27 aprilie 2011

Operaţiunea «Bosnia», un caz de dezinformare orchestrat în mod «exemplar» (prima parte)

Toată arta războiului se bazează pe înşelătorie – Sun Ţî
Toată arta politicii este aceea de a face să se creadă – Machiavelli
Omul e clădit astfel încât ficţiunile îi fac o impresie mai puternică decât adevărul – Erasmus

În zilele noastre, datorită dezvoltării extraordinare a mijoacelor de informare în masă, informaţia circulă cu mare viteză, putând să fie transmisă şi receptată foarte repede pe întreaga planetă.
Consumul zilnic de informaţie este o parte nelipsită a vieţii majorităţii oamenilor. Ziarele, revistele, radioul, televiziunea şi, mai nou, Internetul – dintre care cele mai importante se află la dispoziţia francmasoneriei mondiale (secta satanică planetară care conduce din umbră această planetă) - sunt mijloace sigure prin care ea influenţează şi dirijează opinia publică după bunul plac, conform cu interesele şi motivaţiile criminale pe care le are, dincolo de graniţele voinţei şi simţurilor oamenilor.
Aproape toată lumea este tot mai dependentă de această reţea globală de informare, pentru a fi la curent cu ceea ce se petrece în lume. În mod automat şi inconştient, oamenii acordă o mare credibilitate trusturilor de informare, aceasta constituind o ocazie foarte propice pentru manipularea perversă a informaţiei de către cei care conduc din umbră această planetă.

În cartea sa Tratat de Dezinformare, Vladimir Volkoff arată foarte clar modul în care pot fi schimbate atitudinile, convingerile, trăirile şi comportamentul oamenilor, doar prin intermediul manipulării mediatice, fără a apela la mijloace violente. Astfel, o realitate evidentă poate căpăta, prin manipularea ei, nuanţe cu totul diferite de cele adevărate.
Volkoff abordează metodic, cu multă rigurozitate şi obiectivitate fenomenul dezinformării, istoria lui, determinările sociale şi psihologice pe care acesta le produce atât la nivel de masă, cât şi la nivel individual, care, de cele mai multe ori, creează, cu o precizie şi o abilitate diabolică, evenimente şi situaţii noi, complet diferite de realitatea lor obiectivă.
El defineşte dezinformarea drept o tehnică ce permite furnizarea de informaţii generale eronate unor terţi, determinându-i să comită acte colective sau să difuzeze judecăţi dorite de dezinformatori.
Autorul atrage atenţia consumatorilor de informaţie asupra celor  şapte feluri în care poate fi prezentat (şi astfel, denaturat) un fapt, în funcţie de scopul care se urmăreşte şi anume: • afirmat; • negat; • trecut sub tăcere; • amplificat; • diminuat; • aprobat; • dezaprobat.
Dezvăluirea mecanismelor de dezinformare poate fi de un real folos publiculuil larg, care este de fapt ţinta acestor operaţiuni, pentru a înţelege modalitatea de acţiune şi metodele pe care le folosesc dezinformatorii pentru a-şi atinge scopurile şi interesele lor abjecte.
Procedurile de dezinformare nu sunt prea complicate, dar sunt foarte eficiente. Iată câteva modalităţi clasice de dezinformare utilizate în mod curent de francmasonerie, prin intermediul mjloacelor din mass-media ce le sunt aservite: negarea evenimentului, inversarea faptelor, amestecul de adevăr şi minciună, modificarea motivului, schimbarea circumstanţelor, estomparea, camuflajul, interpretarea, generalizarea, ilustrarea, împărţirea responsabilităţii sau plasarea ei doar pe seama uneia dintre părţi. Toate aceste „trucuri” malefice, exploatează abil slăbiciunile umane şi prejudecăţile sociale, iar cunoaşterea lor este foarte importantă pentru înţelegerea mecanismelor de funcţionare a dezinformării şi a efectelor dezorientative, dezorganizatoare, inhibitoare şi chiar traumatizante pe care aceasta le determină la nivelul maselor, conform îndemnului diabolic pervers: calomniază, calomniază, că până la urmă tot rămâne ceva!
Modalităţi de protecţie împotriva dezinformării
- să nu ne lăsăm sufocaţi de informaţia care abundă aproape peste tot, în toate domeniile vieţii noastre (la locul de muncă, pe stradă etc. şi mai ales în mass-media);
- să nu ne formăm opinii categorice decât în legătură cu subiectele despre care ne putem informa din mai multe surse;
- să urmărim să gândim singuri informaţia şi să o analizăm cu luciditate şi discernământ, fără a o înghiţi pur şi simplu, aşa cum ne este ea servită;
Adică, pentru a fi imuni la dezinformare şi a-i anihila efectele persuasive, fiecare dintre noi trebuie să privească informaţia prezentată, indiferent în ce mijloc de informare (atenţie deosebită la televiziune, care este paradisul dezinformării!!!), cu circumspecţie, ţinând cont de sugestiile de mai sus.
 
