7 septembrie 2011

Suntem programaţi pentru... Apocalipsă?

Sîntem programaţi pentru... Apocalipsă?
Recent, administratorul Agenţiei Aerospaţiale Ame­ricane (NASA) le-a cerut angajaţilor să-şi pregătească familiile pentru un iminent dezastru natural. Intr-o perioadă în care ideea dispariţiei vieţii la 21.12.2012 „atîrnă“ în mentalul colectiv precum sabia lui Damocles, acest anunţ a şocat întreaga lume! Vine Apocalipsa?

Consecinţele... imaginaţia oamenilor şi valul de „studii-predicţii”, mai mult sau mai puţin ştiinţifice, n-au făcut altceva decît să adîncească misterul şi să susţină „teoria conspiraţiei” la nivel planetar: ce altceva mai ştie „galonata” NASA şi nu vrea să comunice şi restului lumii? Doar „aleşii” mai au şanse de supravieţuire? Ulterior (în mod previzibil), cei de la NASA au explicat că mesajul a fost conceput în urma unui exerciţiu la scară naţională, care a demonstrat că agenţia nu este pregătită pentru dezastre majore.
Probabil, toată această poveste a fost, într-adevăr, un test, dar nu destinat evaluării capacităţii agenţiei şi populaţiei de a se mobiliza şi rezista în caz de dezastru natural, ci o altă etapă din programul perfid de manipulare a umanităţii. Practic, a fost creată o „cutie de rezonanţă”, ce vibrează pe o frecvenţă tematică extrem de sensibilă pentru fiinţa umană: supravieţuirea ca individ şi specie.


Este imposibil să nu observi că, în mod gradat, psihicul uman este bombardat, biciuit, schingiuit de o avalanşă de informaţii tot mai terifiante, ce converg spre o singură idee-concluzie: lumea noastră se duce! Oare? La început de an, artizanii manipulării, cei care deţin imensa şi reala putere a controlului informaţiei, au lansat prima „bombă”: revista online The Globe cita un articol publicat de USA Today, în care... „un colectiv de 41 de specialişti din mai multe domenii ale ştiinţei şi sociologiei, precum şi experţi cu capacităţi cognitive şi paranormale dezvoltate, au elaborat un set de predicţii ştiinţifice pentru anul 2011. Aceştia au dorit să specifice că nu este vorba despre predicţii de tip Nostradamus ori Vanga, ci calcule probabilistice complexe, bazate şi pe experienţa acestora, acumulată în ani de cercetare, dar şi cunoaştere şi studiu temeinic. O mare parte dintre aceştia sînt profesori universitari la institute cu renume în domeniul cercetării”.
Sunt convins că toţi aceia care au acces la internet au fost agresaţi psihic de acest material, ce poate fi considerat un model exemplar de manipulare şi programare! Incă din deschiderea „studiului”, am fost „preparaţi psihic” să îngurgităm informaţii din surse mai mult decît „credibile”: 41 de specialişti şi experţi „no-name”, dar profesori universitari, sociologi, paranormali, care bazîndu-se pe „experienţă”, nu fac predicţii, ci doar... previzionează. Cum zic românii, aceeaşi Mărie, cu altă pălărie.
Interesant este cu ce ne-au poluat creierele pleiada de „specialişti”, fiindcă - nu-i aşa? -, principiile manipulării nu urmăresc înţelegerea logică a unui fenomen sau situaţii, ci inducerea în eroare şi programarea mentală cu raţionamente credibile, care disimulează scopul real al mesajului. Mai întîi, au uzitat de informaţii deja cunoscute, intrate de mult timp în stresantul folclor dedicat anilor 2011-2012. Adică aceleaşi poveşti despre vulcani, topirea calotei glaciare, cutremure, fotoni, rezonanţa Schuman şi paranormali fabricaţi peste noapte. 

