Conform propriilor declaraţii, numeroşi cântăreţi celebri au făcut un pact cu Satana

În fiecare an, 1500 de copii sub 18 ani din SUA sunt arestaţi pentru crimă sau molestare. Comparativ cu anul 1986, numărul de victime ale abuzurilor şi ale delicvenţelor realizate de minori a crescut cu 1740%. Zeci de milioane de tineri au încercat cocaina sau alte droguri. Aceste cifre cresc de la an la an, fapt care nu ar trebui să ne mire, deoarece tinerii vremurilor noastre sunt atacaţi la nivel moral, emoţional şi psihologic prin intermediul a ceea ce numim entertainment.
Un mesaj abject repetat de suficient de multe ori ajunge să fie acceptat fără rezistenţă
Dacă un anumit mesaj este repetat timp de mai multe decenii, mereu şi mereu, unor oameni (chiar dacă aceştia iniţial nu îl acceptă), ei ajung să se obişnuiască cu ideea respectivului mesaj şi, astfel, încetează să i se mai opună (deşi, teoretic, ei o resping!). O dată ce oamenii nu i se mai opun (lasă garda jos), mai devreme sau mai târziu, respectiva idee, evocată mai mereu, va prinde rădăcini în subconştientul lor. Deoarece acest proces de implementare şi acceptare a anumitor idei este foarte lent şi subtil, persoanele respective nu sunt conştiente de el. Acest proces este recunoscut în psihologie şi aplicat în toate domeniile. Acelaşi fenomen îl întâlnim şi în divertisment (entertainment, în limba engleză). Filmele, emisiunile TV, moda, muzica... toate acestea ne prezintă cel mai adesea mesaje, idei şi acţiuni imorale, pe care, mai devreme sau mai târziu, oamenii le acceptă şi, mai grav, le pun în aplicare.
De-a lungul timpului, s-a observat că anumite mesaje şocante, care ar fi fost respinse de public mai demult (în urmă cu două decenii, de exemplu), sunt acceptate cu mare uşurinţă în prezent. Am selectat în continuare unele exemple frapante despre genul de mesaje şi influenţe prezente în industria muzicală, despre mentorii şi forţele care stau în spatele succesului de care se bucură marea majoritate a „artiştilor“ de talie internaţională.
Aleister Crowley – promotorul diavolului

„Discipolul” său într-ale satanismului, Timothy Leary a fost investit să ducă mai departe cultul lui Satan fondat de Crowley. După cum el însuşi a declarat, rolul principal al lui Leary era să răspândească cultul lui Crowley în America, ţară considerată de satanişti ca având „un potenţial valoros” din acest punct de vedere. După „revoluţia” societăţii americane din anii ’60, oamenii erau deschişi faţă de orice ar fi reprezentat libertate, nou; astfel, cărarea era pregătită pentru ca Timothy Leary şi Henry Hay, un alt discipol al lui Crowley, să împlinească sarcinile date de acesta (care era demult decedat, dar care, după afirmaţiile lui Leary, îl contacta şi îl îndruma pe acesta în misiunea sa). Henry Hay, iniţiatorul revoluţiei homosexualităţii (în anii ’60), profesor de muzică, a afirmat că „limbajul, forma unei piese şi dansul pot fi folosite cu succes în muzică pentru a comunica idei, planuri şi probleme publicului, chiar sub nasul autorităţilor – ca şi armă... Muzica a avut întotdeauna puterea de a isca revolte şi revoluţii... Pentru două treimi din populaţia planetei, muzica este un limbaj de comunicare, organizare, educaţie, mobilizare...“ (The Trouble with Henry Hay, 1990, pag. 178)
Demonii folosesc muzica pe post de armă şi metodă de propagare pentru a instaura regatul Anticristului pe pământ
Crowley a influenţat o mulţime de cântăreţi care au devenit faimoşi peste noapte. Asemeni lui Crowley, Rex Church, preot satanist, susţine că demonii folosesc muzica pe post de armă şi metodă de propagare, pentru a răspândi în întreaga lume un curent împotriva religiei lui Iisus, pentru a instaura regatul Anticristului pe pământ. Sute de milioane de oameni de toate vârstele, dar în special tinerii, sunt victimele acestui fenomen.

