18 iulie 2011

Cum arată un meniu de la McDonald's după ce a fost păstrat 6 luni la temperatura camerei

Un aliment ţinut trei zile la temperatura camerei începe să se altereze vizibil, fiind atacat de drojdii, mucegaiuri şi insecte, susţin nutriţioniştii. Nu acelaşi lucru se întâmplă cu produsele de tip fast-food, al căror aspect trece, de multe ori, cu brio proba timpului. gândul a făcut un experiment şi a păstrat timp de 6 luni, la temperatura camerei (care a variat între 18 şi 24 grade Celsius), un hamburger şi o porţie de cartofi prăjiţi cumpăraţi, pe 14 octombrie 2010, de la McDonald's. Deşi, în această perioadă produsele nu au fost acoperite şi nici stropite cu aditivi alimentari sau condimente, care să le prelungească termenul de valabilitate, acestea şi-au păstrat aspectul comercial.
 
Nu au început să dezvolte mucegaiuri, nu au făcut viermi şi nici musculiţe, ci doar s-au deshidratat şi au început să miroasă a rânced. Fotografiile realizate periodic au demonstrat că meniul nu şi-a modificat vizibil aspectul, din data de 14 octombrie 2010 până pe data de 14 aprilie 2011. După ce am terminat experimentul, am luat reacţii din partea companiei, am vorbit cu specialişti în nutriţie şi am comparat datele noastre cu date obţinute în urma unor experimente similare realizate în alte ţări unde lanţul McDonald's este reprezentat.
Hamburgerul şi cartofii prăjiţi, la trei zile după ce au fost cumpăraţi


 
Contactaţi de gândul, reprezentanţii McDonald's au declarat că rezistenţa în timp a meniului "este o probă a calităţii produselor" lor.
În schimb, nutriţioniştii care au aflat de experiment, fără a şti numele restaurantului de unde provin hamburgerul şi cartofii prăjiţi, spun altceva. "Faptul că bacteriile din atmosferă nu au reuşit să distrugă produsele păstrate timp de şase luni arată efortul pe care organismul uman trebuie să îl depună pentru a descompune un astfel de aliment", crede, de pildă, Livia Nena, de profesie biolog.
Hamburgerul şi cartofii prăjiţi la o lună de la cumpărare

Cum a rezistat un meniu Happy Meal nealterat timp de 365 de zile în SUA
Experimentul nu este primul de acest gen. În aprilie anul trecut, o fotografă britanică, Sally Davies, şi-a cumpărat un hamburger cu cartofi prăjiţi de la McDonald's şi a păstrat produsele pe o etajeră din locuinţă timp de 6 luni, a relatat Daily Mail. "Singura schimbare pe care am observat-o a fost că hamburgerul a devenit tare ca piatra", a mărturisit fotografa citată, toamna trecută, de publicaţia britanică. Înaintea ei, Joann Bruso, o nutriţionistă din SUA, a păstrat pe un raft un meniu Happy Meal timp de un an fără ca acesta să se altereze vizibil. "Am deschis geamul de mai multe ori în această perioadă, dar muştele şi alte insecte au ignorat pur şi simplu meniul. Ce vă spune asta?" se întreba în martie 2010, la sfârşitul experimentului ei, nutriţionista.
Hamburgerul şi cartofii prăjiţi în a doua lună de la cumpărare

McDonald's România: "Produsele noastre sunt destinate consumului imediat"
Informaţi despre testul gândul, reprezentanţii companiei McDonald's au declarat că acesta este "o dovadă în plus a calităţii produselor". "Uscarea este una dintre cele mai vechi tehnici de conservare a alimentelor. Cele mai simple exemple sunt uscarea pâinii şi a diferitelor tipuri de salamuri", susţine Alexandra Olaru, director de resurse umane şi comunicare McDonald's România. "Nu este un fapt excepţional acela că alimentele lăsate în condiţii normale se vor usca. Cartofii noşti sunt feliaţi din cartofi întregi şi prăjiţi în uleiuri vegetale. Carnea folosită în preparate este 100% carne de vită, fără conservanţi şi aditivi alimentari, căreia i se adaugă, după finalizarea pregătirii, sare şi piper. Din această perspectivă, experimentul este de a proba calitatea produselor noastre", a mai spus aceasta. Potrivit Alexandrei Olaru, preparatele McDonald's "conţin cantităţi minime de conservanţi care contribuie la siguranţa produselor", iar în ceea ce priveşte valabilitatea acestora - ele sunt destinate consumului imediat. "De aceea, nu sunt relevante cercetările legate de durata de viaţă a produselor pentru o perioadă mai îndelungată decât aceea necesară fiecărui produs sau ingredient", susţine Alexandra Olaru. "Timpul de menţinere pentru fiecare ingredient în parte este subiectul unei analize individuale", mai spune aceasta.
Hamburgerul şi cartofii prăjiţi în a treia lună de la cumpărare

