27 mai 2011

Basescu vrea regionalizarea Romaniei. Va face presedintele jocul ungurilor, acceptand regiunea Tinutul Secuiesc?

 

Desfiintarea judetelor si impartirea administrativa a Romaniei pe regiuni revin in discursul lui Traian Basescu, seful statului anuntand ca va demara discutiile cu partidele politice, astfel incat teritoriul sa fie restructurat pana in anul 2012. “Tara, asa cum este organizata, nu poate stimula dezvoltarea. Avem decizii pe suprafete mult prea mici, ma refer la judete, si avem decizii extrem de greu de negociat. Interesul unui judet ca un drum sa fie de la sud la nord, iar judetul urmator vrea unul de la est, la vest, ca pe acolo, pe Valea Trotusului, sunt primarii lui. Va trebui sa reorganizam administrativtarapentru a permite investitiilor sa se deruleze” ,a precizat Basescu, joi, la o intalnire pe teme economice, subliniind ca masura este necesara in ciuda faptului ca nu va fi acceptata prea usor de populatie.

Declaratiile presedintelui vin in contextul in care un proiect de lege referitor la impartirea tarii in 16 regiuni se afla deja in dezbaterea Parlamentului. Initiativa, apartinand grupului UDMR, a fost deja aprobata de Senat, prin adoptare tacita, aflandu-se de trei luni in atentia deputatilor.
Cel mai sensibil punct al initiativei este cel care priveste reunirea judetelor Mures, Harghita si Covasna intr-o singura regiune, care ar reconstitui in linii mari regiunea istorica a Tinutului Secuiesc. Transilvania ar include, in total, sase regiuni: Arad-Caras Severin-Timisoara, Bihor-Salaj-Satu Mare, Hunedoara-Alba, Sibiu-Brasov, Maramures-Cluj-Bistrita Nasaud si Harghita-Covana-Mures.
Moldova ar fi structurata in trei regiuni, stergandu-se din punct de vedere administrativ delimitarea istoica cu Muntenia: Suceava-Botosani, Iasi-Neamt-Bacau-Vaslui, Braila- Galati-Vrancea-Buzau.
Alte sapte regiuni ar urma sa prinda contur in urma reorganizarii judetelor din sudul tarii: Dolj-Mehedinti-Olt, Gorj-Valcea, Arges-Dambovita-Prahova, Giurgiu-Teleorman, Calarasi-Ialomita, Constanta-Tulcea si Bucuresti.

La mai bine de trei luni de cand a trecut de pe masa senatorilor pe cea a deputatilor, proiectul semnat de catre toti parlamentarii UDMR se afla in stand-by, asteptand intrarea pe ordinea de zi a Comisiei de administratie.
“Noi am gandit aceste regiuni statistice care trebuie redesenate. Insistam pe varianta depusa de noi. Sustinem in continuare ca Mures, Harghita si Covasna ar trebui sa fie o regiune, dar subliniez ca nu este vorba de o impartire in functie de componenta etnica, ci in primul rand traditii si de zona geografica, asa cum, de exemplu, avem zona Fagarasului”, a precizat pentru gandul liderul deputatilor UDMR, Mate Andras-Levente, adaugand ca tinta initiativei coincide ca termen cu cea a presedintelui Basescu: “Deocamdata, din februarie pana acum, acest subiect nu a fost o tema in discutie in coalitie, dar se vor mai duce tratative. Pana in 2012 proiectul trebuie adoptat, iar Parlamentul este cel care va decide prin vot”.

3 comentarii:

  1. Da va reusi !! Si spun cu o mare durere in suflet.De ce va reusi?E simplu,a reusit el sa taie pensii ,salarii, alocatii etc. asta e joaca de copii.Si cine sa l opreasca?pensionarii?ca restul nu stiu de capul lor!!!Sunt sigur ca mai exista si tineri cerebrali dar din pacate prea putini..Poate va intreba ti de ce ies atat de putini la mitinguri...pai cine sa iasa?cei care au fost interesa ti de ceea ce se intampla au iesit,iar cei care nu ...NU.Concluzia:Vom ajunge sclavi!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunte ti de admirat stimate admin al acestui site,dar din pacate sunt foarte putini cei care nu va cred nebun vazand ceea ce postezi aici.Daca 50 % din tinerii din romania ar gandii asfel am ajunge departe.Dar din pacate cei multi sunt ocupati cu ...cluburi..droguri...alcol..Oricum felicitarii si multumiri pentru acest site.

    RăspundețiȘtergere
  3. atunci interesele vor fi si mai mari..pt ca atunci va fi un singur om politic care va conduce o regiune..banii vor fi alocati dupa bunul plac ..alt aspec este ca sunt regiuni unde nu prea se mai produce nimic in zona respectiva si va trage in jos si restul judetelor..si mai grav este ca zonele unde merge mai bine vor fi suprapopulate de locuitori iar celelalte pustii..cam asa este impartita si grecia care are 11 mil locuitori si mergeti prin ate goale..jumatate din populatie este in 3 orase..atena salonik si patra..

    RăspundețiȘtergere