Ei promovează legi noi, în care moda, sexul, banii şi răzbunarea sunt mai presus de orice. Majoritatea acestor artişti, care şi-au vândut atât talentele, cât şi sufletele diavolului, s-au lăsat influenţaţi de forţele răului şi conduc mai departe generaţiile de tineri spre decăderea totală.
Toţi aceşti „artişti de primă mână“ au declarat, la un moment dat, că şi-au vândut sufletul diavolului sau că sunt posedaţi. Este important să realizăm că toţi aceşti artişti au fost şi sunt iniţiaţi în ştiinţele oculte. Ei cunosc şi folosesc energii subtile şi simboluri specifice malefice pentru a controla masele de oameni sau, cel puţin, pentru a le atrage atenţia şi a-i influenţa într-un mod demoniac.
Ozzy Osbourne (n. 1948) este solistul vocal şi fondatorul celei mai cunoscute formaţii de heavy metal, Black Sabbath. Acesta a recunoscut că secretul succesului său a fost că a urmat instrucţiunile lui Aleister Crowley, declarându-l un „fenomen al tuturor timpurilor.“ Ozzy Osbourne cânta despre inspiratorul său satanic, Aleister Crowley, îl invoca pe scenă, îl adora în faţa fanilor săi. Cântăreţul englez de muzică rock, David Bowie (n. 1947) a fost membru de seamă al grupărilor O.T.O şi Golden Dawn. Poza lui Crowley a apărut pe un album al trupei Beatles, printre alte figuri de seamă. Toţi cântăreţii de talie internaţională, mai devreme sau mai târziu şi-au dat arama pe faţă şi au recunoscut, mai în glumă, mai în serios, că şi-au vândut sufletul diavolului. Membrii formaţiei Red Hot Chilli Peppers i-au mulţumit în mod public, la MTV Music Awards, şi „în mod special“ lui Satana pentru susţinerea în cariera muzicală.
Vedetele plătesc cu sufletul preţul faimei
Jimi Hendrix (1942-1970) a fost un faimos chitarist, compozitor şi cântăreţ american, considerat a fi cel mai mare chitarist de muzică rock din istoria muzicii. Jimi Hendrix recunoştea în faţa prietenei sale, Fayne Pridgeon, că este posedat de un demon, că nu ştie de ce interpretează într-un anumit mod şi nici de ce spune ceea ce spune. Cântecele ieşeau pur şi simplu din el. „Uneori se trăgea de păr, izbucnea în hohote de plâns... Oh, Doamne, era aşa de trist să-l vezi plângând şi chinuit... Era obsedat de ceva demoniac“, spunea prietena lui. Jimi Hendrix a declarat: „Dacă unele persoane nu au talent muzical sau nu au inspiraţia de a scrie versuri, cu siguranţă că, dacă devin posedate, vor putea face cu uşurinţă aceste lucruri.“ (John Nervius, Demon Possession,1894, pag. 58)
„...Am devenit faimoşi de atunci. Câştigurile au crescut continuu. Muzica noastră este cea mai cunoscută. Oamenilor le place să danseze pe muzica noastră. În realitate, spiritele preiau controlul asupra noastră – sau cu alte cuvinte, ne posedă – şi noi, la rândul nostru, transmitem această influenţă oamenilor.“ (Şeful unei trupe de jazz)
Tori Amos (n. 1963) este recunoscută a fi o bună pianistă, compozitoare şi cântăreaţă. Ea a afirmat în revista Spin, ediţia din martie 1996: „Nu consider că Lucifer este o forţă malefică, cu toţii putem cădea la un moment dat în curentul energiei deformate.[...] Simt o mare tristeţe pentru el. Simt prezenţa şi muzica lui... Simt că vine şi se aşează pe pianul meu atunci când cânt. Este o fiinţă dulce şi importantă. Mă înmoi toată când mă gândesc ce forţă importantă este.”
