15 mai 2011

FMI avertizeaza ca o noua criza economica globala ar putea aparea

Fondul Monetar International (FMI) avertizeaza ca o noua criza economica ar putea aparea la nivel global din cauza incapacitatii tarilor din zona euro de a se intelege cu privire la pachetul de masuri pentru micsorarea datoriilor de stat.
Criza datoriilor de stat din Europa ar putea declansa o noua recesiune economica globala care ar afecta pietele valutare si bursele de valori si ar avea un impact negativ sever asupra cresterii economice a Japoniei, a declarat miercuri Naoyuki Shinohara, deputy managing director la FMI, transmite Mediafax.

Datoria de stat uriasa a Japoniei este nesustenabila pe termen lung, insa obligatiunile de stat vor evita probabil atacurile speculative datorita depozitelor mari din bancile autohtone, a adaugat oficialul.
Tarile din zona euro incearca sa ajunga la o intelegere pe un pachet amplu de masuri care sa solutioneze criza, dar negocierile au fost incetinite de lipsa unui consens politic. In prezent, cel mai optimist termen pentru convenirea unui acord este sfarsitul lunii martie.
Semnele tot mai dese de neintelegere din Europa ar putea afecta increderea in capacitatea autoritatilor UE de a preveni raspandirea crizei datoriilor de stat.

3 comentarii:

  1. S-au ar putea fii provocata, ca si cea de acum. Nu poate aparea asa. E clar cum joaca FMI si Banca Mondiala, conduse de comisia trilaterala ( adica de niste satanisti)!

    RăspundețiȘtergere
  2. P.S. : Printr care si Mugur Isarescu :)

    RăspundețiȘtergere
  3. de unde mai are si japonia datorie externa uriasa?astia orice fac,fac bine...

    RăspundețiȘtergere