6 noiembrie 2010

Mărturiile soldaţilor care se întorc din Irak şi Afganistan infirmă versiunea oficialităţilor

Discursul unui Veteran de Razboi [dedicat soldatilor romani]

"Oamenii saraci si muncitori din aceasta tara, sunt trimisi sa ucida oameni saraci si muncitori din alta tara, pentru a-i face pe bogati...si mai bogati."

"Daca tirania si opresiunea vor veni pe acest taram, vor veni sub pretextul luptei impotriva unui inamic strain. Pierderea libertatii de acasa are drept cauza dispozitiile impotriva pericolului real sau imaginar din strainatate." James Madison


VIDEO: http://www.youtube.com/watch?v=UgaYkxmpy1g


oldaţii americani care se întorc acasă din războaiele din Irak şi Afganistan au început să povestească despre atrocităţile la care au fost martori sau pe care ei înşişi le-au comis. Întorşi în SUA, ei sunt şocaţi de prăpastia care există între modul în care sunt prezentate lucrurile de presa americană şi realitatea de pe teatrul de luptă.

În cinstea lor se realizează evenimente, precum Winter Soldier din 2008, unde sunt aplaudaţi ca nişte eroi naţionali. Mulţi dintre ei se declară scârbiţi de atâta ipocrizie şi dezvăluie public crimele pe care le-au comis sau la care au fost martori, într-un loc în care intervenţia „forţelor de menţinere a păcii” a făcut să domnească haosul.

Mărturiile lor sunt ignorate de mass-media corporatistă americană, însă au fost postate pe internet la următoarele adrese: http://www.warcomeshome.org şi http://www.ivaw.org. Declaraţiile lor zugrăvesc acelaşi cumplit tablou: atacarea unor civili neînarmaţi, omorârea sau arestarea abuzivă a acestora, distrugere de proprietăţi, torturarea prizonierilor uneori până la moarte, violenţe faţă de cadavre.

Câţiva experţi în drept internaţional au analizat aceste mărturii şi au cerut deschiderea unei anchete independente, pentru a indentifica modul în care au fost violate legile internaţionale de ofiţeri de rang înalt din armata americană şi din Pentagon.

Concordanţele din aceste declaraţii demonstrează că actele de brutalitate săvârşite de armatele de ocupaţie din Irak şi Afganistan nu sunt ceva izolat, aşa cum au pretins autorităţile. Despre puţinele cazuri care au ajuns să fie mediatizate, cum ar fi abuzurile din închisoarea Abu Ghraib sau masacrarea unei întregi familii de civili irakieni, Pentagonul a declarat că sunt rodul acţiunilor unor rătăciţi, care nu fac cinste armatei americane. Mărturiile arată însă că astfel de comportamente reprezintă ceva obişnuit şi sunt induse intenţionat soldaţilor. Ele au fost perpetuate şi în Afganistan, tocmai pentru că unităţile de luptă sunt antrenate în acelaşi mod şi primesc aceleaşi ordine.

Un grup de 50 de veterani a povestit că trupele nu sunt deloc instruite pentru a putea comunica sau măcar a-i înţelege pe civilii irakieni. În schimb, soldaţii sunt îndoctrinaţi, repetându-li-se că populaţia le este ostilă şi îi poate ataca în orice moment. „Deşi se spune că ne aflăm acolo pentru a-i apăra pe irakieni şi a menţine pacea, suntem de fapt antrenaţi să îi tratăm ca pe nişte inamici de război”, declară unul dintre foştii soldaţi.

Expertul în drept internaţional, Benjamin Ferencz, care a fost procuror în timpul procesului de la Nuremberg, anchetând crimele comise de nazişti în cel de-al doilea război mondial, a declarat că niciunul dintre soldaţii care şi-au recunoscut faptele nu ar trebui acuzat de crimă de război. În opinia lui, „preşedintele Bush este cel care a declanşat un război agresiv şi lui ar trebui să i se ceară socoteală”.

„La procesul de la Nuremberg s-a stabilit că războiul agresiv este cea mai mare infracţiune internaţională care se poate comite. Carta Naţiunilor Unite care a fost scrisă după masacrul din al doilea Război mondial statuează că nicio naţiune nu are dreptul de a utiliza forţa împotriva alteia, fără permisiunea Consiliului Naţiunilor Unite. Cu sau fără permisiunea ONU, crimele din Irak şi Afganistan rămân însă crime”, a concluzionat el.

2 comentarii:

  1. Sa fie si soldatii americani pedepsiti cum au fost pedepsiti oficialii nazisti la Nurenberg.SUA este o un popor foarte agresiv.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ca dovada cum ii omoare bastinasii pe soldatii americani cand au ocazia.Sunt indreptatiti irakienii si afganii,ptr ca sunt cotropitori.si "fumurile"cu talibanii,teroristii sunt ptr propaganda.De fapt teroristii sunt partizanii carev isi apara tara.

    RăspundețiȘtergere