John Bon Jovi (n. 1962), cântăreţ de muzică rock, declara la un moment dat: „Când eram un băieţel, diavolul m-a luat de mână, m-a dus de acasă... m-a dus jos, jos, jos...“ „Mi-aş omorî mama pentru muzica rock, mi-aş vinde sufletul.“ (Smash, mai 1995) Vocalistul şi textierul trupei The Doors, Jim Morrison (1943-1971) a relatat: „În acel an am fost vizitat de multe energii. Am plecat de la şcoală şi am mers pe plajă. Am dormit pe un acoperiş... L-am cunoscut pe Spiritul muzicii. Acea apariţie era a demonului, l-am văzut pe Satana...“ Primele două albume ale trupei The Doors au fost scrise cu ajutorul acelei entităţi care apărea pe acoperişul unde Morrison îşi petrecea nopţile (The Lost Writings of Jim Morrison, 1988, pag. 36-37). Biograful lui Morrison povestea despre cântăreţ că „ se deschidea ca să fie folosit de orice entitate. Acest fapt îi oferea o anumită inspiraţie în muzică, dar avea, de asemenea, repercusiuni tragice pentru viaţa lui. Morrison ştia că scopul acestor entităţi era să influenţeze masele de oameni.“ (Break on Trough, pag. 200) Morrison a recunoscut că motivul pentru care consuma alcool era să „facă vocile demonilor din el să tacă“. Frank Lisciandro, fotograf şi prieten cu Jim Morrison declara: „Jim bea pentru ca să facă să tacă demonii, fantomele şi spiritele care implorau pentru eliberare... Bea pentru că erau demoni şi spirite care vociferau în capul lui, iar el a descoperit că singura cale ca să îi liniştească era să consume alcool.” Robert Johnson, considerat a fi părintele muzicii rock a recunoscut că a început să aibă succes „numai după ce şi-a vândut sufletul diavolului“. Glen Benton, solistul trupei Deicide susţine că „misiunea lui este să deschidă porţile iadului cu muzica sa pentru ceilalţi oameni.“
Beyoncé mărturiseşte: „Sunt puţin timidă, mai degrabă rezervată pe scenă şi de aceea o las pe Sasha să se manifeste prin mine, ea nu are teamă. Ea poate să facă lucruri pe care eu nu le pot face... Sasha s-a născut când am filmat Crazy in love.“ (People Magazine, noiembrie 2008) Dacă o urmăriţi pe Celine Dion în concert, veţi fi surprinşi să vedeţi cât de des ea foloseşte semnul încornoratului. Este important de ştiut că artista face acest semn cu mâna dreaptă, chiar şi atunci cânt o ţine pe lângă corp şi nu doar în aer. Michael Jackson a recunoscut la un moment dat, într-o declaraţie publică: „Nu industria muzicală, ci sistemul profită în urma celebrităţilor. Sistemul manipulează prin mass-media, manipulează prin modificarea istoriei în cărţile noastre, manipulează prin vedetele pe care le formează...“
Copiii sunt şi ei vizaţi...
Eminem a declarat că a urmărit mereu să fie „un model” pentru copiii care îi ascultă muzica, pentru că ştie că acei copii îl privesc ca pe Dumnezeu: „muzica mea este special creată să apese pe butoanele receptive ale ascultătorilor.“ (SMS, 2000) Când Eminem a fost arestat pentru tentativă de omor, mii de adolescenţi au ieşit în stradă, ameninţând cu incendierea secţiei de poliţie dacă starul nu va fi eliberat. Într-una din melodiile lui, Eminem cântă: „iau fiecare cap degenerat şi caut să văd dacă este influenţat de mine, dacă ascultă muzica mea. Dacă a căzut în această prostie este o victimă inocentă şi devine o marionetă.“ Versurile melodiilor lui Dr. Dre, Eminem, DMX au fost declarate de către departamenul de poliţie Albert Hills a fi „generatoare de delicvenţe în cazul minorilor, încurajatoare a consumului de droguri şi pornografie.“
Chris Brown cântă despre povestea sa de dragoste cu un înger decăzut, alungat de Dumnezeu (Fallen Angel). În autobiografia sa, The Doggfather, Snoop Dogg scrie că a fost vizitat de diavol, iar acesta i-a propus un pact prin care îi oferea faimă şi bogăţie în schimbul sufletului său.