Aditivii sunt cei care inhibă dezvoltarea bacteriilor
Doi nutriţionişti şi un şef de restaurant au comentat experimentul gândul, afirmând la unison că aditivii sunt cei care păstrează alimentele intacte pe perioade mari de timp. "După două-trei zile, alimentele depozitate la temperatura camerei sunt atacate de bacterii, drojdii şi mucegaiuri şi, uneori, de insecte. Astfel, produsele încep să se altereze. De cele mai multe ori, preparatele de tip fast-food sunt fabricate utilizând aditivi care inhibă dezvoltarea bacteriilor, drojdiilor şi mucegaiurilor", spune prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.
Potrivit specialistului, "problema substanţelor chimice folosite în industria alimentară este că nu sunt selective. Ele pot distruge flora intestinală, deoarece inhibă atât microflora periculoasă, cât şi pe cea benefică". Întrebat dacă mănâncă la restaurante de tip fast-food, Mencinicopschi a precizat că fructele, salatele şi fresh-urile sunt singurele produse pe care le cumpără dintr-un astfel de local.
Hamburgerul şi cartofii prăjiţi în a patra lună de la cumpărare

"Preparatele de tip fast-food sunt tratate cu tot felul de aditivi alimentari pentru a rezista cât mai mult timp", susţine şi biologul Livia Nena. "Substanţele folosite au menirea de a păstra aspectul produsului pe o perioadă mai lungă de timp, dar nu şi a calităţilor nutritive. Experimentul realizat de gândul este o dovadă în plus că astfel de produse nu conţin nicio proteină sau vitamină benefică organismului", mai spune aceasta. Dr. Nena afirmă că organismul depunde eforturi mari pentru a descompune astfel de alimente. "Faptul că bacteriile din atmosferă nu au reuşit să distrugă produsele păstrate timp de şase luni arată efortul pe care organismul uman trebuie să îl depună pentru a descompune un astfel de aliment".
Hamburgerul şi cartofii prăjiţi în a cincea lună de la cumpărare

Cum ai putea conserva alimentele în mod natural fără aditivi
Jakob Hausmann, bucătar la un restaurant de lux din Capitală, dezvăluie câteva metode de conservare naturală a alimentelor. "Alcoolul, în special vinul, sarea şi piperul sunt condimente care ajută la păstrarea alimentelor pe o perioadă mai lungă de timp. Atunci când prepar carnea, o las la macerat în vin, sare şi piper, pentru a-i da un gust aparte. Aceste condimente au capacitatea de a proteja alimentul împotriva bacteriilor din atmosferă, fără a ataca organismul. În industria fast-food-ului sunt folosite chimicale pentru a asigura longevitatea alimentelor. Aceste chimicale atacă organismul", spune Hausmann.
Hamburgerul şi cartofii prăjiţi în a şasea lună de la cumpărare


Reţeta meniului McDonald's: cartofi prefierţi şi preprăjiţi şi ceapă deshidratată şi rehidratată
● Reprezentanţii lanţului de fast-food susţin că nu folosesc conservanţi pentru cartofii prăjiţi. "Cartofii sunt prăjiţi la o temperatură de 168 de grade Celsius, care este un pas în distrugerea oricărei forme de mucegai sau drojdie. Cartofii sunt prefierţi şi preprăjiţi în procesul de producţie, iar apoi sunt păstraţi congelaţi până când sunt folosiţi pentru preparare şi servire. Ei sunt tăiaţi mai subţire decât alţi cartofi prăjiţi, ceea ce duce la obţinerea unei cruste cu un conţinut de apă mai scăzut".
● Hamburgerul nu conţine conservanţi. Carnea de vită este 100% naturală, peste care se adaugă sare şi piper după preparare, spun reprezentanţii McDonald's.
● Chiflele, muştarul şi ketchupul nu conţin conservanţi, potrivit reprezentanţilor lanţului fast-food.
● Ceapa este rehidratată din 100% ceapă deshidratată, susţin oficialii citaţi.
INFO
Fast-food-urile din România, o industrie de 350 de milioane de euro anual
Şaormeriile din România au vânzări zilnice de circa 550.000 de euro, respectiv 200 de milioane de euro pe an, echivalentul a 220.000 de şaorme de 10 lei (2,5 euro) în fiecare zi a anului, potrivit unei analize Business Magazin.

Vânzările şaormeriilor le egalează ca valoare pe cele ale celor mai importante cinci lanţuri fast-food, dintre care cele mai mari sunt McDonald's, cu vânzări de peste 110 milioane de euro în 2008, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe, şi KFC, cu vânzări 40 de milioane de euro.

2 comentarii:

  1. da eu am observat mai de mult aceasta hrana otravita care se vinde la mc donald!!!!n-as dori nici la un dusman sa manince aceata otrava vinduta la aceste lanturi fast food!!!cel mai trist este ca vezi copii mici adusi de parinti inconstienti ,creinduli-se o obisnuinta sa manince aici!!!si nu e vorba numai de obezitate si diabet cum cred unii e vorba de subtantele folosite in procesul de productie!!se poate spune ca fac antireclama dar eu spun ce-am constatat pe piela mea!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. problema e inca o data ignoranta oamenilor, pt ca informatia exista,cine are urechi sa auda spune o vorba veche.

    RăspundețiȘtergere