Vă prezentăm în continuare studiul operaţiunii de dezinformare „Bosnia”, realizat de autor în cartea sa, care reprezintă un exemplu concret, cât se poate de elocvent, pe etape, al modului în care a fost orchestrată dezinformarea în rândul maselor, în legătură cu războiul din Bosnia, precum şi a efectelor oripilante pe care aceasta le-a declanşat, conform intereselor criminale ale francmasoneriei.
 
Clientul
O declaraţie a agenţiei private de relaţii cu publicul Ruder Finn Global Public Affairs, citată de Jacques Merlino în cartea sa Les verites yougoslaves ne sontpas toutes bonnes a dire – ,,Nu e bine ca toate adevărurile iugoslave să fie cunoscute”, arată că, între lunile august 1991 si iunie 1992, clientul acestei afaceri a fost republica Croaţia; din luna mai a anului 1992 până în decembrie a aceluiaşi an, clientul a fost republica Bosnia-Herţegovina (mai exact, fracţiunea musulmană a acestei republici); iar după octombrie 1992, a fost regiunea autonomă Kosovo.

Or, se întâmplă că, parcă accidental, comunitatea mediatică să fi sărit în ajutorul croaţilor, a1 musulmanilor bosniaci şi al kosovarilor, mereu contra aceluiaşi inamic: Serbia.
Totuşi, nu e prea verosimil şi presupunem că aceste două republici nou-născute şi cea de-a treia – care, la ora când scriu aceste rânduri, încă nu are o existenţă legală – au putut achita notele de plată ale agenţiei Ruder Finn. Dincolo de aceste ectoplasme, se văd profilându-se clienţi mai serioşi.
Adevărul este că mizele jocurilor geopolitice din Balcani sunt considerabile.
1. Balcanii controlează drumurile petrolului şi gazelor, nu numai pe cele ale Arabiei, Irakului şi Kuweitului, ci şi, potenţial, pe cele din Marea Caspică şi Kazahstan.
2. Prăbuşirea comunismului ridică problema dominaţiei asupra Europei de Est, care debordează de materii prime şi mână de lucru ieftină şi în curând va primi cu braţele deschise toate exporturile occidentale.
3. Pentru mai multe puteri, printre care Statele Unite şi Germania mai ales, e foarte important să încercuiască Rusia, înconjurând-o cu o ,,centură verde” (islamică), să-i submineze prestigiul, s-o paralizeze cât de mult posibil.
4. NATO, care este chemat să devină  jandarmul lumii, are nevoie să se antreneze şi să-şi experimenteze materialele (de preferinţă, pe un teren devotat vendetei universale).
5. Lumea germanică nu a renunţat la ideea de a-şi deschide o ieşire la Marea Mediterană.
6. Islamul arde de nerăbdare să înceapă o ,,cruciadă pe invers” şi dispune de mijloacele fabuloase pe care i le oferă petrolul arab.
7. Ţările islamice vor forma o piaţă cu 700 de milioane de cumpărători – nu peste mult timp, un miliard – oferind şi ele o mână de lucru ieftină.
8. Vaticanul, care a permis să  se construiască o moschee la Roma fără a cere o acţiune reciprocă în ţările musulmane, preferă să sprijine prezenţa islamică decât prezenţa ortodoxă pe teritoriile pe care în realitate ar dori să le vadă intrate complet sub influenţa lui.
9. Dunărea este calea naturală care uneşte Estul şi Vestul Europei.
10. Statele Unite doresc ca Europa să se unifice, pentru a slăbi naţiunile europene, dar sub o formă dezavantajoasă şi, de preferinţă, împotriva Rusiei.
Toate aceste puncte sunt piese componente ale unui joc de puzzle. Ca atare, ele nu permit să se conchidă cine este adevăratul client (unul sau mai mulţi), care se ascunde în spatele croaţilor, al musulmanilor bosniaci şi al kosovarilor. Se poate presupune că respectivul nu-şi va lăsa masca să cadă prea curând.
Agentul
În domeniul dezinformării, anii 90 au adus trei mutaţii principale:
- prăbuşirea clientului principal (comunismul);
- triumful imaginii;
- vulgarizarea metodelor.

