

În cadrul conferinţei s-a mai vorbit despre populismul care se resimte tot mai puternic în cadrul statelor UE din cauza politicienilor care se folosesc de criză pentru a-şi promova interesele electorale.
Grupul Bilderberg este renumit la nivel mondial. Acesta se reuneşte în fiecare an pentru a discuta problemele globale, dar şi pentru a încerca să caute posibile soluţii la acestea. La reuniunea anuală a organizaţiei participă în jur de 150 de miliardari, şefi de stat, lideri politici, economişti, cadre universitare şi bancheri.
Potrivit site-ul oficial, Grupul Bilderberg e un club de discuţii care reuneşte personalităţi mondiale. Organizaţia s-a constituit prima dată în 1954, în Olanda, fondator fiind prinţul Bernard al Olandei. Clubul poartă numele hotelului din localitatea Oosterbeek, unde a avut loc prima întâlnire. Adepţii teoriei conspiraţiei susţin că grupul, supranumit "Iluminaţii", conduce de fapt lumea. Iată ce susţin conspiraţioniştii:

- Cele mai influente cluburi elitiste din lume sunt, în acest moment, Clubul de la Roma, Consiliul pentru Relaţii Externe - al cărui preşedinte, Richard Haass, a fost şi el prezent ieri la întâlnirea de la Bucureşti -, Comisia Trilaterală, care a susţinut o şedinţă, tot în capitala României şi tot la Banca Naţională, cu exact un an în urmă, şi, mai mare peste toate, Grupul Bilderberg. Membrii "Bilderberg" sunt oamenii cei mai influenţi de pe planetă: politicieni, afacerişti şi bancheri.
- Membrii Grupului Bilderberg şi ai celorlalte organizaţii elitiste conduc omenirea peste capii naţiunilor, independent de voinţa lor, răpindu-le libertatea. "Bilderbergii" se întâlnesc anual, trasează liniile directoare ale dezvoltării omenirii, apoi guvernele statelor aplică ceea ce au hotărât "Iluminaţii".
- Membrii grupului fac parte din cele mai bogate familii ale lumii.
- Ei au studiat în aceleaşi universităţi, în scopul formării unei optici identice referitoare la lumea înconjurătoare
Să înţeleg că le faceţi reclamă?!
RăspundețiȘtergereintelegi gresit
RăspundețiȘtergereÎmi cer iertare
RăspundețiȘtergereMie-mi pare mai mult a INFORMARE si nu reclama.Daca ai mai multe informatii,de ce nu ajuti si tu?
RăspundețiȘtergerePuteţi vedea aici mai multe informaţii în această direcţie. Intraţi şi pe link-urile din acel articol şi din comentariu. Mulţumesc
RăspundețiȘtergere