30 aprilie 2011

iPhone şi iPad înregistrează toate mişcările utilizatorilor fără ştirea lor

Pete Warden şi Alasdair Allan, doi experţi în securitate, au anunţat recent o descoperire şocantă: terminalele iPhone şi tabletele de internet iPad (cu 3G), înregistrează, în secret, toate locurile în care a fost utilizatorul, începând cu luna iunie a anului trecut.
Cei doi cercetători au descoperit că terminalele Apple înregistrează toate locurile unde au fost şi salvează informaţiile într-un fişier secret care este apoi copiat pe calculatorul utilizatorului atunci când cele două aparate sunt sincronizate. Toate acestea fără ştirea utilizatorului.
Fişierul conţine informaţii legate de latitudine şi longitudine, ceea ce înseamnă că folosind un simplu program se pot afla toate locurile în care a fost posesorul aparatului.
Apple a introdus această funcţie în dispozitivele sale odată cu lansarea sistemului de operare iOS 4, în luna iunie a anului trecut.
Pete Warden, unul dintre cercetători care a lucrat cinci ani la Apple, a declarat că  oricine, de la un soţ gelos şi până la un detectiv particular, pot afla pe unde ai umblat în ultimele luni.
Warden şi Alasdair au prezentat această descoperire astăzi în cadrul conferinţei Where 2.0 din San Francisco. Alasdair a declarat că în telefoanele cu sistem de operare Android nu au găsit această funcţie.
“Aceasta este o descoperire îngrijorătoare. Localizarea unei persoane reprezintă un subiect sensibil, iar terminalele Apple sunt o ameninţare la viaţa privată, a declarat Simon Davies, directorul Privacy International.




Sursa: guardian.co.uk

2 comentarii:

  1. PAI DA ERA DE ASTEPTAT TOATA TREABA ASTA.... NU ATI VAZUT CATA AMPLOARE A LUAT..?? CAT TAM TAM S -A FACUT PE NOUA TEHNOLOGIE ... SI ACUM PAC.. IA LOCUL CIPULUI... AI REFUZAT CIPUL IEI UN I_SATANIC_ DIN ASTA......SI E ACELASI LUCRU..... ..IADUL SA I MANANCE PE TOTIIII!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. MARE DREPTATE MAI AI "ANONIM"!

    RăspundețiȘtergere