Practic, în zilele noastre, la fel cum este suficient să se consulte Internetul pentru a şti să se construiască, cel puţin în teorie, o bombă atomică, tehnica dezinformării, de altfel destul de simplă, stă la îndemâna oricui are mijloacele de a o pune în aplicare.
Rezultatul: privatizarea dezinformării, care  aduce profit, pentru moment, mai multor societăţi americane ce-şi asumă, fără mustrări de conştiinţă, manipularea maselor, contra unor sume de bani sunători şi zornăitori, împodobiţi, de preferinţă, cu declaraţia In God we trust.

Două dintre aceste societăţi sunt cunoscute publicului, sau ar putea fi, dacă publicul s-ar preocupa de lucrurile de acest gen: agenţia Hill and Knowlton, care a întreprins operaţiunea de dezinformare despre Irak într-un mod cam bâlbâit, şi agenţia Ruder Finn, care a executat un ,,parcurs ireproşabil” în afacerea bosniacă.

Jacques Merlino l-a intervievat pe directorul agenţiei Ruder Finn, în biroul său de pe M Street, la Washington D.C., şi împrumutăm de la el confidenţele acestui personaj, numit James Harff.
,,Societatea, spune el, acţionează cu ajutorul unui fişier, a1 unui computer şi a1 unui fax. Fişierul conţine câteva sute de nume: ziarişti, oameni politici, reprezentanţi ai asociaţiilor umanitare, universitari. Computerul triază acest fişier conform unor teme încrucişate, pentru a găsi teme eficiente. Faxul trimite informaţii  precise tuturor ţintelor selecţionate.”
,,Meseria noastră”, spune James Harff, ,,este aceea de a disemina informaţii (...). Viteza reprezintă un element esenţial. Imediat ce o informaţie devine bună pentru noi, trebuie să o ancorăm imediat în opinia publică. Căci ştim perfect că prima afirmaţie e aceea care contează. Dezminţirile nu au nicio eficacitate.”

Între lunile iunie şi septembrie ale anului 1992, în folosul musulmanilor bosniaci, agenţia:
- a avut treizeci de întâlniri cu principalele grupuri de presă;
- a difuzat treisprezece informaţii în exclusivitate;
- a transmis treizeci şi şapte de faxuri de ultim minut;
- a expediat şaptesprezece scrisori oficiale;
- a înaintat opt rapoarte oficiale;
- a dat patruzeci şi opt de telefoane unor membri ai Casei Albe;
- a purtat douăzeci de convorbiri telefonice cu senatori;
- a lansat aproape o sută de apeluri unor personalităţi din mass-media.
Profesionişti, ascultaţi-mă pe mine.
 