Păi, măi băieţaşi, dacă tot „cîntaţi fals”, n-ar fi cazul să treceţi de la „manelele Apocalipsei” la ceva mai serios? Nu de altceva, dar la cîrciumioara de la capătul blocului s-ar putea să aflaţi chestii mai interesante! Ei, dar după sensibilizarea creierului prin argumente emoţionale, a urmat partea de „organizare”, în care datele arhicunoscute sînt amalgamate cu „softul” (program) urmărit:
„- Noua generaţie va fi ca hipnotizată, vor apărea noi droguri, noi modalităţi de înrobire pe bază de sex şi muzică, entertainment în general, iar din 2011 vom constata atît o <îndobitocire> a noii generaţii, cît şi o lipsă de reacţie. <Creierele> noii generaţii vor începe să fie înregimentate de marile concerne, vor lucra la aşa-zisul plan de salvare mondială, ce va fi impus de SUA şi Marea Britanie, cu spri-jinul ONU, al Băncii Mondiale şi al FMI.
- Nu va începe niciun război mondial în 2011, ci se vor concentra energiile statelor puternice pentru împărţirea zonelor de influenţă ale planetei, existînd numeroase ameninţări, dar neconcretizate. Obama îşi va pierde din popularitate, mulţi americani îşi vor da seama că el este doar <păpuşa> pusă acolo de bancherii care conduc lumea. Africa va fi ţinta reglărilor de forţe între China şi SUA, mai mult decît zona arabă, decît Coreea, sau aşa-numitul conflict Israel - Iran. Dacă va începe un război de forţă, acesta va fi mult mai probabil în 2012, în 
urma eşecului de a reîmparţi lumea şi de a atenua criza globală.
- Va fi anunţată descoperirea unei noi arme foarte puternice, de natură psihologică, ce va putea controla fiecare individ sau comunităţi de indivizi de la distanţă, prin intermediul unor forme de unde, care nu au mai fost folosite pînă acum în acest scop.
- Populaţia va ajunge la şapte miliarde de indivizi şi, pentru prima dată, se va spune public despre necesitatea opririi acestei rate de înmulţire şi de existenţa unui program de scădere treptată a populaţiei.
- Cei ce conduc lumea vor lucra din 2011 la vedere, către un guvern mondial, către o unitate bancară unică, electronică, înregistrabilă şi manipulabilă prin cipuri aflate la purtător.
- Din punct de vedere religios, Biserica Catolică va fi în continuare în dificultate, prin discreditarea ei continuă de către aceia ce doresc o singură religie New Age. Vor apărea scandaluri legate de preoţi corupţi, de legături cu grupări mafiote, de homosexualitate, de pedofilie. Forţele implicate vor conduce în aşa fel ostilităţile antireligioase, încît să pară că se va împlini profeţia lui Malachia şi că Benedict este ultimul Papă înainte de <marea unificare> religioasă. Vor apărea numeroase zvonuri ce-l vor plasa ba pe Obama, ba pe Putin ca fiind Anticristul, dar nu pe Ahmadinejad sau pe Mubarak. Omenirea va fi condusă de către forţe oculte, să creadă că se îndreaptă spre un inevitabil Armaghedon, dar fără Mesia, să poată apărea un <salvator universal>, cel care va pune în aplicare planul unic de salvare planetară, dar la care se vor opune musulmanii, hinduşii şi budiştii”.
Straşnice planuri! Dacă citim printre rînduri, remarcăm că se urmăreşte anularea libertăţilor şi a drepturilor individuale. De asemenea, sîntem avertizaţi că... trebuie să devenim o turmă docilă („Bă, vă ia dracu’, ciocu’ mic!”), altfel vom fi „neutralizaţi” de teribile arme psihotronice şi, fraţilor, sîntem prea prolifici, prea mulţi! De aceea, poate că vor rezolva problema nişte SIDA, Ebola, E-coli şi nişte AHN-uri. Iar dacă nu vă cunoaşteţi inamicii, aflaţi că aceştia nu sînt Obama sau Putin, ci Ahmadinejad şi Mubarak, susţinuţi de fanaticii religioşi. Oricum, trebuie să stăm liniştiţi. Planeta, întreaga omenire vor fi protejate de ONU, Banca Mondială şi FMI. Vorba unui vecin: „...Decît să ne mai tortureze ca să ne salveze, mai bine folosesc nişte cianură; este o procedură mai ieftină şi mult mai umană!”. Intre timp, problema Mubarak a fost „rezolvată”, dar cine va fi noul şi aşteptatul Mesia? Poate (hai să speculăm niţel!) proiectul Blue Beam „100% made in USA,” va îndeplini predicţiile ocult elaborate.
