Daniel Funeriu vrea ca elevii să cânte "Deşteaptă-te române!". Ministrul Educaţiei vrea ca elevii să intoneze imnul naţional măcar o dată pe săptămână.
"Am cerut Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei să-mi prezinte o situaţie comparativă, care este situaţia în diferite ţări ale Uniunii Europene şi dacă o astfel de măsură nu ar fi binevenită o dată pe săptămână. La începutul săptămânii să fie intonat imnul în fiecare clasă. Eu înclin să cred că n-ar fi o idee rea", a spus Daniel Funeriu.
Ministrul spune că ideea i-a venit într-o vizită la o şcoală din ţară, unde preşedintele Băsescu a acordat distincţii unor elevi. "Am fost, trebuie să recunosc, destul de neplăcut surprins de lipsa de solemnitate cu care este tratat acest moment de către elevii prezenţi în sală", a completat ministrul Educaţiei.
sursa realitatea.net Tu ce parere ai despre aceasta initiativa?
moarte lui funeriu >:)
RăspundețiȘtergereEU NU SUNT UN SUSTINATOR AL REGIMULUI ACTUAL-as spune chiar dimpotriva.dar ar trebui sa dam mai multa importanta simbolurilor nationale-cum sunt imnul,drapelul,stema si in general cele care ne reprezinta ca natiune.si da ar trebui ca toti romanii sa cunoasca imnul national,nu numai elevii-atunci poate si Igas ar face diferenta intre insemnele unguresti si ale noastre.IDEAL AR FI SA INCEAPA CU GUVERNUL!!!
RăspundețiȘtergereAr fi frumos si patriotic...ca tot ii tzucam pe americani atata in fund,ei sunt foarte nationalisti...cu mic,cu mare isi cunosc imnul.
RăspundețiȘtergereNu conteaza cine ne conduce..a-ti cunoaste istoria si a fi nationalist nu tine de conducere,daca am fi mai uniti cu siguranta ca ne-ar fi mai bine.
Da, corect !!! In unitatile militare se intoneaza imnul in fiecare dimineata, pe platoul unitatii!!!
RăspundețiȘtergereCand eram in clasa a VI-a, cantam primele doua strofe din imn in fiecare zi la inceputul primei ore. Dar s-a renuntat la asta.
RăspundețiȘtergeretrebuie sa ne mandrim cu imnul nostru ,ar trebui sa-l bage doar in clasele V,sa-l invete copilasi,totusi nu mai suntem in ani 80
RăspundețiȘtergere