Snoop a acceptat această ofertă şi din acel moment (aşa cum el însuşi susţine), „cel care s-a numit Calvin Broadus a murit şi s-a născut Snoop Dogg.“ În piesa sa Murder was the case, Snoop Dogg prezintă clar acest fapt. Rapper-ul DMX a punctat foarte clar jocul diavolului. Acesta a explicat că Satana se manifestă prin anumiţi oameni şi că el a acceptat jocul propus de reprezentanţii diavolului pentru a ajunge un rapper vestit.
Snoop a acceptat această ofertă şi din acel moment (aşa cum el însuşi susţine), „cel care s-a numit Calvin Broadus a murit şi s-a născut Snoop Dogg.“ În piesa sa Murder was the case, Snoop Dogg prezintă clar acest fapt. Rapper-ul DMX a punctat foarte clar jocul diavolului. Acesta a explicat că Satana se manifestă prin anumiţi oameni şi că el a acceptat jocul propus de reprezentanţii diavolului pentru a ajunge un rapper vestit.
Schimbarea artiştilor de la un album la altul este tot mai evidentă. Aceştia nu se mai feresc să ascundă că sunt adoratori ai lui Satana. Este suficient să le privim videoclipurile, să le ascultăm versurile... Suntem bombardaţi de simboluri oculte demoniace peste tot în jurul nostru. În acest mod, suntem influenţaţi în fiecare clipă. Tocmai de aceea este foarte important să ne creăm obişnuinţa de a ne eleva în mod constant nivelul de vibraţie (prin rugăciune, practica spirituală, meditaţie) pentru a nu intra deloc în stare de rezonanţă (şi a fi astfel la adăpost) cu energiile satanice şi demoniace de care suntem asaltaţi.
Vă propunem în continuare să vizionaţi integral un film în care celebri cântăreţi de talie internaţională recunosc că sunt posedaţi sau că şi-au vândut sufletul diavolului şi că, prin cântecele lor, ei influenţează publicul în sensul de a adopta satanismul.
Urmăriţi cu atenţie declaraţiile acestor biete fiinţe care povestesc fără jenă cum controlează masele de oameni.
nu cred ca l-ai incadrat pe Michael Jackson unde trebuie. http://www.youtube.com/watch?v=ZvPpcFO4AvU&feature=autoplay&list=PL83768C07CDC3C850&index=86&playnext=2
RăspundețiȘtergerenu trebuia sa il incadreze...mie imi pare rau de el guy..
ȘtergereOh, da... asta este excelenta. ABSOLUT toti artistii sunt catalogati ca fiind posedati. Nu e bine daca ai simt artistic , trebuie sa fii afon si complet ignorant fata de stiintele sensibile. Admiram pe cei care expun aceste lucruri, e bine sa stie cat mai multe pareri, DAR este Bull---t.
RăspundețiȘtergereba dute dracu are dreptate... asteas marturisiri adevarate... am auzit de asta.. ai vazut melodia aia cu rihanna - umbrella ? aia e defapt un ritual de invocare a diavolului.. cand se lasa ea in jos cu mainile in sus formeaza capul lui..
Ștergereartisti toti se drogeaza ca placinta satanistul si basescu cu udrea cei 2 diavoli care sug sangele poporului si rad ca nebuni de omeni care lau votat satanistii sa piara an iad toti si piticul boc scarahoschi
RăspundețiȘtergerepiticul boc din calatele se drogeaza ca si udrea cu interlopul bercea ,sunt niste servitori care ling papuci lui basescu si iubita lui udrea cea bogata fara munca da cu mopul prin cotroceni noapte cu javra ,hotii
RăspundețiȘtergere:)))))))):))))))))):))))))))))):)))))))))
Ștergereesti mortal sau mortala
ai un simt al umorului foarte bine dezvoltat
si in aceelasi timp spui adevarul crud si dur...:)
ba mai las-o in p u l a mea frate daca ascult ac/dc sau rammsteince are?inseamna ca aia sunt adeptii satanei?ala sau aia care a scris articolul are minte de secolul 14 nici stra stra stra bunica lu tata nu gandea asa cand a vazut prima oara sfanta p u l a ,blgu asta in afara de iluminatii de dumnezeu si dracu nu mai are altceva bun ami pare rau ca am intrat pe blogu asta mai bine intru pe david icke si citesc sau mai bine intru pe drumul invingatorilor al lui corut mai da-va in p u l a mea de primitivi
RăspundețiȘtergeredeci tocmai tampitii astia ne fac satanisti..iti dai seama?