Cît despre conflictul economic dintre „americanezi şi ceainizi”, am consultat şi un adevărat specialist, care are şi nume (nu precum cei 41), Miguel Pedrero. Dur şi tranşant, fără a omite detalii, în volumul Corupţia marilor puteri. Strategii şi minciuni în politica mondială, Miguel Pedrero publică un extras dintr-un raport elaborat în anul 2000 de către George Tenet, pe atunci director al CIA, în timpul administraţiei lui George Bush: „Pe măsură ce se transformă în noua superputere a mileniului trei, China îşi va procura, probabil, armele chimice şi biologice, precum şi dispozitivele nucleare, necesare iniţierii unui război terorist împotriva Statelor Unite... Aceste arme vor fi capabile să ajungă în Statele Unite, transportînd focoase nucleare, chimice şi biologice... Este posibil ca, pînă în anul 2015, America să renunţe la rolul său de jandarm al lumii. Acest fapt se va produce într-un moment de acutizare a tensiunilor din Orientul Indepărtat; potrivit informaţiilor actuale, China va ordona Japoniei să îşi desfiinţeze programul nuclear şi să lase Statele Unite fără nicio alternativă în ceea ce priveşte relaţiile cu Asia, condiţii ce ar putea provoca un important conflict armat, înainte de anul 2015. Protagonistele vor fi probabil China şi America”.
Deci Apocalipsa are rădăcini vechi şi... etape minuţios planificate! Insă impactul studiului (cu siguranţă prognozat) a fost terbil! In condiţiile în care masele largi ale populaţiei planetei sînt, oricum, afectate mental şi biologic de realităţile crude ale „resuscitatei crize globale”, efectele secundare au fost mai greu de sesizat. Nu am de gînd să insist pe o „făcătură” mult prea evidentă, dar mă întreb ce ne mai pregătesc marii „scenarişti” ai lumii, cui foloseşte şi cine va profita de pe urma acestei manipulări? Dacă luăm în calcul raportul lui George Tennet şi „planurile de salvare” ce vor fi impuse preanumeroasei populaţii a globului, constatăm că anumite ţări sînt deja „mîntuite” cu metode economice sau militare, deci perdelele de fum (previziunile) au avut efectul scontat! In Egiptul „salvat” de Mubarak se acutizează conflictele religioase, iar în Libia, ţară care a avut cel mai înalt nivel de trai din Africa, aripile morţii, bombardierele, reinstaurează democraţia. De ce în Africa, de ce doar în Libia? In aceeaşi regiune există şi alte ţări în care cetăţenii dornici de schimbare au fost şi sînt împuşcaţi în stradă! Din punct de vedere strategic, „eliberarea” Libiei de Ghaddafi ar fi absolut necesară, în contextul prognozatei confruntări militare dintre China şi SUA, iar controlul petrolului libian (din care se obţine cea mai bună benzină de avion), ar avantaja maşina de război americană. Nu în ultimul rînd, cucerirea puţurilor libiene poate fi considerată o primă lovitură împotriva gigantului economic chinez, care, aflat în căutare de resurse naturale, s-a extins şi în Africa.
Criză globală, strategii de război, scenarii apocaliptice... oare ce ar trebui să înţelegem din toate acestea? Poate doar că nu trebuie să devenim nişte marionete, că este imperios necesar să ardem sau să anulăm din conştiinţa noastră asemenea mesaje otrăvite şi să rămînem... oameni!