Studiul pieţei
Agenţia Ruder Finn a studiat piaţa, adică starea de spirit mondială în privinţa Serbiei. Situaţia se prezenta foarte prost, de pe urma mai multor factori:
- sârbii luptaseră eroic alături de Aliaţi, în timpul ambelor războaie mondiale;
- naziştii înfiinţaseră un stat croat, pe care croaţii din prezent îl revendicau fără pudoare;
- unii musulmani luptaseră alături de germani în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, furnizându-le chiar şi o divizie SS: Handschar Division, cunoscută pentru silniciile ei;
- ostaşii croaţi şi musulmanii din solda naziştilor săvârşiseră un genocid contra populaţiilor sârbeşti, evreieşti şi ţigăneşti din Iugoslavia. Numărul victimelor diferă în funcţie de surse (de la 300.000 la 750.000), dar faptul în sine nu este contestat;
- domnul Franjo Tudjman, preşedintele Croaţiei, publicase în 1989 o carte care poate fi considerată antisemită, Deruta adevărului istoric, şi nu-şi ascundea deloc admiraţia faţă de Ante Pavelici, dictatorul nazist a1 Croaţiei;
- domnul Alija Izetbegovici, liderul musulmanilor bosniaci, publicase şi el, în 1970, o Declaraţie islamică în care lua atitudine în favoarea unui stat islamist întins din Maroc până în Indonezia. De asemenea, se pretindea că în fiecare zi îi mulţumea lui Dumnezeu că nu avea de soţie o sârboaică sau o evreică.

Dezinformatorii de la Ruder Finn au apreciat situaţia şi au început să aştepte cu vigilenţă ocazia pentru a o răsturna.
Trebuie să spunem, pentru a le reduce întrucâtva meritele, că ignoranţa opiniei publice mondiale (şi îndeosebi a celei americane) asupra situaţiei din Iugoslavia era stupefiantă, mărturie fiind acest dialog dintre Warren Christopher, Secretarul de Stat al Statelor Unite, şi David Owen, mediatorul britanic, citat de Michel Collon:
CHRISTOPHER: - Dumneavoastră, europenii, sunteţi de vină că i-aţi lăsat pe sârbi să invadeze Bosnia.
OWEN: - Dar acolo locuiau.
CHRISTOPHER: - De mult?
OWEN: - Dintotdeauna.
Primul suport
Primul suport de care s-a folosit agenţia a fost publicarea în ziarul New York Newsday a unor articole despre lagărele de prizonieri unde erau închişi musulmani. Să-i omagiem perspicacitatea căci, în fond, ce altceva dovedeşte un lagăr de prizonieri, decât că nu toţi sunt omorâţi? Dar pretextul se găsise, iar Ruder Finn, care-şi înfipsese colţii în el ca un buldog, n-avea să-i mai dea drumul.
Transmiţătorul
Ideea de geniu a agenţiei Ruder Finn a fost, conform propriei sale mărturisiri, aceea de a-şi asigura un transmiţător evreiesc.
Cuvântul „lagăr” fiind suficient, după cum lesne se poate înţelege, pentru a pune pe jăratic acea comunitate, Ruder Finn a abordat imediat trei mari organizaţii: B'nai B'rith Anti-Defamation League, American Jewish Committee şi American Jewish Congress. ,,Le-am propus să publice o notă în New York Times şi să organizeze o manifestaţie de protest în faţa sediului Naţiunilor Unite”, declară James Harff, fără niciun echivoc. Acest mod de a specula holocaustul nu îl şochează cu nimic. ,,A reuşit formidabil de bine; intrarea în joc a organizaţiilor evreieşti alături de [musulmanii] bosniaci a fost o lovitură de poker extraordinară.”

