3 septembrie 2011

Terorismul alimentar



Cele mai recente avertizări care provin de la serviciile secrete britanice susţinând că Al-Qaeda şi alte organizaţii politice ar putea contamina aprovizionarea cu alimente, sunt parte a unui scenariu în desfăşurare, care ascunde un fapt evident: alimentele noastre au fost deja otrăvite, sub auspiciile agenţiilor de supraveghere care au fost complice la ameninţările foarte reale la adresa aprovizionării publicului cu alimente. Toxinele următoare, oferite pe piaţă de complotul corporatisto-guvernamental au generat mai multă boală şi moarte decât E.coli sau teroriştii de la taraba cu salată vor genera vreodată… cu excepţia cazului în care, desigur, teroriştii vor creat un supervirus modificat genetic, sau acesta a scăpat dintr-un laborator de arme biologice, precum cel de la Fort Detrick, Maryland.


Pesticidele: În afară de faptul că pesticidele au fost legate de prezenţa unui IQ mai mic la copii, alterând astfel viitorul potenţial al societăţii umane, DDT-ul şi un cocktail de poluanţi şi alte substanţe chimice sintetice sunt acum incluse printre cele utilizate în producţia de alimente modificate genetic (Bt), cum ar fi glyfosat-ul. Chiar şi mai alarmant este faptul că poluanţii care au fost interzişi de zeci de ani sunt încă prezenţi în procent de 100% la femeile gravide, în timp ce aceia din alimentele modificate genetic apar la 80% din fetuşii nenăscuţi. Prezentarea de mai jos oferă o analiză suplimentară a efectelor pesticidelor asupra sănătăţii, în special asupra sistemului imunitar.
Fluorul: Fluorura de sodiu (silicofluorura), este un material industrial din clasa deşeurilor periculoase, rezultat în cursul producţiei de îngrăşăminte. Istoria sa trecută include brevete în care este utilizat ca otravă pentru şobolani şi insecticid. Dr. Paul Connett este lider în lupta împotriva fluorizării obligatorii a apei. Oamenii au conştientizat în cele din urmă pericolele şi cer acum ca guvernele să elimine din apă această otravă mortală. Reţineţi că a fost pusă acolo în deplină cunoştinţă a toxicităţii sale şi a condus la efecte negative masive asupra sănătaţii populaţiei.

Mercurul: În ambele sale forme, organică şi anorganică, mercurul face ravagii în sistemul nervos – în special sistemul nervos în curs de dezvoltare al unui fetus. El pătrunde în toate celulele vii ale corpului uman, şi a fost documentat faptul că în cele mai multe cazuri creşte riscul de autism. Acest lucru necesită punerea în discuţie a utilizării mercurului la plombele dentare, vaccinuri, şi practic tot ce conţine sirop de porumb foarte bogat în fructoză – ingredient aproape nelipsit în dieta americană… inclusiv la alimentele pentru bebeluşi. Este de asemenea cunoscut de ani de zile faptul că vaporii de mercur de la becurile fluorescente compacte (CFL) reprezintă o ameninţare gravă, care depăşeşte cu mult oboseala ochilor, migrenele, şi depresia, dar totuşi ele au fost puse în prim-plan pe “agenda verde” şi sunt programate să le înlocuiască progesiv pe cele de tip vechi până în 2014.

OMG (Organismele modificate genetic): Monsanto deţine aproape 90% din culturile OMG de bază, cum ar fi porumb, soia, şi bumbac. Monsanto a început ca o companie de produse chimice care a adus în lume otrăvuri cum ar fi “Agent Orange” şi “Roundup”. Studii independente asupra “franken-alimentelor” au arătat o legătură certă cu insuficienţele de organe, un studiu rusesc constatând sterilitate aproape totală la a treia generaţie de hamsteri hrăniţi cu soia modificată genetic; la fel şi alte studii pe animale au arătat o creştere a numărului de celule potenţial pre-canceroase, creiere, ficat şi testicule mai mici, ficat atrofiat parţial, precum şi sisteme imunitare deteriorate, potrivit unui articol cuprinzător semnat de Jeffrey M. Smith, care evidenţiază, de asemenea, procesul de intimidare la care au fost supuşi oameni de ştiinţă apreciaţi, atunci când şi-au publicat cercetările în acest domeniu. Poate că un articol recent din presa mainstream, care teoretiza faptul că o creştere masivă cu 64% a cazurilor de cancer intestinal în rândul tinerilor este imputabilă “consumului excesiv de alcool şi obezităţii”, ar fi trebuit să se refere la creşterea prevalenţei OMG-urilor în alimentaţie.
Bisfenol-A: FDA (Food and Drug Administration) nu a reuşit să avertizeze publicul despre acest produs chimic prezent în ambalaje din plastic, inclusiv în recipiente alimentare pentru copii, biberoane şi suzete. Cercetările pe animale au arătat multe efecte adverse asupra sănătăţii, cum ar fi deteriorarea sistemului reproductiv, a sistemului imunitar, şi a dezvoltării neurologice, deoarece acesta imită hormonii sexuali naturali. 

La om, acesta se pare că duce la pubertate precoce, cantitate de spermă redusă şi provoacă cancerul de prostată.
Aspartam: Dintre aditivii alimentari cei mai periculoşi, care contaminează alimentaţia modernă, Aspartamul este unul dintre cele mai răspândite şi toxice. Aspartamul este o neurotoxină care interacţionează cu organismele naturale, precum şi cu medicamentele de sinteză, producând o gamă largă de afecţiuni dovedite.
Concluzie:

Lista de mai sus este doar vârful iceberg-ului, care nu include şi otrăvirea corporatistă- militară a planetei prin dezastre de mediu, precum cel de la Fukushima, dezastrul petrolier de la BP din Golful Mexic, geo-inginerie, sau utilizarea crescândă a uraniului sărăcit. În timp ce ştirile despre teroarea alimentară sunt folosite garantat pentru a arunca suspiciunea pe o reţea mai largă de potenţiale grupuri teroriste obscure sau psihopaţi singuratici, cu scopul de a introduce controlul total al produselor alimentare, ne-ar prinde mai bine să ne amintim de milioanele de oameni care deja au murit din cauza rea-voinţei corporatisto-guvernamentale… şi exact de unde a fost pronunţată condamnarea lor la moarte. Teroriştii atacă sistemul alimentar de zeci de ani. Dar nu sunt acei locuitori ai peşterilor de care am fost programaţi să ne temem.

2 comentarii:

  1. Adevarat!Totul face parte din strategia imputinarii populatiei planetei...Din nefericire nu prea mai avem cum sa ne aparam,fiindca si in Romania agricultura sanatoasa a fost desfiintata,iar soia modificata genetic se cultiva cu acordul declarat al guvernului...Nu stim de mult timp ce mancam...Situatia sanatatii se vede in statistica si daca s-a considerat ca am rezistat prea mult atacurilor-din punct de vedere al supravietuirii-s-au gandit sa desfiinteze si spitalele,ca sa nu mai avem scapare...Iar cele ramase sunt laboratoare de experiente,sau instrumente de exterminare...

    RăspundețiȘtergere
  2. oricum oamenii sunt bombardati din toate partile cu cate ceva toxic si nu cred ca mai pot scapa

    RăspundețiȘtergere