6 comentarii:

  1. Super tare.Intrutotul deacord.Da ne dau cu picatura" cite un virus ,cite o bacterie",pentru ca la un moment dat "boala "sa fie declansata chiar de noi.Ce metoda mai buna si mai sigura pentru asta.AUTODISTRUGEREA SI CREAREA HAOSULUI IN CARE CEL MAI TARE CISTIGA SI NU NEAPARAT CEL INTELIGENT SAU INVERS,SI CULMEA NU EI SUNT DE VINA CI CHIAR NOI PROSTIMEA. "FA-O TU CU MINA TA SA NU SPUI CA-I VINA MEA"CAM ASA STA TREABA.

    RăspundețiȘtergere
  2. Facem parte totusi dintr-un program chiar daca nu ne convine acest lucru. Problema e sa reusesti sa realizezi acest lucru si sa incerci sa nu ramai un simplu instrument. Si de fapt tot ce ni se intampla chiar daca pare lipsit de logica este foarte bine organizat. Este de fapt un plan divin in care suntem angrenati cu totii, buni si rai.Pe de alta parte ar trebui sa facem eforturi sa ne marim puterea de acceptare si sa-i privim pe asa zisii rai ca pe veritabili vindecatori.(Si de fapt raul ar putea fi privit si ca un bine mai putin evoluat din pacate indispensabil pana la ceasta etapa). Evolutia speciei umane se datoreaza si raului(eterna zicere ,,un sut in fund un pas inainte). Sa nu fim naivi si sa incercam sa intelegem ca si raul lucreaza tot in slujba lui Dumnezeu. Pare paradoxal si de neconceput acest lucru. Dar daca ne vom detasa de problemele marunte care ne framanta mereu si care sunt si ele dealtfel necesare vom incepe sa avem o privire de ansamblu. Nu trebuie sa uitam ca nu mai traim intr-o lume inchisa nici macar in cea fizica si daca divinitatea n-ar fi avut grija de creatia sa am fi disparut de mult.

    RăspundețiȘtergere
  3. sa mai traim cat mai putem...

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu cred ce spune BIBLIA :
    Apocalipsa1: 8. "Eu sunt Alfa si Omega, Inceputul si Sfarsitul", zice Domnul Dumnezeu, "Cel ce este, Cel ce era si Cel ce vine, Cel Atotputernic."

    Psalmul 2

    1. Pentru ce se intarata neamurile si pentru ce cugeta popoarele lucruri desarte?

    2. Imparatii pamantului se rascoala, si domnitorii se sfatuiesc impreuna impotriva Domnului si impotriva Unsului Sau, zicand:

    3. "Sa le rupem legaturile si sa scapam de lanturile lor!"

    4. Cel ce sade in ceruri rade, Domnul Isi bate joc de ei.

    5. Apoi, in mania Lui, le vorbeste si-i ingrozeste cu urgia Sa, zicand:

    6. "Totusi, Eu am uns pe Imparatul Meu pe Sion, muntele Meu cel sfant."

    7. "Eu voi vesti hotararea Lui" - zice Unsul - "Domnul Mi-a zis: "Tu esti Fiul Meu! Astazi Te-am nascut.

    8. Cere-Mi, si-Ti voi da neamurile de mostenire, si marginile pamantului in stapanire!

    9. Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier si le vei sfarama ca pe vasul unui olar."

    10. Acum, dar, imparati, purtati-va cu intelepciune! Luati invatatura, judecatorii pamantului!

    11. Slujiti Domnului cu frica si bucurati-va, tremurand.

    12. Dati cinste Fiului, ca sa nu Se manie, si sa nu pieriti pe calea voastra, caci mania Lui este gata sa se aprinda! Ferice de toti cati se incred in El!
    DUMNEZEU E IN CONTROL SI SUVERAN in ciuda la toate programele de TERORISM PSIHOLOGIC , GEN SPERIETOARE
    Cine citeste mai mult BIBLIA si mai putin stirile amenintatoare ,are MULT MAI MULT DE CASTIGAT si chiar IMNUNITATEA mai ridicata!
    Nu uitati ca ,CREDINTA VINE IN URMA AUZIRII RESPECTIV CITIRII SFINTEI SCRIPTURI .Si ce mare nevoie avem acum,chiar acum de CREDINTA ADEVARATA!
    Virginia Brasov
    P.S.Am vrut doar sa va spun si sa va incurajez cu ceeace ma incurajeaza si pe mine, ca este un leac impotriva la aceste SPERIETORI TERORISTE PSIHOLOGICE ADEVARATE ,caci nu sant minciuni,=Scriptura ,Cuvantul lui Dumnezeu care este Da si Amin cat vor tinea veacurile! NUMAI EL ESTE ACELAS IERI ,AZI SI IN VECI!

    RăspundețiȘtergere
  5. NU CREDETI CA AR FI CORECT SA SPECIFICATI SI SURSA MATERIALULUI? EU L-AM CITIT IN REVISTA "LUMEA MISTERELOR" SI ESTE SCRIS DE IURI FLOROIU. COPY-PASTE SA TRAIASCA!!!

    RăspundețiȘtergere
  6. Acest articol, inclusiv fotografia, este preluat integral din revista Lumea Misterelor, si este scris de Iuri Floroiu. Deoarece nu vad nicaieri vreo mentiune in acest sens, rog pe aceasta cale proprietarul acestui blog ca in viitor sa procedeze corect fara sa mai lase impresia ca isi atribuie lucrari de sorginte intelectuala care nu ii apartin.

    RăspundețiȘtergere