Ștergerefratilor, daca ati cunoaste putin din situatia muzicii acesteia si a lumii acesteia ati ramane mai mult decat uimiti. unii dintre voi sunt exact cum eram eu acum cativa ani, nu admiteam nimic din ce auzeam s-au citeam despre muzica pe care o ascult despre versurile pe care le fredonam,etc. De atunci am invatat multe lucruri bune, asa va sfatuiesc si pe voi...lasati orgoliul din voi si permiteti lucrurilor bune sa intre in inimile voastre. Cat despre trupa aceea de rock AC/DC cred ca stiti ce inseamna fiecare initiala: After Chris, Devil Comes! Cand vreti sa faceti ceva mai inainte interesativa ca aveti de unde daca esti bine ce ascutlati si ce faceti. Aveti grija...
RăspundețiȘtergereMichael Jackson nu si-a vandut sufletul iar Willow Smith e doar un copil de 11 ani....
RăspundețiȘtergerecomentariu cugetat,felicitari,10 puncte!
Ștergere=))))) :)) bv ma =))
ȘtergerePe bune Taylor Swift?
RăspundețiȘtergereTipa care umblă cu fustiţe colorate?
Ce porcărie!!!
Şi tu ce plm asculţi mă? Genericul de la Power puff Girls?
:)))))))))))))
Ștergerepam pam paraaaampam
:))))))
cate penalitati frate in ziua de azi
No.... da serios.... ce naiba vrei sa ascult...? Postu' de radio Itsy-Bitsy....Parca vad ca peste cateva zile shi aia fac pact cu Diavolu'....
RăspundețiȘtergereright!
ȘtergereDa si Michael Jackson si`a vandut sufletul satanei la fel ka celelalte vedete.Daka va uitati bine la videoclipul Rihannei Umbrella se vede forma kapului satanei.. si toti ceilalti kare si-au vandut sufletul satanei doar pentru a avea faima si multi bani. La asta se rezuma.Michael jackson s-a retras si de aceea a fost omorat de doktorul ala.Na mai kontinuat asa.Sa fim seriosi de ce dintr-o data vedetele astea au si ajuns la hallywood asa dintr-o data...
RăspundețiȘtergerebani nu aduc fericirea se pare dragule......
ȘtergerePentru anonimul care a lasat commentul apropos de AC/DC: AC/DC se refera la ALTERNATIVE CURRENT/DIRECT CURRENT. Pacat ca de la atata indoctrinare si manipulare nu ai apucat sa inveti si putina fizica. Daca ai fi ascultat AC/DC asa cum ziceai inainte sa "te mantuiesti" ai fi dedus probabil din titlurile primelor albume ca este vorba intr-adevar despre un fenomen fizic. Just sayin', oameni ingusti la minte si indoctrinati ca si tine sunt motivul pentru care lumea se duce naibii: ca tot veni vorba, de ce atatea razboaie pe motive religioase? de ce atata ura si proteste ale "crestinilor" impotriva comunitatii LGBT? Nu ne invata oare Iisus sa ne iubim aproapele no matter what? "Mantuiti" ca voi care inainte declara ca erau "satanisti si fumau marijuana" (see Religulous, un documentar genial despre manipulare in masa) si acum se aduna in biserici cu o atitudine "hollier than thou" si o ipocrizie nemarginita sunt motivul pentru care multi renunta la conceptul de religie. Ceea ce predicati voi este mult prea pervertit si idiot ca sa mai aiba ceva in comun cu crestinismul.
RăspundețiȘtergere:))) sa stii ca fix cu crestinismul nu are ceva in comun
ȘtergereBă frate , şi dacă ar fi după voi , ar trebui să ne încuiem în casă şi să numai ascultăm nimic , să nu ne mai uităm la TV.. şi să numai spunem de toate "logo-urile alimentelor şi firmelor ce conţin numărul diavolului ,adică 66".. (mă aşteptam să scrieţi şi despre astea) ,să numai bem , să numai mâncăm... Atâta timp cât noi NU suntem în pielea acelor vedete , de ce nu am putea să ne bucurăm de viaţă ?! Dacă avem puţină voinţă sunt şi foarte sigură că nu o să asimilăm niciun fel de mesaj satanic din melodii şi alte produse mass-media. După voi , ce aţi vrea să ascultăm ? Eu sunt rockeriţă şi nu o să mă schimb niciodată ,ok? :)De ar fi după voi , ar trebui să ascultăm ciripitul păsărilor şi cum bulbucesc peştii în apă , mă ?! Sau staţă mă , că noi nu putem vorbi cu animalele, poate au făcut şi ele pact cu diavolul ;-j...
RăspundețiȘtergereSunt perfect deacord cu tine Kamytswwh doar nu o sa stam si o sa ne uitam pe pereti ca daca ne uitam la tv ne vindem sufletul sau daca ascultam muzica*chiar cantaretii de mai sus care sunt favoriti mei* ...astia au innebunit cu toate comentarile lor cu vinderea sufletului,ii fute pe ei grija ce fac vedetele si ce nu fac doar ca sa creeze discutii..avem vointa toti si suntem constienti de ceea ce facem..guys..fumam constienti si ne drogam constienti si punct..acuma ar trebuii sa spun si satana rullz daca asculti muzica de mai sus si fumez de la 12 ani...????? nu vreti manele sa ascultam sau poate florin salam e si el un satanist???? fuck it guys..really now..rock for life,my life its rock!!!!!!!! deci inca odata iti spun ca te sustin:)
Ștergereguys...
RăspundețiȘtergere?
ȘtergereVai de noi Dumnezeu sa aiba mila de noi. Iar cei care isi vand sufletul de ce nu se intreaba de ce satan nu le ofera o viata vesnica mai buna ? nu viata asta pamanteasca unde vor lasa totul in urma.Si nici un ban de pe acest pamant nu va stinge focul iadului.
RăspundețiȘtergereAveti grija ce vorbiti. Ce-a mai mare victorie a lui Satan a fost atunci cand oameni au inceput sa se indoiasca de existenta lui. In fiecare minut din zi si din noapte va da tarcoale si odata tot ii vei cadea in gheare.
RăspundețiȘtergereDaca voi interpretati astfel,sa va spun eu ceea ce cred...eu cred ca sunteti o masa de oameni schizofrenici care incercati sa ne induceti in eroare cu ideile voastre.Cine vrea n-are de cat sa creada ceea ce ziceti voi.Mare e gradina Lui Dumnezeu!Intr-adevar de cat sa ascult anumite genuri de muzica mai bine ascult pasarelele...doar n-o sa-mi impuiati capul cu bazaconiile voasre.
RăspundețiȘtergerenu va obliga nimeni sa nu ascultati ce vreti,acest site este pentru a deschide ochii orbilor si a face lumea sa inteleaga ce urmeaza.multi vorbesc in nestiinta,deja in america se pune cip in mana dreapta si in frunte,le acceptati?va vindeti?pocainta e singura solutie,lasati aroganta si mandria si salvati-va sufletele.
RăspundețiȘtergereSatana iti da orice dar dupa regreti enorm.
RăspundețiȘtergereStefani Germanot(Lady Gaga) nu este. A fost văzută de multe ori plângând în fata icoanelor și a lui dumnezeu sa îi dea putere sa își continue img publica (adică Lady Gaga)
RăspundețiȘtergereEste trist si nu vreau sa Î-mi ascund capul in nisip ca și cum nu ar egzista .
RăspundețiȘtergereAdevărul este ,,Isus Messia,, este ,,VIU,, el domneste peste PĂMÎNT și intreg universul pe care il știm și peste cel pe care nu il putem cuprinde cu mintea noastră.
Nemarginita marime a puterii Sale, dupa lucrarea puterii tariei Lui,
pe care a desfasurat-o in ISUS Hristos, prin faptul ca L-a inviat din morti si L-a pus sa sada la dreapta Sa, in locurile ceresti,
Mai presus de orice domnie, de orice stapanire, de orice putere, de orice dregatorie si de orice nume care se poate numi, nu numai in veacul acesta, ci si in cel viitor.