Este cât se poate de adevărat, căci dificultăţile dintre Israel şi lumea arabă sunt cunoscute, câtă vreme, în Serbia, evreii au convieţuit întotdeauna în termeni buni cu populaţia autohtonă iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial au suferit aceleaşi măsuri de discriminare, sub opresiunea croato-nazistă: evreii purtau steaua, iar ortodocşii, brasarda.
Dar jocurile erau deja făcute. ,,Am reuşit să facem ca, în opinia publică, sârbii să coincidă cu naziştii”, declară James Harff, mulţumit de sine însuşi pe bună dreptate. Da, a fost o lovitură de maestru. De-acum încolo, ,,puteam prezenta o afacere simplă, o istorie cu personaje pozitive şi negative”. Maniheism. O arie cunoscută.
Iar James Harff se felicită cu căldură ,,Am ochit într-adevăr bine, alegând ţinta potrivită, ţinta evreiască. Imediat, s-a observat o schimbare de limbaj foarte netă în presă cu folosirea unor termeni puternic emoţionali, cum ar fi: purificare etnică, lagăre de concentrare, etc., totul amintind de Germania nazistă, camerele de gazare şi [lagărul de la] Auschwitz. Încărcătura emoţională era atât de puternică, încât nimeni nu se putea pune contra, riscând acuzaţia de revizionism.”

În toate acestea există şi un detaliu savuros, şi anume, formula ,,riscând acuzaţia de revizionism”. Practic, sârbii nici măcar nu sunt bănuiţi de a fi folosit camere de gazare, dar e de ajuns să se pună la îndoială anumite atrocităţi care le sunt atribuite, pentru a fi asimilat pe loc celor care se îndoiesc de existenţa lagărelor morţii din Germania – amalgamul fiind unul dintre reflexele spontane ale dezinformatorului.
Se pune problema moralei în afacerile de acest gen?

Jacques Merlino i-a atras atenţia lui James Harff că nu avea nicio dovadă a realităţii celor afirmate în Newsday.
,,Sarcina noastră nu este aceea de a verifica informaţiile. Nu suntem echipaţi pentru aşa ceva. Activitatea noastră (...) constă în a accelera circulaţia informaţiilor care ne sunt favorabile (...) . Nu am afirmat că în Bosnia existau lagăre ale morţii, ci doar am anunţat că aşa afirmă Newsday.” Procedeul transmiţătorilor funcţionează din plin. „Iar acum”, conchide onorabilul domn Harff, ,,dacă vreţi să dovediţi că sârbii sunt nişte biete victime, n-aveţi decât, veţi fi singur-singurel.” În cazul de faţă, pronumele ,,noi” şi ,,noastră” sunt foarte interesante. Sunt un ,,noi” şi un ,,noastră” avocăţeşti. Domnul Harff vorbeşte în numele clientului său. Dacă sârbii ar fi avut inteligenţa (şi mijloacele) de a-l plăti, ar fi fost un fidel şi abil purtător de cuvânt al sârbilor, ar fi angajat comunitatea evreiască alături de sârbi, opinia publică mondială ar fi basculat de partea sârbilor şi toţi asasinii, violatorii şi mâncătorii de copii mici ar fi devenit musulmani sau croaţi – la alegere.

Nu, n-a fost deloc atât de simplu: e cât se poate de evident că interesele americane şi germane, de exemplu, nu coincideau cu interesele sârbeşti, că domnul Harff nu a muncit degeaba si că a beneficiat fără îndoială de binecuvântarea sau de ochii închişi ai guvernului său. Dezinformarea nu poate reuşi cu vântul din prova. Concluzia rămâne aceea că poate efectua nişte manevre foarte abile, iar realitatea faptelor e ultima dintre grijile ei.

Articol preluat din Tratat de Dezinformare, de Vladimir Volkoff

Un comentariu: