurajat in acelasi timp pe protejatii lor, guvernul Ucrainei, sa se opuna aceste uniri. Cu toate acestea, chestuiunea unirii a depasit orice intelegere diplomatica dintre guvernul german si guvernul germanofil roman. In ultima instanta, decizia depindea chiar de “Sfatul Tarii”. Componenta acestuia a fost deja prezentata. Din cei 147 de membrii alesi in noiembrie, 105 erau “moldoveni”, majoritatea reprezentanti fie ai comunitatilor de militari, fie ai asociatilor locale ale taranilor. Aproximativ 70 dintre acestia s-au organizat pana in luna aprilie intr-un “Bloc Moldovenesc”, avand o majoritate sensibila din totalul de 130 de deputati care au luat propriu-zis parte la “Sfatul Tarii”. Acest “Bloc Moldovenesc” a pus interesele nationale deasupra celor economice. Situatia era diferita in cazul “Fractiunii Taraniste” care, compusa in majorite din tarani “moldoveni”, considera chestiunea pamantului mult mai importanta decat orice problema nationala sau culturala.

Necesitatea unei decizii imediate
.
Asa cum s-a aratat mai sus, “Blocul Moldovenesc” s-a convins de necesitatea unei decizii imediate in privinta relatiilor cu Romania. Pe 9 februarie delegatii Parlamentului ucrainean au semnat tratatul de pace cu Puterile Centrale. Pe 1 martie trupele austriece si cele germane au intrat in Kiev; Odesa a cazut pe 10 martie. Astfel Basarabia era inconjurata din toate partile de armatele germanice; doar la sud-vest mai exista o tara din partea careia veneau propuneri oficiale in favoarea unirii. Era evident faptul ca Basarabia, unita cu Romania, avea sanse mai mari sa aiba parte de un tratament mai corect din partea germanilor, decat o Basarabie izolata. Imediat, “Blocul Moldovenesc” nu a ezitat sa se decida in favoarea unirii. Dar pe de alta parte nu exista dorinta unei “anexari”; unirea trebuie facuta asa cum doreste Basarabia. Au aparut suspiciuni cu privire la planurile si caracterul reactionar al noului guvern ultraconservator Marghiloman. Mai mult, trupele romanesti din Basarabia nu au fost suficient de atente la susceptibilitatea populatiei. Desi “intrarea in tara a trupelor romane, facuta la cererea Sfatului Tarii, a adus o ordine relativa”, acestea “s-au purtat ca si cum s-ar afla intr-o tara cucerita. Au fost luate masuri, iar ofiterii responsabili de infractiuni grave au fost pedepsiti.” Un ordin al generalului Brosteanu, care conducea Divizia a 10-cea, le cerea ofiterilor “sa se poarte cat mai bine si mai civilizat cu evreii” si “oriunde s-ar afla – in orase, in sate, in trenuri – sa se comporte cat mai civilizat, politicos si agreabil cu populatia civila, indiferent de nationalitate, fara a-i trata cu dispret, ostilitate sau duritate.” Astfel “le vor castiga simpatia.”; altfel, “isi vor atrage dispretul.” Foarte probabil ca asemenea incidente au avut loc in cazul populatiilor care nu erau de origine romana. Exista o serie de plangeri, care nu sunt par a fi intemeiate insa, din partea evreilor, cu privire la o serie de “masacre”; populatia evreiasca a fost acuzata ca ar fi pro-germana. Dar chiar si cetatenii moldoveni aveau propriile temeri, si ca urmare au impus o serie de conditii pentru a accepta guvernul Marghiloman si pentru a vota in favoarea unirii. Acesti termeni, asa cum au fost acceptati, erau:

“Republica Democratica Moldovenesca (Basarabia), avand granitele la Prut, Nistru, Dunare, Marea Neagra si vechile frontiere cu Austria, rupta timp de o suta de ani din trupul vechii Moldove de catre rusi, in virtutea dreptului istoric si rasial, pe baza principiului conform caruia orice natiune are dreptul sa-si aleaga propriul destin, se uneste de acum inainte si pentru totdeauna cu Romania, mama sa”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu